Tabloul promis
de Jorge Luis Borges
Un pictor mi-a promis un tablou.
Acum, în New England, aflu că a murit. Simt
ca şi în alte dăţi, tristeţea de-a înţelege că suntem
ca un vis. M-am gândit la om şi la tabloul pierdut.
(Numai zeii pot să promită pentru că sunt nemuritori.)
M-am gândit la locul ales pe care pânza nu-l va ocupa.
M-am gândit după aceea : dacă s-ar afla aici,
cu timpul va fi un lucru în plus ;
acum e limitat, nesfârşit, capabil
de orice formă şi culoare, fără să depindă de nici una.
Într-un anume fel, el există. Va trăi şi va creşte
ca un cântec şi va rămâne cu mine până la sfârşit.
Îţi mulţumesc, Jorge Larco.
(Şi oamenii pot să promită, pentru că în fiecare promisiune există ceva nemuritor.)
Jorge Larco – Canoa de Tigre
Fiindcă ziua de Sf. Gheorghe e şi Ziua Bibliotecarului (meserie pe care o visez adesea, la propriu!), am reprodus o poezie a bibliotecarului Gheorghe al lui Orăşanu din Buenos Aires către prietenul său Gheorghe, pictor din Buenos Aires.
ooooooof!
Uneori, un ”ar fi putut fi” este mai mult decât un ”a fost”, câteodată un spațiu gol este umplut de prezența celui absent. Numai Borges poate scrie așa. Și uneori și altcineva…