Înțelege cineva de ce, în unele legislații (inclusiv Franța), un minor de 15 ani poate da un consimțământ valid pentru un act sexual, deși aceeași legislație nu îi permite nici să voteze, nici sa cumpere o sticlă de vodka?

Très belle homélie de Père Joël aujourd’hui à Rodez.

Sur l’étourderie.

« Men are qualified for civil liberty in exact proportion to their disposition to put moral chains upon their own appetites; in proportion as their love for justice is above their rapacity; in proportion as their soundness and sobriety of understanding is above their vanity and presumption; in the proportion as they are more disposed to listen to the counsels of wise and good, in preference to the flattery of knaves. Society cannot exist unless a controlling power upon will and appetite be placed somewhere, and less of it there is within, the more there must be without. It is ordained in the eternal constitution of things that men of intemperate minds cannot be free. Their passions forged their fetters. » (Edmund Burke)

Ce a făcut Galilei?

A reluat teoria lui Copernic și a propus-o ca realitate. Îmi pare rău pentru cei care îl văd ca pe un luminător în luptă cu obscurantismul, mie mi se pare că, în cosmologie, Galilei era obtuz și arogant, iar Urban VIII rațional și moderat.

Sunt convins că vanitatea l-a orbit pe Galileo; altminteri nu-mi pot imagina cum cel care a descris relativitatea mișcării în funcție de un referențial nu și-a dat seama că Pământul sau Soarele pot fi alese la fel de bine ca referențial; putea foarte bine sa arate avantajele matematice ale soarelui ca referential, dar nu avea nicio probă că soarele e fix și central.

Pe prima pagină a României libere din 17 octombrie 1992: mesajul Regelui Mihai cu prilejul aniversării a 70 de ani de sfințirea Catedralei Încoronării din Alba-Iulia.

Toamna lui ’92 era, pentru mine, plină de iubire, speranță, credință. Și dragostea era mai mare decât toate.

De fapt, procesul lui Galilei a fost o lupta pentru putere în care Galilei nu a fost nici pe departe apărătorul neînfricat al adevărului, singur împotriva tuturor; avea de altfel, protecție la cel mai înalt nivel: însuși Papa.

De altfel, acest papă, Urban VIII, este cel care îi propune lui Galileo sa scrie un dialog în care să prezinte imparțial cele două poziții: geocentrismul și heliocentrismul. E drept că îi « propune » și concluzia la care trebuia să ajungă arbitrul acestui dialog: că ambele teorii sunt reprezentari imperfecte ale realității, dar că realitatea în sine ne rămâne inaccesibilă.

Ce face Galilei?

Galilei nu a avut dreptate.

Copernic știa că datele nu confirma orbitele circulare ale planetelor propuse de el pentru elegantul sistem heliocentric. Copernic era un matematician mai bun și un astronom mai onest.

Galilei era un matematician mediocru și un astronom vanitos.

Copernic și-a pus în circulație eseul în latină și pentru un cerc restrâns de cunoscători, ca o ipoteză științifică mai coerentă fizico-matematic decât modelul geocentric.

Galilei l-a prezentat ca o realitate fizică. Deși nu avea argumente empirice solide și nici nu a rezolvat problema formei orbitele. Și a scris în italiană pentru faimă, fără scrupule științifice precum călugărul Copernic.

Ce e mai de folos: să aștepți 15 ore pentru a te apropia de Sf. Parascheva, sau să petreci 150 de ore din viață uitându-te în oglindă?

Bucurați-vă pururea.

Rugați-vă neîncetat.

Mulțumiți pentru toate.

(breviar de atitudine creștină în prima epistolă către tesalonicieni a apostolului Pavel)

Azi m-am întors de la piață cu struguri, brânză, pâine, iaurt, smântână și… trei cărți.

La ieșirea din piață s-a instalat un librar independent. Librăria e ca o grădină englezească – într-o dezordine aparentă și o spontaneitate bine pusă în scenă ai cele mai îndrăznețe asocieri de genuri, specii și varietăți literare. Iar librarul e dintr-o specie rară – simte și clientul și cărțile bune.

Ajuns acasă am citit dintr-o suflare romanul unei debutante, Victoria Mas. « Je la pressent pour le Prix Renaudot », îmi zisese librarul, și, după ce am citit cartea, cred că are mari șanse.

Le bal des folles se petrece în 1885 în clinica profesorului Charcot, « reinventatorul » isteriei. Ceea ce m-a captivat este prezentarea tabloului unei societăți căreia îi este atât de frică de irațional încât se alienează prin supraraționalizare.

Iat-o pe Geneviève, infirmiera-șefă a clinicii:

« Geneviève nu citea nimic altceva decât lucrări științifice. Nu aprecia romanele pentru că nu vedea ce rost au niște povești închipuite. Nu-i plăcea nici poezia, aceasta neavând nicio utilitate[…] Ea nu ignora totuși rolul determinant pe care anumite cărți îl puteau avea în viața indivizilor […] Văzuse nebunele recitând poeme și plângând, altele evocând eroine literare cu un aer de familiaritate veselă, altele încă amintindu-și un pasaj cu un tremur în glas. «