- Nuci Secession în lumina mieroasă: sarailie
- Maur vienez arabesc improbabil: toamnă în Sarai
Mois : février 2013
Cartea săptămânii (XIII)
Personaje cu nume romane (Septicius Clarus, Vespasian, Crispus) se misca intr-un decor postmodern in care isi fac loc doar doua denumiri geografice actuale (speciale pentru autoare) – Parisul si Marea Neagra. Alegoria lupilor atacand Santa Barbara se petrece la acest Pont Euxin unde Ovidiu si-a … Continuer la lecture de Cartea săptămânii (XIII)
Aian cel fără de Ţară
Aian = Personaj de vază în satul sau regiunea sa, notabil. Termen propriu administrației turcești, care s-a păstrat numai în Dobrogea.
Este fals ca nu am fost niciodata pașalâc turcesc.
În primul rând că unele teritorii ale României actuale au fost sub administratie otomană directă: Dobrogea (1417 – 1878), Pașalâcul Timisoarei (1552 – 1716), Pașalâcul Oradei (1660 – 1692), raialele Turnu (1417 – 1829), Giurgiu (1420 – 1829) și Brăila (1554-1829).
În al doilea rând, domnii fanarioti erau, de fapt, bei, pași cu trei tuiuri (cel mai înalt rang de guvernator din Imperiul Otoman). Între 1711/1716 si 1822, Moldova si Tara Românescă au fost pașalâcuri cu regim special. Special în sensul că sultanul nu trebuia sa întretină trupe pe teritoriul lor; găsise un sistem mult mai ieftin de a-si încasa zahereaua.
Daca ar fi fost dupa beizadele (beyzadé = fiu de bei), România n-avea de ce sa existe; mai degraba le-ar fi surâs ideea de a-si continua jocurile lor de clan pentru impartirea resurselor. Răul fusese făcut: clasa politică a Principatelor era dominată de aiani fara de tară.
România există datorita ideii unor boiernași de a termina cu nesfârsitul joc de Monopoly al beizadelelor prin aducerea unui print strain. Si România există pentru că printul strain a ales fără rezerve sa fie român.
Dar aianii au revenit. De data asta, adusi de la Moscova, pe tancuri. 40 de ani le-au fost suficienti pentru a împanzi tara si a parazita masiv memoria natională (până si la meciurile de fotbal începea să se audă în scandări mai mult numele de cod RSR – tara devenea o abreviere goală de continut).
Beizadelele lor au reusit până în ziua de astazi să împiedice renasterea unei tări. Pentru că nu au nevoie de ea. Îi încurcă. Sunt aiani fără de tară.
Dacă vreti să vedeti diferenta dintre Aian cel fără de Ţară si Regele care ne-a lăsat o Ţară, ascultati aici (incepand de la minutul 49:24)
STANȚE PORTUGHEZE
Lisabona doarme, sub ape de soare,
Visându-si mărirea, scăldată-n uitare…
♣
Libertatea duce, cu vântul, spre mare,
Parfum de palmieri, cu fructe amare…
♣
Verde acrit de ploi, Dom José călare
E orb la roșul scurs în ape murdare…
♣
Duminica-n Belem splendoarea doare
Si leacu-i un pastel – ascetică savoare…
Trupe de ocupatie: cinismul, interesul îngust, laŞitatea
« Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. »
Alegem, in sfarsit, Via Regia sau ramanem pe un drum infundat (si desfundat!)?
Verona, toamna la trei Şi ceva
Nori serenissimi –
minutarul refuză
să-i toace egal
Un tè con Zeffirelli
Franco Zeffirelli împlineste 90 de ani. Un maestru al întâlnirilor în profunzime dintre lumină si corpuri, dintre cuvant si vocea umană, dintre om si duhul său.
O selectie foarte scurta dintre preferintele mele: vocea Angelei Gheorghiu in Traviata, pusa in scena de Zeffirelli la Metropolitan in 2006; lumina, culorile si scenografia filmului de opera Callas Forever (2002); memorabilele transpuneri cinematocrafice ale duhului Evangheliilor din Jesus of Nazareth; frumoasa drama de epoca in culori pastelate Tea with Mussollini.
