Trebuie spus de la bun inceput ca porunca a noua nu spune de-a dreptul « Sa nu minti! » (asa cum este scris explicit « Sa nu furi! » in porunca a opta, sau « Sa nu ucizi! », in cea de-a sasea). Formularea e mult mai elaborata: « Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! ». Sunt aici trei elemente fundamentale: adevarul (a marturisi inseamna a da marturie despre un adevar presupus obiectiv), dreptatea (non stramb=drept) si  misterioasa notiune « aproapele tau ».

Ne-am luat permis pentru minciuna mai intai prin intrebarea « Cine e aproapele meu? », raspunzand arbitrar prin separarea de unii congeneri din specia homo sapiens – ei au devenit ba « caini », ba « suboameni », ba « viermi », ba « pleava ». Despre ei puteam spune orice.

In epoca in care corectitudinea politica nu mai tolereaza etichetari discriminatorii, s-a ajuns totusi la o proliferare fara precedent a minciunii impotriva « celuilalt ». E uimitor cum minciuna politica generalizata a ajuns sa fie considerata « răul cel mai mic ».

Ar fi uimitor, daca nu am baga de seama ca minciuna a ajuns sa fie in insasi urzeala societatilor noastre consumeriste. De la vanzarea de inutilitati pana la crearea de nevoi artificiale, de la cosmetizarea CV-urilor pana la proliferarea competentelor dobandite in trei zile, de la PR la « marketing politic ».

Suntem dispusi sa mintim ceva mai putin? Am putea incepe prin incercarea de a nu ne minti.

In logică falsul implică orice. Doar adevarul izvoraste mereu adevar. Doar adevarul ne face liberi. Si sa nu intrebati « Ce este adevarul? ». Adevarul este acolo unde simti dreptatea si fratia (frumoasa aceasta deviza pasoptista!); asa cum scrie, in latina, pe frontispiciul vechii universitati din Utrecht: « Pune, Doamne, in inima noastra soarele dreptatii! »