Îmi placea sa-l urmaresc pe tataie tragând la rindea. Într-o zi m-a lasat sa-l ajut sa masoare si sa faca niste semne pe o scandura lata. Am uitat ce mesterea el in ziua aia.  Imi amintesc insa ca mi-a povestit despre diverse lucruri de tamplarie facute de mana lui (“si nu zici ca n-ar fi facute de un tamplar”). La un moment dat, uitandu-se la un butoi care era scos la spalat, zice “V-a invatat la scoala cum se socoteste capacitatea butoiului?”. Eu treceam in clasa a VI-a si i-am spus ca nu stiu, dar ca nici n-am vazut prin manualele de a opta butoiul, am vazut doar volumul cilindrului.

Cand am intrat in casa, a luat un fel de carnet cu foi ingalbenite si mi-a aratat formula volumului aproximativ al butoiului. Era scris cu creionul:

0,21xÎx(2xDxD + Dxd + 0,75xdxd)

Erau in acel carnet ( de fapt, niste foi cusute ce ata) tot felul de cunostinte practice.

Tataie facuse doar 4 clase si imi povestise adesea despre faptul ca invatatorul se rugase mult de parintii lui sa-l lase sa mearga la liceul militar (ar fi avut bursa, ca fiu de invalid de razboi), dar ei voisera sa-l tina acasa, ca singurul lor sprijin la batranete. Ofta cand isi amintea, dar se impacase demult cu soarta si incercase sa faca lucrurile temeinic in viata, asa cum ii fusese dat s-o traiasca. Pastrase insa un respect deosebit pentru stiinta de carte.

Cateva zile mai tarziu, am vrut sa-l incui si eu cu ceva si am inceput sa-l intreb capitalele de judet. Credeam ca am reusit cand la Ialomita a raspuns Calarasi, in loc de Slobozia. De fapt, Calarasi fusese resedinta judetului in timpul României Mari; apoi mi-a insirat toate cele 71 de judete cu capitalele lor. A fost imbatabil la capitale europene; de Washington ma asteptam sa stie, asa ca am scos artileria grea: “Dar pe a Canadei o stii?” “Otáva” a pronuntat tataie, fara ezitare.

A sti e un dar pretios. Asta am inteles in acele zile. Si de atunci incolo am stiut sa vad, de fiecare data cu aceeasi admiratie, oameni care se apropie cu respect si dragoste de lucrurile care pot fi cunoscute si folosesc apoi aceasta cunoastere pentru a sfinti locul ce le-a fost dat in grija.