La ceai cu Zeffirelli ar putea fi titlul unui film zeffirellian despre privirea care descoperă profunzimea luminoasă si amabila a lumii.
Citius, altius, morbidius
Luata prea literal, deviza olimpica (CITIUS, ALTIUS, FORTIUS = mai repede, mai sus, mai puternic) poate duce la excese daunatoare sanatatii. Un editorial din The British Journal of Psychiatry arăta că sportul de performanta, asa cum este practicat el astazi, devine mai degraba un factor de risc pentru sanatate.
Mai multe studii au aratat un risc crescut de accidente, epuizare, moarte cardiaca subita, deficit de fier, alergii, zaharat, tulburari de alimentatie (anorexie sau bulimie), depresie.
1 din 6 sportivi si 1 din 3 sportive au o tulburare de alimentatie (anorexie sau bulimie); in medie, severitatea tulburarilor de alimentatie aparute la sportivii de performanta este mai mare decat la alte persoane afectate.
Reactiile depresive legate de esecul sportiv sau de accidentari sunt frecvente, 10-20% dintre sportivii de performanta avand simptome serioase, justificand interventia terapeutica.
Editorialul a aparut inaintea Jocurilor Olimpice de la Londra si s-a vrut a fi unsemnal de alarma asupra unei probleme foarte serioase peste care interesele comerciale uriase pun surdina de cateva
decenii bune. Initiatorii miscarii olimpice au dorit (si au reusit in prima faza) sa promoveze, la nivel de masa, un stil de viata sanatos si valorile umaniste. Amatorismul a fost un principiu esential pentru atingerea acestor obiective. Profesionalizarea sportului mai degraba descurajeaza sportul de mase, iar pe sportivi ii transforma in niste lucratori intr-un mediu hipercompetitiv, dominat mecanisme de piata.
Cursa continua sub deviza CITIUS, ALTIUS, MORBIDIUS (mai repede, mai sus, mai nesănătos). Rezultate asteptate: mai putini amatori in parcuri, mai multi oameni in fata televizorului (pentru a urmari mai multe transmisii sportive care alterneaza prezentarea de recorduri sportive nesanatoase cu reclame la produse nesanatoase).
Preasimtitoare lalele
The tulips are too excitable, it is winter here.
Look how white everything is, how quiet, how snowed-in
I am learning peacefulness, lying by myself quietly
As the light lies on these white walls, this bed, these hands.
I am nobody; I have nothing to do with explosions.
I have given my name and my day-clothes up to the nurses
And my history to the anaesthetist and my body to surgeons.
(Silvia Plath – Tulips)
(Prea simtitoare sunt aceste lalele, e iarnă aici./ Uite cât de alb este totul, cât de calm, de nins înăuntru/Învăt împăcarea, întinsă in mine linistit/ Așa cum sta lumina pe pe-aceste ziduri albe, pe acest pat, pe-aceste mâini. / Eu sunt nimeni, nu am nimic de-a face cu explozii./Am dat asistentelor numele meu și hainele de zi / Și istoria mea anestezistului și corpul meu chirurgilor.)
Silvia Plath s-a sinucis pe 11 februarie 1963. Poezia Lalele a fost publicată postum. Tot postum a fost onorata cu Premiul Pulitzer pentru Poezie, in anul in care ar fi implinit 50 de ani (1982). Poeta a fost, pana la urma, auzita. Dar strigatul de ajutor al unei tinere mame depresive nu a fost auzit la timp.
Intamplator sau nu, am primit azi un comentariu de la Ramona la postarea Marea tacere care se potriveste aici.
Iti scriu de-aici
de unde cuvantul nu poate ajunge
e atata liniste intre noi
cat sa frangi in doua departarea ca pe-o paine calda
si-atata tristete intre noi
de parca au murit toate pasarile lumii pe crengi de argint…
Versuri pentru Dana, fosta colega de scoala, care nu a mai putut… 
DAN GHENEA 