Margareta a României


Pentru mine, spectacolul în onoarea Regelui Mihai de  la Opera Română  a  adus un moment de limpezire: ASR Principesa Margareta îi seamănă mult Regelui în gesturi, în zambet, în felul măsurat de a comunica, în acealşi timp rezervat şi ataşant.  

Acum sunt pe deplin convins că, Deo Gratia, Margareta a României este daruită, educată şi pregatită pentru a purta coroana.

Vă rog să-mi testati această convingere punând cele mai incomode întrebări care vă vin în minte.

19 réflexions sur “Margareta a României

    1. Ati auzit ce mai face Ducele de Edinburgh? Stiti cum il cheama pe Printul Consort al Regatului Tarilor de Jos?
      Daca am aproba prin Constitutie sistemul de succesiune la tron propus de Regele Mihai in 2007, Principele Radu (fost domnul Radu Duda) nu are nici un rol constitutional.
      A fost o intrebare usoara.

  1. Daca m-as fi referit la rolul constitutional, intrebarea – cu sensul pe care i l-ati atribuit – avea sens undeva unde s-ar fi vorbit despre monarhia in RO la modul general. Aici, unde ati avansat o propunere concreta, principesa Margareta, cu argumente in mare parte tinand de calitatea umana, intrebarea (si o pun acum mai clar) e cum v-ati simti cu un personaj precum Duda fiind atat de apropiat si de influent pe langa regina Romaniei. Atat.

    1. Inteleg ca exista doua presupuneri in ingrijorarea dumneavoastra:
      1. Ca domnul Radu Duda este un « personaj » negativ
      2. Ca are si va avea o influenta nefasta asupra viitoarei Regine a Romaniei

      1. In afara de episodul, repede incheiat de altfel, al tentativei de candidatura la Presedintie, nu am mai avut ocazia sa fiu contrariat de comportamentul public al Principelul Radu. « Personajul » a fost creat, cred eu, pentru ca unii nu puteau spune deschis ca nu vor o femeie pe tronul Romaniei. Chiar daca, la o privire atenta, ar descoperi ca Radu Duda chiar isi asuma atributiile unui print consort: scrie carti, acorda patronaje, vorbeste despre valorile de familie ale Casei Regale.
      2. Iarasi imaginea unei regine slabe care e condusa din umbra de un « personaj ». Ati auzit de Gordon Brown, fost Prim-ministru al Regatului Unit? Va poate spune cine pe cine a influentat in relatia pe care a avut-o cu el Margarita de Roumanie. Avea atunci 20 de ani si este caracterizata de colegii ei de la Universitatea din Edinburgh (stiinte politice si relatii internationale), inclusiv, sau mai ales de GB ca « bright ».

      Multumesc mult pentru intrebare.

      1. Multumesc si eu, asta voiam sa aflu, ca va simtiti confortabil. Asa cum se poate deduce, eu unul nu ma simt, dar nu vreau sa insist mai mult decat e cazul. Cu un tip cu relatii neclare cu Securitatea, pe care apropiati ai regelui il banuiau ca s-a strecurat in familie cu un scop precis, un tip care-si gonfleaza CV-ul (serios, ca om cu respect pentru lumea academica, ce parere aveti despre un tip care-si trece studii umflate in CV, pentru a le scoate apoi, dupa ce presa descopera? Sau sa presupunem ca a fost vorba despre neglijenta; dvs. v-ati putea permite sa fiti neglijent cu propriul CV? Nu v-ar fi o rusine ingrozitoare daca ati lasa cumva, prin ce scrieti acolo, cea mai mica impresie ca va umflati studiile? ), un tip cu ambitii politice, pe care nici regele nu-l simpatizeaza (a se vedea reactia la candidatura la Presedintie – eleganta, dar atat de sugestiva), un tip alunecos, aflat in relatii excelente in toti acesti ani exact cu fostii denigratori ai Casei Regale, well, cu tipul asta nu ma pot simti confortabil. Am inteles, poate ca unele dintre zvonurile aparute despre el sunt doar zvonuri; sunt retinut, nu iau totul de bun. Dar chiar asa, toata lumea inventa zvonuri despre Duda, chiar si prin anii 2000, cand imaginea monarhiei era foarte slaba? Cu ce scop? Si oamenii aia de la Savarsin, inventau si ei faptul ca are un comportament incalificabil? Ma intreb si eu 🙂

        Iar in legatura cu punctul al doilea, tot ce pot spune este ca, in expresia « influenta nefasta », accentul meu cade pe cel de-al doilea cuvant, nu pe primul. Teoria reginei slabe nu-mi apartine; chiar nu cunosc « raporturile de influenta » din relatia celor doi, ceea ce ma face sa plec de la prezumtia ca sunt aproximativ egale. Deci problema nu e ca ar fi totala, ci doar ca exista (asa cum probabil exista si in sens invers, numai ca acolo nu ma deranjeaza si nici nu intereseaza in discutia noastra) si mi-e teama ca e malefica.

      2. Multumesc inca o data pentru angajarea deschisa in discutie. Va respect ingrijorarile Astept cu mare interes orice alte comentarii din partea dumneavoastra. Nu ma pot abtine sa nu zic si despre zvonuri un cuvant: cred ca in acest caz functia principala a zvonurilor despre Radu Duda este aceea de a bloca din start o discutie serioasa despre monarhia constitutionala ca alternativa viabila; atacul frontal din anii 90 la rege a esuat, hai sa sugeram acum ca regele e un simbol dar nu are urmasi pe masura, si-au zis zvonacii.

