Auteur : Dan Ghenea

Cartea săptămânii (X)


Am citit destul de greu primele capitole din Tehnica loviturii de stat de Curzio Malaparte, pe de o parte din cauza deselor referiri la si analogii cu un episod din istoria Romei antice care imi era complet necunoscut (conspiratia lui Catilina), pe de alta parte din cauza perceptiei ca stilul autorului este cand prea stufos si chiar redundant, cand eliptic si de neinteles pentru un om care nu citeste la cafea ziarele din anii ’20.

Dar tezele centrale ale cartii, aparuta in 1931, sunt foarte instructive si azi:

1. O lovitura de stat trebuie sa tinteasca cucerirea din interior a centrelor vitale ale statului (comunicatii, energie, resurse) si apoi guvernul va fi usor de izolat si de rasturnat.

2. Apararea statului impotriva unei insurectii nu se poate face eficient prin mijloacele politienesti,  ci  prin controlul ferm al acelorasi centre vitale.

3. 1000 de oameni hotarati si bine antrenati sunt suficienti pentru a prelua puterea intr-un stat care se bazeaza pentru mentinerea ordinii doar pe masuri politienesti.

Exemplele pe care le da autorul sunt convingatoare (insurectia bolsevica din Petrograd din octombrie 1917, preluarea puterii de catre Mussolini in 1922, tentativa lui Troţki de a-l inlatura pe Stalin in 1927). Cea mai spectaculoasa confirmare a teoriei lui Curzio Malaparte este predictia facuta in ultimul capitol al cartii ca Hitler nu va lua puterea printr-o lovitura de stat, ci pe cale parlamentara. Acest lucru se va intampla, 2 ani mai tarziu, exact din motivele descrise de Malaparte.

Cui îi este frică de Coroană?


stemeMai sus sunt stemele oficiale ale Republicii Bulgaria, Republicii Ungare, Republicii Serbia si Republicii Polone. Iar mai jos aveti stema unei tari care nu se numeste oficial republica (pentru ca tovarasilor le-a fost frica sa deschida oficial dezbaterea « Republica sau Regat? ») si stema tarii mele, Regatul României.  Stiti ce ati facut, tovarasi? Vedeti cumva vreo coroana pe capul bourului moldav sau a leului oltean de pe stema Regatului? Nu. Provinciile nu au atributele heraldice ale suveranitatii. Vulturul vostru fara coroana poate fi doar simbolul unei regiuni fara suveranitate. Cei care au desenat aceasta stema ne-ar vrea o populatie fara istorie si fara memorie.

nsd

Matineul de sâmbătă (XVII)


romeAm vazut filmul recomandat de Mugur saptamana trecuta – To Rome with Love (2012) –  si mi-a placut. Cred ca o sa va placa si domniilor voastre. Filmul integral – aici

Nonpacientul englez


Dupa ce medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine) a dominat scena ultimului deceniu al secolului trecut si inceputul secolului XXI a venit vremea postmodernismului si in serviciile de sanatate. Royal Society of Medicine a recunoscut ca majoritatea britanicilor care au nevoie de ingrijiri de sanatate sunt nesatisfacuti de serviciile medicale. Iar cauzele principale ale nemultumirii pot fi grupate in 3 categorii:

  1. Oamenii sunt nemultumiti de  rezultatele ingrijirilor. Aici o buna parte din vina o poarta asteptarile nemasurate pe care le-a creat medicina in deceniile marilor ei victorii.
  2. Oamenii sunt nemultumiti de dezumanizarea relatiei medic-pacient, care devine , din ce in ce mai des,  o interactiune cu tehnologia.
  3. Oamenii nu mai accepta naratiunea clasica a medicinei moderne – aceea a organismului ca mecanism. Subiectul nu mai vrea sa fie obiect.

In acest context, medicina postmoderna ar pune accentele pe pluralitatea perspectivelor in ceea ce priveste rezultatele dezirabile, in ceea ce priveste relatia dintre terapeut si client si in ceea ce priveste povestea personala si subiectiva a suferintei si bolii.

Va trebui sa luam in considerare nu doar opinia medicala asupra eficientei unor tratamente, ci si perspectiva clientului asupra acceptabilitatii, costurilor si noimei acestor proceduri. Comunicarea cu persoana in suferinta va fi recunoscuta ca o abilitate clinica de baza; nimeni nu ne va mai credita ca stim ce facem daca nu vom intelege nevoile si prioritatile clientului si daca nu vom reusi sa-i comunicam aceasta intelegere. Si se va cere medicului sa participe la construirea unei povesti cu noima (pentru client) despre suferinta si vindecare.

