Tulburarea cu deficit de atentie exista. E mai cunoscuta sub initialele americane ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder). Sunt campanii, justificate, pentru educatia publicului in legatura cu aceasta tulburare. Publicul pare sa reactioneze in alb sau negru : fie refuzand sa creada ca tratamente medicale pot sa schimbe comportamente etichetate ca « indisciplina », « lene », « proasta crestere », fie aruncandu-se asupra diagnosticului ca spre un colac de salvare (parinti si educatori grabiti au ocazia sa-si spuna « aha, deci nu era problema noastra, s-o rezolve deci medicii si psihologii).

Dar nu despre aceasta tulburare vreau sa scriu azi . Ci despre un deficit de atentie care pare sa se extinda la nivelul intregii populatii. Suntem atat de bombardati de informatie, atat de avizi de noutati, punem atata pret pe originalitate, incat atentia este la cote de avarie. Iar invazia imaginilor vandute ca informatie nu imbunatateste deloc lucrurile. Memoria de lunga durata are nevoie de impachetarea imaginilor in cuvinte. Se tot vehiculeaza ideea ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Poate ca da, atunci cand e vorba de atragerea atentiei; dar pentru concentrarea si pentru mentinerea atentiei un timp suficient, nu face cat o propozitie bine construita. 

Exersarea atentiei ar trebui sa fie o sarcina esentiala a sistemului de educatie. Continutul invatarii este secundar. Rezultatele academice sunt de fapt note ale profesorului la capitolul atragere, concentrare si mentinere a atentiei elevilor.

Imi incolteste in minte chiar banuiala ca unele dintre tulburarile anxioase sunt, de fapt, asemenea « deficite de atentie ». Da, o sa ma mai gandesc la asta…