In Novi Pazar nu am mai oprit, dar oricum am mers foarte lent si intortocheat. Nu stiu daca eram inca sub impresia nuntii zgomotoase din ajun sau era de vina soarele puternic al amiezii, dar mi s-a parut un loc aglomerat, zgomotos si prafos (mai tarziu am pus pe hartie haiku-ul pe care l-am pus pe blog aici). Pemtru prima data de la inceputul calatoriei drumurile erau mai proaste decat in România.
Am nimerit destul de repede drumul, prost semnalat, dar oamenii au fost de mare ajutor. Daca nu ar fi fost un localnic binevoitor care sa ne arate o cale ocolitoare am fi nimerit intr-o portiune de 5-6 km de drum in lucru care nu era semnalizat decat ca drum ingustat! Iar indicatoare care sa-ti propuna o alternativa nu erau.
Manastirea este construita chiar la izvorul râului Raška (numele Sopoćani vine de la sopot = izvor). In ciuda parcarii asfaltate, locul pastreaza o lumina si o liniste de inceput de lume. De altfel, sopot a dat in română cuvântul şoaptă – şoapta e clipocitul apei unui pârâu! Mai saraci am fi fost fara acest cuvant balcanic.
Cat de stupida mi s-a parut aici aroganta ignoranta a românilor care vor sa se scuture de praful balcanic pentru a se sincroniza, chipurile, cu Europa! Europa si-a avut centrul cultural aici pe vaile Raška si Ibar pentru aproape doua secole: Imperiul Bizantin apunea, Venetia si Florenta abia rasareau pe cerul culturii. Frescele de la Sopoćani sunt o dovada: pe langa ele pictura italiana trecento e o incercare stângace.
Am cumparat miere si rachiu de mere de la magazinul de suveniruri. Chiar doream sa am o amintire a acelor meri care urcau spre cer.