La inceput nu intelegeam aproape nimic. Eram plin de teorii, de scheme logice si de obisnuinta de a prinde din zbor idei subtile si iata ca nu intelegeam ce scop urmareste, ce metoda foloseste si, mai ales, cum de totusi obtine rezultate atat de spectaculoase acest doctor pe care intamplarea facuse sa-l am ca indrumator in stagiul de psihiatrie a copilului si adolescentului.

Am inceput sa inteleg secretul in ziua in care ne-a vorbit despre Carl Rogers si terapia centrata pe client. Din acea zi in mintea mea s-a produs o inversare de poli: de la dorinta de a fi intotdeauna in pozitia celui care stie si asteapta nerabdator sa-si spuna replica, la rabdarea de a invata sa-l asculti si sa-l intelegi pe celalalt.

In loc sa incerc sa prind realitatea in teorii, am inceput din ziua aceea sa imi modelez comportamentul profesional dupa cel al domnului doctor Oancea.

Am inceput cu o schema simpla: asculta – incurajeaza – cand intrebi, mira-te ca prostul – gaseste in raspunsul clientului ceva de apreciat (maestrul spune atat de des « Excelent! »!) – asculta din nou – asteapta sa se coaca momentul pentru a de un sfat.

Am putut sa exersez aceasta schema de multe ori si datorita increderii generoase pe care mi-a acordat-o Domnul Profesor.

Si inevitabilul s-a produs: schimbarea de atitudine a patruns si in viata mea de zi cu zi, crescandu-mi semnificativ bucuria de a trai.

E o experienta uluitoare ca un om extrem de inteligent sa iti arate pe viu cum sa te dezbari de propria inteligenta pentru al intalni pe celalalt si cum sa o poti folosi totusi pentru a-ti indeplini misiunea de ajutor.

« A face pe prostul » nu inseamna, in limbajul domnului doctor Oancea, « a te preface ca esti prost », ci a regasi acea stare de curiozitate si deschidere care sa-ti permita sa refaci lumea asa cum se vede ea din papucii celuilalt.

Zilele trecute, un client, caruia ii recomandasem psihoterapie, mi-a spus: « Am fost deja la un terapeut… Am facut vreo 6-7 sedinte… Nu mi-o luati in nume de rau, dar mi se pare ca stiinta asta e foarte limitata … Niste exercitii … Da, pe moment ajuta … Dar nu mi s-a parut ca doamna imi dadea niste recomandari nemaipomenite… Niste banalitati, nu va suparati … nu cred ca aşa imi poate rezolva problemele ».

Atunci cand psihoterapia devine o arena de etalare a inteligentei si a tehnicii, relatia nu mai are timp si loc sa se coaca. Si nimeni nu primeste sfaturi de la « destepti ». Cum ar putea cineva sa-mi rezolve in cateva ore o problema care ma framanta de cativa ani si nu-i vad solutia? Daca asta ar fi adevarat, nu cumva sunt cumva iremediabil prost?

De cand reusesc mai des « sa ma mir ca prostul » ii inteleg mai bine pe altii si aflu o multime de lucruri noi despre mine.