Căutăm compania oamenilor care ne sunt simpatici. Cuvântul simpatic are ca origine elinul συνπαθετικος [syn = (împreună) cu + pathetikos = care emoţionează, (cel) care exprimă emoţii puternice]. În cultura europeană cuvântul are o traiectorie interesantă. Simpatic desemnează din ce în ce mai mult o persoană cu care ne place să trăim  împreună micile bucurii cotidiene. În paralel, pentru a desemna exprimarea emoţiilor puternice, a suferinţei, a fost din ce în ce mai folosit cuvântul patetic; romantismul generalizează folosirea sa ca exprimare a unei experienţe profunde, solitare, greu de împărtăşit; în fine, în engleza americană de azi, tot mai des pathetic este utilizat  într-un sens peiorativ (= jalnic, vrednic de milă). Această evoluţie pare sa confirme aforismul potrivit căruia „oamenii sunt fericiţi în acelaşi mod, dar fiecare om e nefericit în felul său”.

Ca să mergem împreună într-o excursie ar fi bine ca tovarăşii de drum să-mi fie simpatici; probabil ca ne vom simţi bine împreună, apoi ne vom întoarce la grijile cotidiene. Dacă însă e vorba de oameni pe care îi văd în fiecare zi, e nevoie de mai mult: să putem să ne înţelegem reciproc trăirile diferite, să putem vedea lumea din papucii celuilalt. Cuvântul care descrie această abilitate este unul pe care se adunase praful de o mie de ani: empatie (εν = în + παθεια = afectare, suferinţă).