Eram deja treaz şi îmbrăcat când unchiul George a ieşit din casă. Ştiam că pleca la pescuit. Stăteam pe un scăunel de lemn şi îmi făceam de lucru cu o carte. De fapt, în secret, voiam să mă ia şi pe mine la baltă.

« Vrei să vii şi tu la peşte, Dane? Dacă tot te-ai sculat cu noaptea-n cap… »

« Da’ nu am undiţă… Vin să mă uit cum faci »

Am luat-o peste dealuri şi am ajuns la o baltă pe care azi nu aş mai şti să o localizez. Dar nu mă îndoiesc nicio clipă de realitatea acelei zile. Amintirea ei are o claritate mai mare decât ziua de ieri.

Unchiul George a aruncat undiţa. Mi-a dat şi mie să ţin o undiţă. Şi nu prea mai e nimic de povestit. Doar dacă aş putea prinde tonul acela pe care îl aveau bunicii când spuneau istorii cu Dumnezeu şi Sfântul Petru mergând pe pământ. Şi cerul era  atât de aproape de pământ că îţi ajungea o scară cu nouă fuştei ca să urci şi să baţi la poarta raiului.

Cam aşa era cerul în ziua aceea – atât de aproape că te puteai scălda în el. George vorbea puţin şi zâmbea mult. Nu cred că l-am văzut vreodată râzând (în acea zi sau în altele). Dar avea aproape pentru orice un surâs cald pe toată faţa. Pentru caraşii mici argintii din punga cu apă şi pentru cei care nu voiau să muşte, pentru cerul senin şi pentru vreo şopârlă din iarbă, pentru vorbele mele şi pentru amintirile lui…

Seara a făcut o saramură şi am mâncat-o ca pe un festin regesc, pentru că bucuria de pe faţa lui era contagioasă. (Doar mamaie îl căina că e prea slab şi « ce să înţelegi din ţârii ăia, mai bine îţi frigeam un pui »).

Altădată, pe când era în vizită la noi, la Craiova, a intrat pe uşă foarte voios cu un rac foarte mare. Nu pescuise nimic, dar era foarte încântat de această captură neaşteptată. Era omul care ştia să găsească mulţumire în lucruri aşa cum veneau.

Dar imaginea care îmi vine în minte repetitiv atunci când lumea mi se pare, pentru o clipă, acră, e grădina cu peri a unchiului George. Ne îmbia să luăm pere şi zicea: « Ia uitaţi-vă, nu e aici raiul pe pământ? » Şi totul era învăluit într-un surâs.

Pământul făgăduit celor blânzi e învăluit într-un surâs. Şi raiul începe în inima noastră.