Azi m-am întors de la piață cu struguri, brânză, pâine, iaurt, smântână și… trei cărți.

La ieșirea din piață s-a instalat un librar independent. Librăria e ca o grădină englezească – într-o dezordine aparentă și o spontaneitate bine pusă în scenă ai cele mai îndrăznețe asocieri de genuri, specii și varietăți literare. Iar librarul e dintr-o specie rară – simte și clientul și cărțile bune.

Ajuns acasă am citit dintr-o suflare romanul unei debutante, Victoria Mas. « Je la pressent pour le Prix Renaudot », îmi zisese librarul, și, după ce am citit cartea, cred că are mari șanse.

Le bal des folles se petrece în 1885 în clinica profesorului Charcot, « reinventatorul » isteriei. Ceea ce m-a captivat este prezentarea tabloului unei societăți căreia îi este atât de frică de irațional încât se alienează prin supraraționalizare.

Iat-o pe Geneviève, infirmiera-șefă a clinicii:

« Geneviève nu citea nimic altceva decât lucrări științifice. Nu aprecia romanele pentru că nu vedea ce rost au niște povești închipuite. Nu-i plăcea nici poezia, aceasta neavând nicio utilitate[…] Ea nu ignora totuși rolul determinant pe care anumite cărți îl puteau avea în viața indivizilor […] Văzuse nebunele recitând poeme și plângând, altele evocând eroine literare cu un aer de familiaritate veselă, altele încă amintindu-și un pasaj cu un tremur în glas. «