« Pentru a face pe cineva să evolueze pe calea « sănătăţii » mentale şi/sau a înţelepciunii, e suficient să îl aduci puţin câte puţin în situaţia de a înlocui rivalul printr-un model,  de a renunţa la rivalitate. Înţelepcinea constă în a iubi ceea ce ai deja. E o provocare dificilă în lumea în care trăim.[…] Pentru a vi se vinde un ceas, nu vi se vor da detalii de ceasornicărie. Vi se va arăta ceasul la mâna unei vedete, în aşa fel că vă veţi spune că dacă James Bond are un Rolex, cumpărând un Rolex veţi deveni un pic James Bond. Când luaţi metroul, suportaţi atacul năucitor al publicităţii care vă dă toate dorinţele în vrac. Doar într-o singură staţie, aveţi dorinţa unei călătorii în Maroc, a unei vacanţe la munte, de a avea o maşina frumoasă, de cine-ştie-câte-alte-lucruri încă. Când aţi parcurs cincisprezece staţii, ieşiţi într-o stare de frustrare totală gândindu-vă la toate lucrurile de care sunteţi privat! Priviţi  toată lumea cu un aer înciudat şi acesta e motivul pentru care noi trăim într-o lume unde nu mai sunt decât modele care sunt tot atâţia rivali şi rivali care sunt tot atâtea modele!« 

(Extras dintr-un interviu cu Jean-Michel Oughourlian, publicat în http://le-cercle-psy.scienceshumaines.com/jean-michel-oughourlian-la-theorie-du-cerveau-miroir_sh_32252)

Neuropsihiatrul Jean-Michel Oughourlian e un partizan al teoriei celor trei creiere: creierul cognitiv, creierul emoţional şi creierul mimetic. Pe care eu l-aş numi mai degrabă creierul empatic. Neuronii-oglindă par să fie definitorii pentru creierul mimetic (empatic).

Oricum, dincolo de confirmările sau infirmările teoriei despre neuronii oglindă care vor veni în anii următori (domeniul fiind foarte dinamic azi), cred că formularea din final (un pic genială, după mine!) identifică o problema majoră de sănătate mentală aflată actualmente în afara abordărilor psihoterapeutice principale. O metodă care să revigoreze capacitatea de a admira nu ne-ar strica.