Mois : octobre 2012

Pe buzele ceştilor


o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi  nu e niciodată aceeaşi

un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire

o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi  ceea ce  încă nu se ştie/ ea  ştie să facă ordine în ce nu vede

un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex  al  cunoaşterii sale/ se instalează  în ceea ce vede/ şi  se proiectează

………………………………………………………………………

un  bărbat şi o femeie/ de-a lungul  a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor

în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală

(Laura  Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)

O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.

Non omnis moriar


Pe 27 septembrie / 10 octombrie 1914, a trecut la cele vesnice Regele Carol I Întemeietorul. Coroana de Otel a trecut la Ferdinand I Întregitorul, iar apoi la nepotul acestuia Mihai I. Toti trei au condus armata româna in momente decisive pentru existenta tânarului stat, toti trei au fost oameni ai pacii, cu credinta neabatuta in Dumnezeu. Faclia nu s-a stins si continua sa lumineze in intuneric. Si intunericul nu o va birui.

Barcelona: halucinaţia întoarcerii acasă


„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată  transportat în propria mea patrie – România. »

Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al  trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat  La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.

(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…

Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.

… Când  mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)

Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.

Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.

Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.

Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.

Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.

Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.

Nopţi separate


« În stare de veghe, oamenii au o lume în comun, dar în somn fiecare posedă un univers aparte. » (Heraclit din Efes)

Citesc şi savurez fiecare rând din Les songes et les sorts (Visele şi premoniţiile),  de Marguerite Yourcenar. O Marguerite Yourcenar aflată în al 33-lea an al vieţii; aş mentiona, de dragul numerelor magice, că la 77 de ani a devenit prima femeie primită ca membru titular al Academiei Franceze (iar locul ei printre cei 40 de Nemuritori a devenit vacant dupa 7 ani, în 1987 – al 10-lea an cu număr prim din viaţa scriitoarei născute in 1903 = 11 x 173). O să pun câteva dintre aceste rânduri şi la fişele de lectură.

Viaţa e o boală întotdeauna mortală


Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos…

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

(Marin Sorescu – Boala)

De ieri până azi


În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcomeSub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.

Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul  Sir Robert al Brazdelor.

Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.

În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.

Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.

Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.

A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)

Un Nobel pentru Pace si Sănătate Mintală


The bond of our common humanity is stronger than the divisiveness of our fears and prejudices. God gives us the capacity for choice. We can choose to alleviate suffering. We can choose to work together for peace. We can make these changes – and we must. (Jimmy Carter – Nobel Lecture, 2002)

Jimmy Carter a implinit astazi 88 de ani. Sunt aproape 10 ani de cand Jimmy Carter a primit un binemeritat Nobel pentru pace. Sunt peste 30 de ani de cand a infiintat, impreuna cu sotia sa, Rosalynn Carter, Centrul Carter cu deviza: Waging Peace. Fighting Disease. Building Hope. (Ne batem pentru pace. Luptam impotriva bolii. Construim speranta).

Centrul Carter are programe consistente de promovare a sanatatii mintale si de protejare a drepturilor si demnitatii persoanelor care sufera de tulburari mintale. Rosalynn Carter are preocupari in acest domeniu de peste 50 de ani.

In Romania se acorda anual, incepand cu 2007, bursele Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală. Bursierii pe anul 2011-2012 sunt Cristian Lupșa (jurnalist, fondator al publicației Decât o Revistă) și Andrei Pungovschi (fotojurnalist freelance). Ei au propus un proiect jurnalistic pe tema: Costurile personale şi sociale ale tulburărilor de anxietate. Rezultatele sunt remarcabile. Le puteti aprecia aici.

Evocarea Centrului Carter imi trezeste de fiecare data emotia de acum aproape un deceniu, cand, dupa o prezentare a directorului de programe al Centrului, la o intalnire unde lucrau impreuna profesionisti in sanatate mintala si beneficiari ai serviciilor de sanatate mintala, am cantat impreuna We shall overcome