  2. pe wiki despre iubirea cu G. B. scrie ca „A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită [relatia], era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de [grija, tandrete] (nurturing) »

    1. 1. Pe rationalitate: cum mai poti spui ca preferi sa iti alegi presedintele cand ai in fata 22 de ani de rezultate din ce in ce mai proaste ale acestui sistem ?
      2. Pe prudenta: sunt deja evidente nejunsurile puterilor prea mari acordate presedintelui; un rege constitutional ar avea mai putine puteri si ar fi mai atent la respectarea limitelor.
      3. Pe nevoia de demnitate: eu unul, si cred ca sunt destui asemenea mie, prefer sa fiu reprezentat in lume de un om crescut in codul onoarei, nu in cazinoul politicii.
      4. Pe adevar: tot mai multi oameni se trezesc din narcoza demagogiei si nu mai tin cliseele cu baietii buni din popor si regi cei rai care vand tara; ne apropiem de pragul critic de 33%
      5. Pe minuni: minunile deja se petrec, dar totul e sa avem ochi sa le vedem.

  3. Intrebati:

    « Ati auzit ce mai face Ducele de Edinburgh? Stiti cum il cheama pe Printul Consort al Regatului Tarilor de Jos? »

    Nu am auzit ce mai face Ducele de Edinburgh, nu stiu cum il cheama pe « Printul Consort al Regatului Tarilor de Jos »; stiu insa cum il cheama pe Radu Duda – pardon, Altetea Sa Regala Principele Radu – si am auzit in repetate randuri de el, cam de cate ori a fost vorba de vreun eveniment legat de « Casa Regala ». Si ca sa nu ziceti ca ma bazez pe zvonuri si gura lumii, va rog sa analizati putin site-ul oficial http://www.familiaregala.ro/ si sa observati de cate ori intalnim poza lui Radu Duda – in special la rubrica « Familia regala astazi » , unde intre pozele care se deruleaza in header exista si 2 numai cu Duda: intr-una vorbind probabil in Parlament, in alta sezand intre Tariceanu si Geoana. Si inca ceva: in lista de prezentare a familiei regale « ASR Principele Radu » apare imediat dupa Margareta si inaintea tuturor surorilor ei (nici nu am gasit pe site poze ale celorlalte fiice ale regelui decat acum de la « jubileu », intr-un grup mai mare).

    Cel care a vrut sa candideze la presedintia Romaniei a aratat deja, prin asta, ca doreste sa fie in fruntea bucatelor, nu s-ar multumi cu prezenta extrem de discreta a Ducelui de Edinburgh.

    Noroc ca f.f. probabil nu va avea ocazia 🙂

    1. 1. In pozele de pe situl Casei Regale – In 2 apare singur, in 3 apare intr-un plan secund fata de Principesa Margareta, in 2 in acelasi plan cu Principesa (una din ele fiind un portret de cuplu), iar inalte 3 nu apare deloc. Nu echiar atat de evident rolul proeminent pe care si-l atribuie (pentru ca pare clar ca Principele Radu se ocupa de ambele situri – al Casei Regale si al sau http://www.princeradu.ro )
      2. E asolut in ordine prezentarea familiei regale – uitati-va pe listele celorlalte familii regale – Printul Consort mostenitor vine totdeauna in pozitia a 4-a.
      3. Candidatura la Presedintie nu mi-a placut initial, dar acum ma gandesc si la un posibil exercitiu de imagine si notorietate a Casei Regale; in plus, a fost o ocazie in care s-a dovedit ca Principele Radu stie si sa reintre in rand atunci cand seful casei regale i-o cere.
      4. Ziua de 25 octombrie a fost si o repetitie cu public a rolului oficial al viitorului Print Consort – cu Familia Regala, dar nu in locul rezervat de Constitutie Regelui / Reginei Domnitoare.

    1. Reproduc, dupa http://www.rezistenta.net/2008/12/ziua-republicii.html o buna rezumare a motivelor pentru care proclamarea republicii populare romane este nula de drept:

      1. Conform Constitutiei de la 1923, in vigoare la acea data, nu se putea schimba forma de Stat decat prin referendum (plebiscit). Asa ceva nu a avut loc;
      2. Orice act emis sub amenintare si santaj este lovit de nulitate;
      3. Actul de abdicare, in cel mai rau caz, ar fi trebuit scris de Rege, nu sa fie redactat inainte.
      4. Considerand prin absurd ca actul era valabil, poporul roman nu a avut libertatea de a-si alege noua forma de Stat (asa cum se stipuleaza in finalul actului), ci i s-a impus Republica Populara ca forma de guvernamant;
      5. Adunarea Deputatilor nu a avut cvorumul necesar pentru trecerea legii care transforma Romania din Regat in Republica, conform proceselor-verbale existente la Arhive.

      Asadar, Regele Mihai este pana in ziua de astazi seful Casei Regale si poate acorda titluri de Principe de Romania / Principesa de Romania. Are nevoie de acordul Parlamentului doar pentru schimbarea regulii de succesiune la tronul Romaiei, in cazul in care poporul roman va spune NU republicii la referendum (cel care ar fi trebuit organizat in 1948 pentru aprobarea republicii populare)

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s