Étiquette : vis

De ieri până azi

· 1 commentaire ·

În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcome. Sub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.

Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul  Sir Robert al Brazdelor.

Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.

În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.

Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.

Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.

A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)

Sonet gri in do minor

· 2 commentaires ·

op.13, « Podul Minciunilor »

De când minciuna stă cu noi la masă/ Ne pare mult prea mică pâinea vieţii;/ Bem rodul viţei la hotarul ceţii/ Căutând uitarea grasă şi frumoasă//

Rar mulţumiţi de darurile sorţii/ Ne-mbălsămăm în vorbe de melasă/ Si fermentând începe să miroasă/ Al amăgirii hoit în faţa porţii.//

Ziua minţim abil cu voce tare/ Iar seara vrem să auzim în şoaptă/ Tot adevărul vechilor izvoare.// Dar gândurile trec zornăitore/ Pod peste vis ce duce către faptă;/ Pe apa dintre trestii trece-o boare…///

Alte sonete – aici

Visul

· Laisser un commentaire ·

« Poate că visele sunt amintirile sufletului despre corp »                (José Saramago – Evanghelia după Isus Cristos)

Visul şi viziunea

· 1 commentaire ·

In noaptea  zilei a sasea dinaintea calendelor lunii a noua, anul MLXV de la fondarea Oraşului, Flavius Valerius Aurelius Constantinus a avut un vis. S-a trezit tulburat dar increzator si a ordonat legiunilor sale sa puna semnul care ii aparuse in vis pe scuturi si pe steaguri. Se aflau in fata Romei si presupuneau ca va urma un lung asediu.

Dar Marcus Aurelius Valerius Maxentius a avut si el o premonitie: fiindca in aceeasi zi, cu 6 ani in urma, intrase in Roma pentru a fi onorat ca augustus de catre Senatul si Poporul Roman, a simtit ca poate decide soarta bataliei chiar atunci; sortii fiindu-i favorabili, a hotarat sa se lipseasca de protectia materiala a zidurilor Oraşului Etern.

Flavius Valerius Aurelius Constantinus spunea ca se lupta cu un uzurpator al titlului de augustus, detinut anterior de tatal sau, Constantin cel Verde (Constantinus Chlorus). Numai ca si « uzurpatorul » era fiu de augustus, si anume chiar al colegului lui Diocletian in cadrul primei terarhii. Sistemul de conducere al Imperiului Roman la acea vreme, tetrarhia, prevedea doi auguşti (imparati principali) si doi cezari (adjunctii acestora).

Diocletian, initiatorul sistemului, propusese si o schema de promovare: auguştii numesc cezarii, iar aceştia devin auguşti la moartea sau retragerea auguştilor. Schema pe care nu au aplicat-o nici macar primii auguşti, Diocletian si Maximian, la retragerea lor simultana in 305 d.H. (MLVIII ab Urbe condita). Asa ca a revenit in forta sistemul obtinerii purpurei prin aclamarea de catre propriile legiuni.

Soarta nu i-a fost favorabila lui Marcus Aurelius Valerius Maxentius. S-a inecat in Tibru in timpul unei retrageri tactice prost gandite peste un pod prea ingust numit al Vulturului (Pons Milvium). Flavius Valerius Aurelius Constantinus a intrat in Roma, a obtinut din peartea Senatului titlui se augustus, dar a pastrat si titlul de cezar pe care il detinea deja, pentru ca astfel era si Pontifex Maximux. A doua zi a clamat victoria ca fiind « prin inspiratie divina »  si a relatat visul, consemnat in aceasta forma frusta de cronicarii contemporani evenimentului.

Douazeci si cinci de ani mai tarziu, in preajma mortii, Flavius Valerius Aurelius Constantinus s-a botezat. Cel care l-a botezat  a auzit de la Constantinus o alta relatare a semnelor de dinainte bataliei de la Pons Milvius. Semnul crucii si cuvintele « In hoc signum vinces » cu litere de foc ar fi aparut ziua pe cer in fata ochilor intregii armate.

La inceput a fost un vis neclar, dar privit dinspre viitor a devenit o viziune limpede ca lumina zilei.

Fiecare bintre noi are de trecut prin momente de schimbare a caror amploare nu poate fi apreciata decat retrospectiv. De Sfintii Imparati Constantin si Elena imi amintesc in fiecare an tot mai limpede de schimbarea majora de curs a mintii mele dupa fericita intalnire cu Domnul Profesor Constantin Oancea. Intalnire care nu s-a incheiat inca, dar pentru ca in ultimii ani ne-am vazut mai rar simt nevoia sa scriu aceste randuri. Mai ales ca Domnia Sa nu pierde nicio ocazie sa exprime cu generozitate aprecieri onorante pentru noi, cei care ii datoram atat de mult.