Étiquette : viata

Nebuníi


matisseAu trecut deja 300 de ani de la moartea lui Corelli. Un dans nebun al timpului.

Dansul numit de Corelli La folia avea deja cel putin 300 de ani cand  compozitorul italian l-a introdus in lumea mare a muzicii. Unde si-a pierdut o parte din salbaticie si vitalitate, dar se pare ca a castigat o profunzime hipnotica.

Dansul pare sa fie portughez la origine, dar ajunge dincolo de Pirinei sub numele de Nebunie de Spania (Folie d’Espagne). Aici Lully are grija sa interpreteze intr-o cheie triumfalista acest dans taranesc al fertilitatii si al noptii, ca sa fie pe placul Regelui – Soare.

Carl Philipp Emanuel Bach readuce, daca nu noaptea, macar ceata Marii Nordului, dar si un soare berlinez  mai nonsalant in ale sale variatiuni pe tema Nebuniei spaniole.

Matisse ne intoarce insa in chiar negura originara  Nebuniei in seria sa de Dansuri. Les Capucines à la Danse implineste 101 ani, dar nu-i arata.

Daca in dansul portughez din secolul al XV-lea, barbati costumati in femei sunt purtati pe umeri de alti barbati, Matisse renunta la costume, renunta la barbati, renunta la femei si ramane cu zborul pur al vietii.

Imi place Corelli. As fi putut sa va propun oricare dintre muzicile lui. Am ales La folia pentru ca voiam sa o leg de Dansurile lui Matisse. Care ar fi trebuit sa introduca randurile despre tulburarea bipolara pe care planuiam sa le adaug la compilatia Culorile depresiei.

Dar Portugalia si Spania mi-au dat ideea de a mai citi cate ceva despre Juan Carlos I (pe romaneste ar fi Ioan Carol I – ceea ce era un motiv in plus intr-o tara in care atatia Ioni tocmai isi serbasera ziua in tara intemeiata de Carol I). Am gasit insa doua linkuri catre doua filme destul de lungi (un interviu de anul acesta, la implinirea varstei de 75 de ani si un film facut in 2000 de tve, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la reinstaurarea monarhiei in Spania).

A durat trei ore, dar a meritat. Filmele sunt in spaniola, dar cred ca sunt inteligibile pentru foarte multi romani; si foarte instructive, asa ca voi reveni cu secvente care arata remedii incercate cu succes pentru unele nebunii politice cunoscute.

Vă doresc un an minunat!


Primisem deja vreo trei « vă doresc un an mai bun ». Am o usoara alergie la « mai bun », dar reuseam totusi sa raspund « si eu va doresc un an cât se poate de bun ».

« Va doresc un an minunat! » Asta era prea de tot – un superlativ! Ma pregateam totusi sa spun « va doresc un an cat se … » cand mi-am dat seama ca tocmai comisesem o mare eroare gramaticala – « minunat » nu e un superlativ! E pur si simplu pozitivul unui adjectiv derivat din substantivul « minune ».

Asadar, mi s-a urat sa am un an plin de minuni, adica lucruri pe care le primim fara sa avem vreun merit. Sau pentru singurul merit ca am avut ochi sa le vedem. E plina lumea de minuni, e intesat bulevardul de ingeri care trec in sus si in jos, lipsesc doar ochii potriviti pentru a vedea.

Si uneori e de folos un « Va doresc un an minunat! ».

Va doresc un an minunat si sa fiti iubiti!

Tour de France


O dupa amiaza de nostalgie fina in Franta rurala a lui Julian Barnes. Si cu muzica lui Georges Brassens, evocat convingator in Spending Their Deaths on Holiday, unul dintre cele optsprezece eseuri din Tour de France.

Le  testament aici     Les passantes – aici     La non-demande en mariageaici

Frica sau viața?


E traducerea titlului unui blog in portugheza (Vida ou Medo?) in care sunt multe comprimate de sanatate mintala. Iata un exemplu:

E unul dintre cercurile vicioase ale anxietatii:

inactivitate – vinovatie – panica – neajutorare – inactivitate.

Postarea originala (Que ciclo…) o gasiti aici.

Mi-a dat o idee de desen completat cu posibile iesiri (terapeutice) din acest ciclu.

Desenul l-am pus in mapa Bucati de stres  (Un cerc vicios al anxietatii). Il gasiti aici.

Cartea săptămânii (I)


Veranda cu frangipani

de Mia Couto

Am găsit-o alaltăieri într-un coș de solduri și am citit-o  ieri noapte. V-am zis că mai citesc uneori și în vis, dar nu cred că asta s-a întâmplat acum. Deși  cartea vorbește despre visul unui mort care ocupă pentru 6 zile trupul unui viu pentru a muri a doua oară cum trebuie.

Stilul e fabulos, ritmul e fascinant. Câteva exemple – aici. Dar vă recomand călduros să cititi această carte de la primul până la ultimul rând.

