de Fernando Pessoa

Se zice că mă prefac şi mint
În tot ce scriu. Nu-i aşa.
Eu pur şi simplu simt
Cu imaginaţia.
Nu-mi folosesc inima.

Cele ce sunt trăite sau doar visate,
Ceea ce-mi lipseşte sau prisoseşte,
Seamănă cu terasele etajate
Una peste alta şi mereu peste.
Iar frumosul acesta e: peste.

Iată de ce scriu situat
În mijlocul lucrurilor îndepărtate,
Ataşat de ele, dar dezlegat.
Serios sunt doar în cele imaginate.
Iar de simţit? Simtă cel ce citeşte!…

♣♣♣

Eu ignor tot ceea ce am iubit, de cumva am iubit,
Ca pe o copilărie a altcuiva. Nici nu ştiu
Dacă plâng cu adevărat, dacă doar presupun,
Sau de plâng presupunând că va fi să plâng.

Despre lacrimi, ştiu eu destule… Ele-s fierbinţi
În ochii invadaţi de priviri pierdute,
Doar că mie îmi rămân toate indiferente
Aceste cauze vagi ale acestui rău simţit.

Şi plâng, plâng sincer precum unul care
Plânge şi ştie că-i face bine să plângă.
Însă dacă eu plâng prefăcându-mă sau de-adevăratelea
Tot nu voi şti, plângând.

 ♠♠♠

Inutila viaţă pe care am trăit-o şi o trăiesc
Mi-o port pe braţe ca pe un balot mort
Cu un efort bănuitor, dar şi nefiresc,
Ca un vapor ce nu caută niciun port.

♦
Iar apoi ca pe o povară ce nu-mi aparţine
Mă depun eu pe mine la capăt de drum
Fidel acelui principiu pe care-l respect eu cu mine
Că restul e treaba vecinului, de acum.

♦
Însă din frunzişul unui copac se naşte
Cântecul unei păsări care nu mă ştie.
Ascult şi surâd, sufletul în mine renaşte
Şi salt din nou povara mea vie.

♥♥♥

Există dureri mai mari decât durerile,
Dureri ce nu dor, nici măcar în suflet,
Deşi sunt mai dureroase ca altele.
Sunt angoase visate mult mai reale
Decât cele pe care le-aduce viaţa, senzaţii
Simţite doar cu imaginaţia, proprii
Vieţii noastre chiar mai mult decât viaţa noastră.
Lucruri nenumărate care neexistând
Există, există cu încăpăţânare,
Sunt ale noastre, cu încăpăţânare, şi suntem noi…
În cupa cea verde a fluviului maiestuos
Se regăseşte strălucirea albilor pescăruşi…
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, şi nici nu poate, şi este totul.

Mai daţi-mi vin, căci viaţa nu e nimic.