de Ioan Alexandru
Vine vremea când trebuie să optezi
Pentru neamul tău sau pentru risipire
Vulturii spre soare la nămiezi
Pământului sunt singura umbrire.
Moise de faraon era-nfiat
Frumosul prunc şi blând la-nfăţisare
Dar într-o noapte-un vis l-a luminat
Că neamul său e sclav între popoare.
Din moile-aşternuturi s-a desprins
Cum fluturii învie din omide
Dragostea de neamul său l-a-nvins
Desculţ şi gol ieşea din piramide.
Abia apoi a fost învrednicit
Cu grai de gângav şi de neputinţă
Să poată smulge neamul său robit
Spre munţi de foc prin mări de suferinta.
Smerenia-i descoperi apoi
Că de la sine e fără putere
Şi lepădat între cei mulţi şi goi
Dobândi veşmânt de înviere.
(sursa aici)
exact ca o poezie in dulcele stil clasic.