Arbust sau arbore tropical, din genul Plumeria, care își pierde frunzele în perioada înfloririi. 
Numele îi vine de la marchizul de Frangipani, care a creat (la Roma, în secolul XVI) 
un parfum pentru mănuși având la bază florile de Plumeria (originare din America). 
Tot în secolul al XVI-lea, spaniolii introduc speciile de Plumeria în Filipine, 
de unde se raspîndesc în toată Asia australă si apoi pe insulele si țărmurile Oceanului Indian. 
În Asia si-a căpătat numele de arbore al templelor, fiind asociat cu morții, strigoii, vampirii, fantomele.

Sonetină cu roze și iriși


La zece ani e vremea aurită
A clipelor cu inima vrăjită

Mulți ani cu muzică de sărbătoare,
Ușoare drumuri mângâiate-n soare,
Lumină-n ochii-n care-i oglindită
Țara în care vesel se mărită
Iubitele cu rochii de ninsoare,

Acestea toate fie-ți în ursită.
Noi vrem să ai în fiece clipită
Iriși zburdalnici, roze cântătoare!

Cameleonul cenușiu de grădină


Am apreciat si mai mult metafora lui Peter Tyrer despre culorile depresiei (pe care am prezentat-o in articolul Cameleonul depresiv) dupa ce ieri am putut vedea patru situatii de viata descrise in culorile tristetii. Tristete care mai trece din cand in cand hotarul cu depresia. Depresia comuna, aceea careia Tyrer ii atribuie culoarea « gri de gradina ». Cameleonul cenușiu de grădină.

Intr-una dintre aceste intalniri cu tristetea din ziua de ieri am invatat ceva important – că depresia pate fi perceputa ca un mod peiorativ al tristetii (am scris despre asta aici).

Matineul de sâmbătă (VI)


Forrest Gump (1994). Filmul integral – aici

Coloana sonora a filmului apartine lui James Horner. Iata alte teme de Horner care imi plac:

My Heart Will Go On (Titanic, 1997),

Freedom (Braveheart, 1995),

All Love Can Be (A Beautiful Mind, 2001),

The Ludlows (Legends of the Fall, 1994),

I see you (Avatar, 2009).

Sonet translucid in G major


Translucidă ca o mare-nsorită,/ În miez de zi dimineața pătrunde/ Plină de acum, oricând și oriunde,/ Cu sare bună-n aluatul de pită// Aripi de-arhangheli închipuie unde,/ Drumuri secrete spre țara dorită/ În aur e scris pe frunza sfințită:/ Ia viața-n dar și-n iubire răspunde//

Ani buni să ai, cu ore preafrumoase/ Şi drumuri luminate blând de soare/ Şi-odihnă lângă râuri opaline.// Din cele ‘nalte și din cele joase/ Să ai din toate și din fiecare/  Din cele puse bine pentru tine.///

Sisif avea o sarcină clară


Nu si noi. La sfârsit de luna, de trimestru, de semestru, trebuie sa demonstram ca nu facem degeaba umbra pamantului punand toate faptele vietii noastre in tabele. Daca nu apare in casuta corecta, fapta respectiva nu exista. Daca nu are atasat codul corect, ora de lucru respectiva nu exista. Daca faci ceva care nu e prevazut in tabel, in tot acel timp nu existi. Si vin tabele noi la fiecare doua saptamani. Cu instructiuni de completare care sa usureze munca. Pentru fiecare rand din tabel trebuie sa citesti doua randuri de instructiuni, revizuite si adaugite la fiecare doua sapatamani.

Am zis de Sisif pentru ca eram cu Camus in cap inca de la metrou unde am auzit in treacat « era 3-0 inca in minutul 24 ». Eu ma gandeam in momentul ala la filmul lui Fassbinder pe care vi l-am propus sambata si care se termina cu « S-a terminat!!! Germania este campioana mondială ». E vorba de celebra finala din 1954, de la Berna, Ungaria – Germania. Atunci Ungaria avea 2-0 dupa primele 8 minute! Legatura dintre Ungaria lui Puskas si Albert Camus am facut-o intr-un alt articol.

Asta a fost prima intalnire cu Camus pe ziua de azi. A doua a fost legata de celebra fraza pe care i s-a atribuit:«S’il faut choisir entre la justice et ma mère, je choisis ma mère» (de fapt, fraza completa era:«En ce moment, on lance des bombes dans les tramways d’Alger. Ma mère peut se trouver dans un de ces tramways. Si c’est cela la justice, je préfère ma mère»).  Carolina F a gasit o formula frumoasa de iesire din acest tip de dilema: « Prietenia adevarului este buna, un prieten adevarat si mai bun » (in latina, pe blogul Imaginaria latina dicta).

A treia oara m-am gandit sa conversez cu algerianul pe marginea unei fraze pe care chiar a scris-o: « trebuie sa alegi: sa traiesti sau sa povestesti ». A rezultat o poveste despre bunica Olga pe care o puteti citi la Admiratii. Tot acolo am scris despre generozitate si imi dau seama ca si articolul Nu-ti poate nimeni lua puterea de a da s-ar potrivi cu epitaful lui Camus:

Je comprends ici ce

qu’on appelle gloire

le droit d’aimer sans

mesure