Am descoperit, cu surprindere, si un promotor informat al medicinei postmoderne. N-as fi ghicit nici intr-o mie de ani ca persoana respectiva este un cititor avizat si intuitiv al literaturii medicale. Functia lui oficiala, aceea de patron al Royal Society of Medicine, ii cere, e adevarat, sa tina din cand in cand cate un discurs la sedintele festive, pentru care ar putea beneficia de ajutorul unor « scriitori » competenti. Dar scriitura tradeaza un diletant (in sensul pozitiv al acestui termen). In plus, Charles of Wales a sustinut aceleasi idei de 30 de ani incoace; iar in 1982, la apogeul puterii medicinei moderne, a vorbi in cadrul distinsei adunari despre medicina postmoderna era « aproape o erezie »; isi putea permite asta ca alteta regala, dar chiar si alteta sa a simtit reactia contrariata a Societatii.

« Timp de mulți ani, am pledat pentru o abordare integrată a medicinei și sănătatii. Prin medicină integrată inteleg un fel de ingrijiri care integrează cel mai bine noua tehnologie și cunoștințele actuale cu înțelepciunea antică.[…]

Importanța acestor elemente umane a devenit foarte evidenta în știința medicală contemporană. Sir Michael Marmot a demonstrat în mod convingător că starea de sănătate a angajaților este legată de măsura în care acestia se simt în măsură să își îndeplinească rolul, în funcție de propria lor judecată. Profesorul Blackburn, câstigator al Premiului Nobel pentru Medicină, a oferit dovezi indicând faptul că un nivel ridicat de stres poate duce la telomere scurtate, care sunt elemente critice care leagă cromozomii. Acest lucru, la rândul său accelerează procesul de îmbătrânire. Cu cercetari de acest fel, noi nu mai putem continua sa vedem mintea si corpul  ca entitati separate și care interacționează doar ocazional. Deoarece acestea sunt unul și același lucru. Abordarea noastră științifică și terapeutică are acum  nevoie, cu siguranta, sa avanseze într-un mod care să încurajeze și îmbrățișeze o nouă înțelegere între sperantele, perspectivele și credințele pacientului, pe de o parte, și functionarea corpului său, pe de alta parte. »  (articolul complet, aparut in J R Soc Med 2012: 105: 496–498 – aici)

Moldova e inima României


Pe 24 Ianuarie 1859 Ţara Românească s-a unit cu Moldova. Moldovenii au dat vizibilitate europeană cauzei unioniste în 1858, moldovenii au găsit domnul care să poată fi ales si de munteni, moldovenii vor da tonul în literatura română în urmatoarea jumătate de secol. Moldova a plătit apoi si pretul zelului său unionist: capitala s-a mutat la Bucureşti, iar Iaşii au devenit un oraş de provincie.

Capitala Moldovei a devenit din nou inima României în toamna primului dezastru national, în 1916. Doi ani a rezistat această foarte mică Românie neocupată, iar multi, foarte multi tarani români au devenit cu adevărat cetateni români la Mărăşeşti, la Mărăşti si la Oituz. Acolo au rămas îngropati si cei mai multi dintre cei care au apărat România Mică si au facut posibilă România Mare. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – nume moldave la temelia României Mari.

Iar Unirea cea Mare, să nu uităm, a început tot in Moldova, la Chişinău si la Iaşi. În primăvara lui 1918, Sfatul Tarii a proclamat, la Chişinău, unirea Basarabiei cu România (care era pe atunci redusă la Moldova dintre Carpati si Prut); Regele Ferdinand a primit Declaratia de Unire la Iasi. La 1 Decembrie pe stil vechi, Regele Ferdinand si Regina Maria intrau din nou în Bucuresti. Ţara Românească se unea din nou cu Moldova.

Regele Carol I nu pierdea nicio ocazie sa sublinieze rolul Iaşilor de capitală culturală a României. Din păcate, pe lângă această recunoastere simbolică, guvernele de la Bucuresti au cam uitat să adauge si conditii de dezvoltare a regiunii de unde a început drumul catre România. Cei care uită Moldova uită, de fapt, de unde au plecat.

Fantezie pe teme erotice


Domnița doarme limpede-n oglindă
Si-un blond amor i-atinge blând o tâmplă.
Coboară-ncet să vadă ce se-ntâmplă
Un porc ce-si lasă pielea arsă-n tindă;
De ani pe oase de găină umblă
Privirea ei marină s-o aprindă
Si buzele-i cu vorbe să le prindă
Vraja s-o rupă-ncet în clipă simplă.

Se va trezi pe frunte mângâiată
De vântul auriu al dimineții.
Cu dragoste va pune flori în glastră,
Va respira iubirea-nmiresmată
Lăsată-n urmă la hotarul ceții
De-un trecător văzut de la fereastră.

Caut republican fără prejudecăti…


… pentru o polemică serioasă.

I-as propune pentru inceput 4 intrebari:

In România,
1. Presedintii au fost echidistanti politic?
2. Presedintii au avut prestigiu international?
3. Presedintii au fost adevarate simboluri nationale?
4. Presedintii au fost educati corespunzator pentru rolul lor?

Ofer reciprocitate: sa aleagă, la randul lui, cele mai incomode intrebari pentru un sustinator al monarhiei constitutionale in România.

6,76


…milioane de euro ne costa in anul acesta institutia numita presedintie.

