Unii neuroni mor din cauza stresului. Cei mai mulţi doar se usucă, asemenea copacilor cu frunze căzătoare iarna. De fapt, pierderea e mai serioasă decât atât: arborii neuronali îşi pierd nu doar frunzele (receptorii sinaptici), ci şi multe crengi (dendrite). Aţi auzit, probabil, zicerea « use it or lose it ». Adevărat. Dar la fel de adevărat este şi « abuse it and you’ll lose it ». Prea mult sau prea puţin stres strică.
Étiquette : stress si stil de viata
5 propozitii despre stres
- Stresul e o reactie
- Stresul e o reactie a intregului organism
- Stresul e o reactie a intregului organism mediata de schemele de gandire
- Schemele de gandire pot fi schimbate prin modificari comportamentale
- Modificarile comportamentale produc efecte asupra ideilor prin intermediul creierului emotional
Cameleonul cenușiu de grădină
Am apreciat si mai mult metafora lui Peter Tyrer despre culorile depresiei (pe care am prezentat-o in articolul Cameleonul depresiv) dupa ce ieri am putut vedea patru situatii de viata descrise in culorile tristetii. Tristete care mai trece din cand in cand hotarul cu depresia. Depresia comuna, aceea careia Tyrer ii atribuie culoarea « gri de gradina ». Cameleonul cenușiu de grădină.
Intr-una dintre aceste intalniri cu tristetea din ziua de ieri am invatat ceva important – că depresia pate fi perceputa ca un mod peiorativ al tristetii (am scris despre asta aici).
Desert nesănătos
Primita de la cel mai fidel cititor canadian
Tratamentul « verde » al depresiei
Depresia a devenit intr-adevar o criza globala. Si nu pentru ca nu exista tratamente eficiente – exista, dar eficienta lor in lumea reala este mult diminuata printr-un zid de prejudecati si false solutii. Doar intre o treime si o jumatate dintre cei care sufera ajung sa foloseasca metode adecvate de abordare a depresiei.
Exista psihoterapii eficiente, exista tratamente medicamentoase eficiente si exista metode de prevenire eficiente.
Unul dintre cele mai mari obstacole in calea revenirii este tocmai ideea ca depresia nu e o boala, ci o slabiciune de caracter. Cel care sufera nu spera sa poata fi ajutat cu intelegere, ci judecat sau, in cel mai bun caz, « incurajat » cu un « trebuie doar sa vrei ».
In brosura publicata cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, cel mai bine scris material mi s-a perut cel intitulat « Cum poti ajuta un cunoscut care sufera de depresie ». Sunt punctate 5 moduri in care pot contribui la revenirea din depresie a unei persoane apropiate:
- înţelegerea depresiei
- sprijinirea persoanei suferinde pentru a urma un tratament eficient
- recunoasterea semnelor de alarma pentru riscul de suicid
- ajutor pentru activitatile de zi cu zi
- sustinere pentru mentinerea unui program de activitati al persoanei afectate
(traducerea integrala a fisei Helping Someone You Know With Depression o gasiti aici)
Se vorbeste mult (si uneori pe buna dreptate) despre nocivitatea medicamentelor sau despre ineficienta psihoterapiilor. Dar mai nocive si mai generatoare de ineficienta sunt prejudecatile de negare a bolii, de judecare si marginalizare a persoanelor suferinde, de refuz al ajutorului (cu motivul « doar tu poti si trebuie sa-ti rezolvi singur problemele).
Daca vrem o abordare mai naturala, mai « verde », a depresiei, putem incepe de aici: sa invatam sa-i ajutam cu adevarat pe cei care sufera. Si cum sansa de a avea cel putin un episod depresiv de-a lungul vietii este de circa 17%, cel putin una dintre persoanele apropiate va avea nevoie de ajutor.
Luna dovleacului
A început să se simtă frigul. A început să scadă lumina zilei. În cabinet intra tot mai des depresiile de toamnă.
E timpul să reactivez în creierul meu faţa luminoasă şi caldă a toamnei, aceea care o poţi vedea prin ochii şi gura şi nasul unui dovleac în care pui o lumânare.
Cum nu mai pot ieşi cu dovleacul pe uliţă, am soluţia intensificării maxime a amintirii prin miros (şi la om creierul olfactiv este strâns legat de zonele memoriei de lungă durată). Pun, aşadar, un dovleac la cuptor.
Mai întâi o sa fie mirosul de coaja arsă, înţepându-te cu o nelinişte: dacă şi mirosul catifelat al dovleacului copt s-a rătăcit în labirintul memoriilor infidele şi nu va veni azi?
Când scriu acest rând am deja în creier doze sănătoase de endorfine, dopamină şi serotonină, secretate ca urmare a contactului cu o radiaţie electromagnetică luminoasa cu lungimea de undă de 580 de nanometri, asociată cu o radiaţie calorică (similară celei pe care o simţi când îţi apropii faţa de ferestruicile unui dovleac după ce a luminat un ceas sau două) şi, mai ales, cu o concentraţie potrivită de molecule odorante, care stimulează cilii olfactivi ai piramidei nazale (înfiptă în cerul de toamnă bogată al copilariei).
Întamplător sau nu, dovleacul este şi o hrană excelentă pentru creier, conţinând cantităţi semnificative de vitamine B, magneziu şi zaharuri optim dozate. Figurează chiar în capul unei liste cu exemple de meniuri antidepresive, publicată de o organizatie care a compilat evidenţe ştiintifice în legatură cu valoarea terapeutică a alimentelor în tulburările depresive şi anxioase; lista de meniuri face parte dintr-o serie de documente publicate în cadrul proiectului Feeding Minds.
Nu uitaţi însă că la fel de important e şi cum mâncăm, nu numai ce mâncăm. Iar dovleacul merită mai mult decât cinci minute de ingestie grăbită dintr-o placintă. Merită cel puţin două-trei după-amiezi de duminică, în care să îl grijeşti, să stai un ceas în raza mirosului venind din cuptor şi să-ţi laşi mintea să se liniştească printre lucrurile cu adevărat importante.
DAN GHENEA 