Tabloul promis

de Jorge Luis Borges

Un pictor mi-a promis un tablou.

Acum, în New England, aflu că a murit. Simt

ca şi în alte dăţi, tristeţea de-a înţelege că suntem

ca un vis. M-am gândit la om şi la tabloul pierdut.

(Numai zeii pot să promită pentru că sunt nemuritori.)

M-am gândit la locul ales pe care pânza nu-l va ocupa.

M-am gândit după aceea : dacă s-ar afla aici,

cu timpul va fi un lucru în plus ;

acum e limitat, nesfârşit, capabil

de orice formă şi culoare, fără să depindă de nici una.

Într-un anume fel, el există. Va trăi şi va creşte

ca un cântec şi va rămâne cu mine până la sfârşit.

Îţi mulţumesc, Jorge Larco.

(Şi oamenii pot să promită, pentru că în fiecare promisiune există ceva nemuritor.)

Jorge Larco – Canoa de Tigre

Fiindcă ziua de Sf. Gheorghe e şi Ziua Bibliotecarului (meserie pe care o visez adesea, la propriu!), am reprodus o poezie a bibliotecarului Gheorghe al lui Orăşanu din Buenos Aires către prietenul său Gheorghe, pictor din Buenos Aires.