Mai binele e duşmanul binelui


Scriind pentru revista Doctorul meu un articol intitulat 7 nevroze de vacanţă, mi-au venit si cateva idei colaterale despre ceea ce s-ar putea numi « patologii ale dorintei de mai bine ». Azi m-am jucat putin punându-le nume. Iata ce a iesit:

1. Meliorismul ar fi numele dorintei perpetue de mai bine; partea proasta e ca, in secunda in care ma gandesc la mai binele de mâine, simplul « bine » de azi devine « mai rău » prin comparatie cu « mai binele » viitor. Mai binele e duşmanul binelui.

2. Optimalismul ar fi definit ca o apiratie de a avea doar cele mai bune lucruri; doar acestea aduc bucurie, tot restul e resimtit mai degraba ca o lipsa a idealului, nu ca o posesie a unei valori relative.

3. Maximalismul ar insemna dorinta de a avea toate lucrurile bune la un nivel maxim. Spre deosebire de optimalism, care de refera la un ideal, maximalismul se refera la lucrurile existente, vizibile; maximalismul nu mai cere nemaiîntâlnitul, cere insa tot ce intalneste .

4. Majorismul e o varianta cantitativa a meliorismului, in care mai binele e echivalat cu mai multul. Plusul viitor este insa resimtit ca un minus prezent. Iar scara nu se termina niciodata, ca sa ai un loc de odihna in care sa savurezi prezentul, singurul timp real.

5. In fine, intr-un timp al recordurilor, nu putea sa lipseasca suprematismul – dorinta de a ajunge cel dintâi; dorinta in sine ar fi perfect legitima, daca nu e ghidata de deviza « al doilea e primul care pierde ».

Daca ma intrebati cum se numeste starea care ne-ar feri de aceste boli ale dorintei de mai bine, tot jucandu-ma serios, v-as spune: peratognozia mediocritic regresivă (« cunoasterea limitelor cu evolutie spre mediocritate« )

2 réflexions sur “Mai binele e duşmanul binelui

  1. Foarte creativă și iscusită clasificare!
    Am făcut sâmbătă un experiment. Am trăit cu încetinitorul preț de aproape un ceas. Am văzut desenul înflorat de pe basmaua unei bătrâne, crăpătura căscată într-un zid vechi, în care cineva nepăsător lăsase o gumă de mestecat, agitația picioarelor unui bondar gras căzut pe spate, ochii verzi și plictisiți ai vânzătoarei de covrigi, dantela albă care păzea delicat mariginile rochiei unei fete, expresia tristă a unui bătrân care petrecea de la un geam strada, care niciodată nu il vedea, o cusătoreasă din cârpă, melancolică și fragilă, în geamul unui magazin vechi de reparat îmbrăcăminte…
    M-am oprit. Uitasem de atât de mult timp să mă opresc…

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s