Étiquette : Tudor Gheorghe

Acolo şezum şi plânsem


La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: « Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului! » Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? (Psalmul 136)

Am dansat în copilărie pe Rivers of Babylon şi nu aveam habar că Boney M cântă pe versete din Biblie.

De unde era să ştiu? La şcoală ne pomeneau de Dosoftei când era vorba de istoria literaturii române, dar numai titlul: Psaltirea în versuri.

Dacă ne-ar fi deschis şi cartea, am fi dat peste Psalomul 136, care curge dintru început într-o frumoasă limbă românească:

La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului,/ Acoló șezum și plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm,/ Și cu inemă amară,/ Prin Sion și pentru țară,/ Aducându-ne aminte,/ Plângeam cu lacrămi herbinte.

Dosoftei îşi ia mici libertăţi poetice în traducere. Boney M respectă textul canonic. Dosoftei adaugă lacrimi. Boney M creează un gospel disco. Poate exista un gospel disco? Şi dacă da, poate muzica disco să ducă tristeţea plânsului sau, şi mai mult, tristeţea celor care nu mai pot să plângă?

Cum vă spuneam, dansam pe Boney M, iar cuvintele de după primul vers treceau pe lângă mine. Iar plânsul (« we wept ») se pierdea în yeee-ul dinainte (care părea mai degrabă vesel). Cântam făra să ştiu « cântarea Domnului în pământ străin ».

Cum am ajuns să vă scriu despre apa Vavilonului? Pentru că am iniţiat o rubrică de biblioterapie şi prima temă care mi-a venit în minte a fost plânsul. Plânsul care poate fi o eliberare (grecii de duceau la teatru ca să plângă, realizând astfel catharsisul) sau o otravă lentă (a nu mai putea să plângi e însă întotdeauna o otravă mai puternică).

Iar prima carte care mi-a venit în minte în legătură cu plânsul (mai bine zis cu lipsa lacrimilor) a fost Întunecare, de Cezar Petrescu. În care unul dintre capitole are titlul Acolo şezum şi plânsem.

Apoi, ajungând la psalm, mi-am dat seama care ar putea fi alte două lecturi terapeutice: Harpa şi umbra, de Alejo Carpentier şi poemul Acesta, de Fernando Pessoa.

Dar am dat şi peste un Tudor Gheorghe, care chiar găseşte notele potrivite pentru plâns, neplâns, amintire şi uitare, aşa cum se ivesc ele din pslmii traduşi de Dosoftei şi din poemul lui Miron Costin, Viaţa lumii. I-auziţi:

http://www.youtube.com/watch?v=O5prZaJmVFE

http://www.youtube.com/watch?v=QNA2A3yNaQk

P.S. A citit cineva Stranger in a Strange Land de Robert Heinlein?

Avant de mourir


Ieri seara l-am auzit pe Tudor Gheorghe spunand ca are in pregatire o colectie de « imnuri nationale », cuprinzand cantece patriotice ale românilor.

O tara se face cu oameni si carti spunea un autor brazilian pe care l-am citat. O tara isi poate dezvalui apoi felul de a fi in limbajul universal al muzicii. E adevarata si reciproca: o tara incepe sa moara sau sa fie uitata cand nu mai are melodii in care sa se recunoasca.

Ideea de a alege dintre cantecele populare intr-o tara un imn national este relativ noua. Cel mai vechi imn national este Het Wilhelmus, o balada care descrie faptele lui Wilhelm, Print de Orania, in prima faza a razboiului de 80 de ani care a dus la independenta Tarilor de Jos fata de Spania. Interesant este ca melodia este probabil de origine franceza si a fost folosita drept cantec mobilizator pentru catolicii din Chartres in timpul razboaielor religioase. Schimband versurile olandezii protestanti au folosit-o in lupta impotriva ultracatolicului Duce de Alba.

