Dau peste o veche scrisoare neexpediată revistei Idei in dialog, exprimând o opinie in legatură cu articolul Cum polemizăm?, scris de domnul Patapievici. Nu am mai trimis-o pentru că revista nu dialoga cu cititorii (!)

Polemica este un razboi în care se folosesc idei. Polemistul este un polemarh pe un teatru de război ideatic. Nu cred că regulile Oxford , citate de dumneavoastră, au fost respectate vreodată într-o polemică adevărată. […] Regulile Oxford îmi par a fi o încercare de negare sau reprimare a unei realităti psihologice doar pentru a menţine  iluzia sedativă asupra puterii unei raţiuni detasate de agresivitate si emoţionalitate. Cea mai utopica dintre aceste reguli pare a fi cea care se refera la interzicerea discutiei asupra trecutului adversarului ; credibilitatea martorilor este un element de care tin cont instantele ordinare si nu vad de ce nu ar conta credibilitatea emitatorului unei opinii (mai ales ca in majoritatea cazurilor argumentele nu pot fi verificate pe loc si nemijlocit). Daca stau bine si ma gandesc, interdictia mentionata este de-a dreptul nociva pentru sanatatea discutiei.

Cred ca tot ce putem face pentru civilizarea polemicii este sa stabilim limite, sa definim codul social acceptabil de exprimare a emotiilor legate de o diferenta de opinii.

Iata cum ar putea arata, din aceasta perspectiva, codul Oxford revizuit:

1. In orice polemica se va incerca definirea mai clara a problemei prin schimbul de idei (relevanta ideilor nu se poate judeca inainte de a ajunge la o minima definire bilaterala a problemei in discutie)
2. Partile pot folosi drept argument orice propozitie pe care o considera relevanta in ce priveste problema in discutie
3. Partile au dreptul sa invoce credibilitatea adversarului daca pot proba ca exista un risc semnificativ de argumentatie fraudulosa
4. Partile au dreptul sa puna in discutie motivele care determina atitudinea ideatica a adversarului in masura in care acestea sunt relevante pentru a identifica un camp de solutii al problemei in discutie
5. Argumentele invocate intr-o polemica sunt intotdeauna influentate si de mediul social al persoanei ; in consecinta, contextualizarea argumentelor adversarului prin invocarea scolii de gandire, a organizatiei profesionale, a partidului politic din care acesta face parte pot fi relevante ; vor fi considerate insa neregulamentare etichetarile peiorative. Intr-o polemica nu poti avea decat dreptatea pe care ti-o acorda celalalt.

Ne place sau nu, ni se pare elegant sau nu, polemica implica si renegocierea statutului celor implicati in aceasta confruntare, indiferent cat de civilizata ar fi. Ceea ce mi-ar placea sa vad ar fi nu o polemica sterilizata ci una care largeste campul optiunilor si pentru invinsi si pentru invingatori.

In fine, utopia ideilor care pot fi complet separate de purtatorul lor uman are o lunga istorie si are un viitor asigurat printre filosofi (la care defensa numita de psihoterapeuti rationalizare are o larga raspandire).

Cred ca m-am grabit cand am spus ca nu stiu o polemica in care sa fi fost respectat (avant la lettre !) codul oxfordian; s-ar putea ca in Faptele Apostolilor sa fie sugerat un astfel de caz: atenienii fata in fata cu Pavel. Pacat doar ca nu au continuat dezbaterea cand miza devenise cu adevarat importanta !