« Şi El s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, se ruga. Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. Şi, ridicându-se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare. » (Evanghelia după Luca)
« Adormiti de intristare » este expresia pe care am remarcat-o pentru prima dată astăzi.
Singurul evanghelist la care apare această formulare este Luca. Traditia sustine că Luca era medic.
Ma gândesc dacă nu cumva medicul Luca (singurul care le găseste o scuză apostolilor adormiti) avea in minte analogia cu amortirea, epuizarea si lipsa de speranta a persoanelor atinse de depresie (melancolie, cum i se zicea in medicina antică).
Rimează cu această interpretare si faptul ca remediul pe care li-l prescrie de trei ori Învăţătorul este rugăciunea; ori rugăciunea presupune sperantă, iar inspirarea sperantei este prima nevoie in depresie (lipsa de sperantă este, de altfel, simptomul cel mai strâns corelat cu riscul suicidar).
DAN GHENEA 
Poate, pe lângă rugăciune, foarte mulţi români ar trebui să şi FACĂ ceva pentru recuperarea speranţei, pentru o sanătate mai bună, pentru o ţară demnă şi civilizată, pentru o zi de mâine în care să te poţi gândi şi la altceva decât la caştigarea unei pâini. Din adormire ieşi prin acţiune, nu prin rugăciune.
Cine a spus ca nu ar fi bine sa faca lucruri? Doar ca nu poti incepe in somn. Si da, nu cu rugaciunea te trezesti (pentru ca nu poti incepe in somn, trezia fiind o conditie, nu un rezultat al rugaciunii). Te poate insa ajuta un om sa te trezesti. Trebuie doar sa-i spui: « Daca vezi ca nu ma trezesc pana la 8, scoala-ma ». Si sa te increzi in el ca va face asa cum l-ai rugat.
Oricum, gandurile mele se refereau la aceasta surprinzatoare formulare: « adormiti de tristete ». Si sunt multi oameni « adormiti de tristete ». Nu-i va trezi nimeni cu « daca vrei cu adevarat poti ». Ci doar cineva care le poate da o sperata intemeiata pe redescoperirea luminii dinlauntrul lor. Cea care poate fi acoperita, dar niciodata stinsa.
Uf, sper că nu v-am supărat. Am înţeles exact ce aţi intenţionat să transmiteţi cu acest articol şi, prin ceea ce am scris, nu mă refeream deloc la cei deprimaţi. Mă revoltă din ce în ce mai mult adormirea acestui popor şi m-am descărcat aici, fix ca musca în lapte. Îmi cer scuze.
Nici o suparare. Orice comentariu e o ocazie sa mai reflectez si sa-mi clarific ideile. Cat despre descarcare, nu ezitati sa o faceti, oricand simtiti nevoia. Imi place sa cred ca aici e un spatiu pentru ventilarea emotiilor.
Ca sa stii ce este rugaciunea , trebuie sa ai exercitiul rugaciunii . Oare cati dintre noi putem sa afirmam ca avem acest exercitiu ? Iar cei care-l au , sunt prea modesti ca sa se laude cu asta . Mai ramane sa ne convingem singuri de acest »adevar » .
»Cu FRICA de Dumnezeu , cu credinta si cu dragoste sa va apropiati . »Caut de ceva vreme sa inteleg acestea .Poate ma ajutati voi …
A fost tradusa in romaneste si o alta carte a parintelui Schmemann – Euharistia, acolo ati putea gasi un comentariu pertinent la fraza citata, care este chiar formula liturgica de chemare la impartasanie.
Îmi explicaţi, va rog, ce inseamnă pentru dumneavoastră sintagma « frică de Dumnezeu »? Poţi iubi cu frica în sân? Eu nu am simţit frică nicio clipă în dialogul lui Iisus-omul cu divinitatea, nici măcar în clipele de slăbiciune ca cea descrisă mai sus. Dimpotrivă. Nu rezonez deloc cu imaginea unei astfel de divinităţi răzbunătoare. Frica tine strâns, dragostea eliberează. Frica pune distanţă grea între oameni, dragostea apropie. Sunt om, greşesc. Şi ce bine că greşesc pentru că doar aşa pot învăţa ceva. De unde să ştiu dacă sunt rea sau bună, dacă nu trăiesc experienţa lui rău şi bine? Iar în clipele acestea de autocunoaştere, de creaţie proprie, să mă gândesc că Dumnezeu nu îmi e alături, expresie a dragostei celei mai pure, ci îmi pândeşte cu vigilenţă meschină paşii greşiţi? Eu zic pas la aşa ceva. Fără frică şi cu deplină încredere în mine şi în EL.
« Frica in san » descrie teama ca altii ar putea descoperi lucruri pe care constiinta mea le considera gresite. O asemenea frica nu are sens fata de cel care le stie pe toate. « Frica in san » mai poate descrie teama ca voi suferi o pedeapsa din parte cuiva care are putere arbitrara asupra mea. Nu este cazul « fricii de dumnezeu » – Dumnezeul lui Moise inlatura tocmai arbitrariul pedepsei.
Frica de dumnezeu inseamna un sentiment al sacrului, al sfinteniei; simti ca nu te poti comporta oricum in prezenta lui Dumnezeu.
Cand vedeti o punte peste un abis, o treceti razand si fara grija?
Puntea este dragostea, frica de abis e « frica de dumnezeu »; Dumnezeu mi-a intins puntea, eu trebuie totusi sa am grija pe unde calc.
Are noimă ce spuneţi. Ce se întâmplă, totuşi, în cazul în care nu calc pe unde trebuie? Care ar fi consecinţele? Şi nu asta implică dragostea condiţionată: condiţii şi repercusiuni ale nerespectării lor? Mulţumesc.
N-are legatura cu dragostea. Puntea este acolo si nu va fi retrasa. Dragostea este neconditionata. Cum ar putea fi conditionata? Are Dumnezeu nevoie de faptele mele? Nu. Dar cine are nevoie? Eu. Acele « conditii » sunt un indrumar pentru mine, nu o lege penala. Nu pentru folosul lui Dumnezeu invat din propria experienta bunele si raul, ci spre folosul meu. Care sunt consecintele refuzului de a avea un indrumator? Bajbai mai mult, uneori prea mult si nu mai apuc sa inteleg. Mi-as lasa copilul sa invete doar prin incercare si eroare? Eu nu. Si cred ca asta inseamna sa fii un parinte bun.
E o interpretare originala cea la care v-ati gandit . Mie mi-a placut foarte mult . Acum vad totul intr-o alta lumina .
O poezie simpatica:
« Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite
Zece ouă înroşite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
« – Ce vă este, frăţioare,
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă… »
« – Suntem fierte! »
Zise-un ou rotund şi frez
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbându-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
« – Pân’la urmă tot nu scap! »
« – Ne găteşte de paradă. »
« – Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă… »
« – Ce ruşine! »
« – Ce dezastru! »
« – Preferam să fiu omlet! »
« – Eu, de m-ar fi pus la cloşcă
Aş fi scos un pui albastru… »
« – Iar eu unul violet… »
« – Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…”
(George Topârceanu – « La Paşte”)
Sa-i multumim lui Hristos pentru darul vietii! Hristos a inviat!
Si sa va multumesc dv pt intelepciunea ce ne-o impartasiti.
Fie ca Sfintele Pasti sa va lumineze sufletul si casa, iar Dumnezeu sa va aiba in paza!