Versurile unui imn national, ei, da, aici e un punct sensibil. Spania nu-si gaseste de mai bine de 30 de ani cuvinte pentru imnul national. Noi am stricat in ultimii 20 de ani de comunism, prin versuri falsificate la comanda politica, doua « imnuri nationale » (in intelesul dat de Tudor Gheorghe): Pe-al nostru steag e scris unire si Trei culori, ambele compuse de Ciprian Porumbescu. E totusi o consolare: Hymni i flamurit, imnul national al Albaniei mentine vie amintirea geniului mobilizator al compozitorului bucovinean.

Cred ca, daca ar fi sa aleg, as alege ca in Danemarca, Norvegia, Suedia – imn national (cantat in toate imprejurarile solemne) + imn regal (cantat doar in prezenta Regelui sau a membrilor familiei regale). Imnul national pe care l-as alege ar fi Pe-al nostru steag e scris unire. Desi, pe de alta parte, Imnul Regal al României uneste bine, in cele 4 strofe, regele si patria; iar versurile sunt scrise de catre unul dintre parintii fondatori ai statului roman modern – Vasile Alecsandri.

Dar intr-o duminica dupa-amiaza in Bucuresti, as asculta iarasi si iarasi Avant de mourir, creatie a unui muzician nascut la Tulcea, descoperit la Conservatorul din Bucuresti de Leopold Auer si ajuns celebru la numai 17 ani la St. Petersburg, apoi in Germania, la Paris si in ambele Americi: Georges Boulanger (nume la nastere: Gheorghe Pantazi).

Cuvinte pentru durere


Ce cuvinte pot alina durerea? întreabă Gabi într-un comentariu la Marea Insulă a Câinilor. O să iau cuvântul durere in sensul său integral – ca suferintă fizică si emotională (de altfel, cele doua componente nu sunt separate niciodată) si o să mă refer la cinci tehnici de folosire a cuvintelor pentru calmarea durerii. Ascultaţi mai întâi un exemplu:

Tudor Gheorghe – Of, ce dor, ce chin, ce jale!

1. Substantivizarea durerii, adica transformarea verbelor in substantive: in loc de « ma doare » si de « a durea – durere » pot alege « dor », « chin », « jale ». Durerea devine un obiect partial controlabil – pot, de exemplu sa expulzez « dorul » impreuna cu cu « of » eliberator ; pot, de asemenea, sa asociez imagini cu aceste substantive si aceasta asociere ma conduce la pasul umator,

2. Vizualizarea unor scenarii reconfortante; cromatic, verdele ajuta la relaxare, la calmare (« foaie verde » are si acest rol in cântecul de dor); o poarta, o liziera de padure, o linie a tarmului, un lac sunt modalitati de a sugera lasarea in urma a durerii si intratrea in povestea linistitoare.

3. Muzicalitatea cuvintelor ajuta; daca povestea este evocata de muzica si versuri, cu atat mai bine.

4. Disocierea diferitelor caracteristici ale durerii; folosind mai multe cuvinte pentru descrierea unei dureri (care e intodeauna compusa), fiecare componenta e mai usor de manipulat. De exemplu o pentru o durere pe care o descriu ca intepatura si ca arsura, abordez pe rand « arsura » si « intepatura ».

(In exemplul « Of, ce dor, ce chin, ce jale! », primele doua  versuri  mi se par o ilustrare comprimata genial a punctelor 1,2,3,4: dau nume durerii, modulez muzical vocalele durerii, expulzandu-le cu un of chiar la poarta dumitale, care deschide imediat o poveste; iar « dor », « chin », « jale » pot evoca distinct diferite caracteristici fizice si emotionale ale durerii.)

5. In fine, diversiunea; « ochii tai ma baga-n boala »  e o formula care trimite de la « boala » la « poveste », de la « durere » la  placerea sau speranta care sunt adesea amestecate cu durerea, de la adrenalina si colecistokinina, la serotonina si endorfine.

Pentru participantii la vot in Campionatul Poetilor am postat provocarile pentru semifinale (aici si aici)