Étiquette : Tracia

Împăratul dac şi cei 40 de mucenici din Sevastia


« Doar şi voi ştiţi, filipenilor, că la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Biserică nu s-a unit cu mine, când era vorba de dat şi de primit, decât voi singuri. » (Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel)

Philippi, colonie romană înfiinţată de Antoniu, centru al romanităţii  din Balcani. Şi, după mărturia apostolului Pavel, primul cap de pod al creştinismului în Balcani. Iar Legiunea a V-a Macedonica a fost printre cele care au cucerit Dacia, la două generaţii după ce Pavel îi convertise pe filipeni. Romanii din Philippi sunt cei mai siguri strămoşi creştini de limbă latină ai poporului român.

Iar dacii au fost ultimii anticreştini din Balcani. Astă-vară am trecut pe lângă ruinele de la Gamzigrad (aproape de Zaječar, cel mai mare oraş din zona Timocului) ale oraşului Felix Romuliana, întemeiat de împăratul Galeriu la începutul secolului IV şi numit astfel în cinstea mamei sale, Romula. Romula era mare preoteasă a unui cult păgân şi era dacă. Galeriu şi-a afirmat fără echivoc mândria de a fi dac.

Ce legătură are Galeriu cu cei 40 de mucenici din Sevastia? Galeriu a fost iniţiatorul ultimei mari persecuţii împotriva creştinilor. Istoria îl pune în faţă pe Diocleţian (cumva pe drept, pentru că el era numărul 1 in cadrul tetrarhiei care conducea Imperiul), dar iniţiatorul persecuţiei a fost cezarul său, Galeriu. Iar Liciniu, împăratul care a ordonat executarea celor 40 de soldaţi creştini din Sevastia, a fost urmaşul ales de Galeriu.

Penultimul mare persecutor al creştinilor a fost dac.

Din Mărăcini se născu Maestrul Pleiadei


« Străbunul coboară spiţa din vremuri de ceaţă/Acolo unde Dunărea prin Tracia îngheaţă./ De unguri mai la vale, sta în ţări vecine/Boierul numit Banul Mărăcine./ Stăpân peste aur, holde şi oraşe/ Al lui, un fiu mai mic, adună pâlcuri ostaşe/ Şi părăsind glia, ales în fruntea lor,/ Străbătu ungurimea şi ţara nemţilor/ Străbătu Burgundia şi ţara Franciei mai jos/ Şi lui Filip Valois duse al său prinos,/ Care tocmai purtând război cu neamul inglez/ Primi solia în slujba steagului francez/ Şi-o răsplăti cu bunuri peste trebuinţã/ Pe-al Loirei ţărm; în bună credinţă,/ Uitând de tot, fraţi, părinţi şi ţară,/ Cel ce mi-a fost bunic, aicea se-nsoară/ Zămislind un fiu din care viaţa mea coboară“. (Pierre de Ronsard – Elegie, traducere de Barbu Brezeanu)

Pierre de Ronsard e unul dintre poetii mei favoriti. Azi implineste 488 de ani. Alecsadri i-a dedicat balada Banul Mărăcine, iar Iorga a incercat sa documenteze istoric adevarul cuprins in aceasta legenda familiala. Azi, teza originii danubiene a maestrului Pleiadei se loveste de argumente istorice care o pun serios in discutie. Dar, pana la urma, dincolo de istorie, afirmarea apasata a balcanitatii de catre Ronsard e poate mai importanta. A crezut in  si s-a mandrit  cu aceasta legenda genealogica.

Exista, langa Craiova, un sat numit Banu’ Maracine. Nimic nu mai aminteste azi ca a fost parte a legendei Marchizului de Ronsart. In schimb, in Bulgaria exista satul Kupino (maracine) si asta a fost un motiv suficient ca la Veliko Târnovo sa existe un muzeu literar Ronsard.

De ziua lui, sa facem cum zice maestrul Pierre intr-o Odă:

Verson ces roses pres ce vin,/ De ce vin verson ces roses,/ Et boyvon l’un à l’autre, afin/ Qu’au cœur noz tristesses encloses/ Prennent en boyvant quelque fin.