0, 9 milioane de euro (nu e nici o greseala: cifra milioanelor este ZERO) va aloca guvernul olandez Reginei Beatrix.

Guvernul României a marit anul acesta bugetul presedintiei cu aproape 16 la suta.

Regele Spaniei a cerut guvernului sa micsoreze cu 7 la suta alocatia bugetara pentru Casa Regala a Spaniei.

Cartea săptămânii (IX)


img011O carte pe care nu o recomand celor care cauta raspunsuri. O recomand, ca si autorul, celor care cauta intrebari. Sau celor care accepta raspunsuri care ascund in aceeasi masura in care dezvaluie. Care cred ca adevarul

« nu e de negasit dar el nu se afla neaparat in teritoriul previzibilului, al intelepciunii « institutionalizate ». El poate fi atins, este cu siguranta intr-un loc anume, dar, de regula, in alt loc decât cel in care-l cauti. »

Pentru mine, cartea se desfasoara alert in primele 10 capitole. Ultimele trei capitole ale partii a II-a (Misterul usilor inchis-deschise, Trei feluri de risipa, Iconomul nedrept si inteligenta salvatoare) mi s-au parut mai poticnite ca stil si mai sterpe. Dar sa revenim la capitolele care m-au gasit foarte receptiv.

1 – Sa ma ierte autorul, dar finalul acestui capitol m-a dus cu gandul la filmele cu Indiana Jones:

« Fiecare isi va lua partea sa, caci parabolele sunt semnal revelator pentru unii si camuflaj prudent pentru ceilalti. Ele ascund dezvelind si dezvaluie acoperind, in functie de amplasamentul spiritual al receptorului. Altfel spus, parabolele cheama si totodata tin la distanta.[…]Stiutorii recunosc valoarea indicativa a decorului, in vreme ce, pentru nestiutori, acelasi decor e opac. Parabolele seamana cu un asemenea decor, cu o imagerie anume gandita pentru a conspira si deconspira in acelasi timp o comoara ascunsa »

3 – Se intituleaza Parabola semanatorului sau despre receptivitatea deviata, iar un citat semnificativ, in care domnul Plesu enumera 7 patologii ale receptivitatii, gasiti intr-o postare anterioara (aici)

5 – Am gasit aici un paragraf  luminator despre autoritatea care « te umbreste »

« Evident, recunoasterea unei autoritati exterioare sinelui propriu seamana a « cedare de suveranitate ». Ceea ce castigi e insa mai pretios decat ceea ce pierzi. Castigi o vindecatoare comuniune cu autoritatea care « te umbreste ». In spatiul evanghelic, umbra (skia) e altceva decat intunericul (skotos, skotia). Ea poate fi efectul unei revarsari de har, al unei iradieri benefice.[…] Capacitatea de a umbri (episkiazo) terapeutic e apanajul autoritatii care a trecut prin episodul adumbririi de sine, al jertfei. »

7 – O surprinzatoare recadrare a rugaciunii ca act de indrazneala si perseverenta

« Pentru cine are fie si o minima experienta a rugaciunii, un anumit tip de « jena » prost plasata e un sentiment frecvent. Cum pot indrazni sa ma rog, dintr-o data, pentru ceva, cand, in restul timpului, traiesc in afara oricarei reguli duhovnicesti? […] Fa-o! Lasa deoparte caldicelul « bunelor moravuri », accepta sa te faci antipatic, sa depasesti « masura », sa-ti inoportunezi partenerul, fie el prietenul de-alaturi sau Dumnezeu. »

Voi mai spune doar ca primul capitol (Faptă si contemplativitate din perspectiva parabolelor) al partii a doua este, in opinia mea, cel care ar putea gasi cei mai multi cititori receptivi printre oamenii (prea) activi ai zilelor noastre.

« Cunoasterea nu se exprima doar ca mod de a gandi, ci si ca fel de a fi, iar actiunea nu e doar mobilizare motrice, ci si fel de a intelege. »

Matineul de sâmbătă (XVI)


images Am vazut Yes Man (2008) ca pe un material didactic amuzant pentru cursurile (atat de populare astazi) despre asertivitate ( un termen care defineste o atitudine echilibrata intre pasivitate si agresivitate. autoafirmarea fara a leza libertatea altora)

De obicei, la aceste cursuri se vorbeste mult despre cum sa spui NU, sa iti afirmi drepturile si sa nu fii pasiv, inertial, in relatia cu ceilalti. Mai rar se vorbeste despre cum sa spui DA, iar filmul propune o explorare creativa si ludica a avantajelor si pericolelor  unei deschideri fara discernamant.

Ceea ce mi s-a parut o gaselnita buna in deznodamantul actiunii e ca protagonistul invata sa spuna un NU chibzuit ca urmare a unei experiente extensive a DA-ului nediscriminatoriu.

O comedie usoara ca un DA nesabuit si care vorbeste mai patrunzator despre NU-ul asertiv decat multe cursuri despre asertivitate. Chiar cred ca voi folosi in viitor acest film ca suport de curs.