Anton Pavlovici ne aduce cu picioarele pe pământ. Cu blândeţe, ca un doctor ce ştie prea bine beteşugurile firii, dar şi cu o precizie chirurgicala a scriiturii. În fine, fără mari discursuri intelectuale, de fapt, fără niciun cuvânt de judecată. Adevărul e suficient. Un adevăr spus cu compasiune, care mişcă un suflet sau două, ici şi colo, când şi când. Nici pe departe cât să schimbe lumea, dar suficient pentru a o face cât de cât suportabilă. Am ales câteva povestiri care ce ilustrează răspunsuri umane patetice  la cele zece porunci.

UNU [POŢI  SĂ  CREZI  ÎNTR-UN  DUMNEZEU  FĂRĂ  EPOLEŢI?]

DOI [SĂ NU PUI SCRIITORI ÎN ICOANĂ]

TREI [NU-ŢI  BATE  JOC  DE  DUMNEZEUL  GAZELEI]

PATRU [SĂ NU-ŢI  AMANETEZI  ZIUA ODIHNEI]

CINCI [RESPECT  FILIAL]

ŞASE [SĂ  NU-ŢI  FACI  NĂVOD  CU  PIULIŢE]

ŞAPTE [SĂ  NU  SPUI  DA  CÂND  EL  E  BEAT]

OPT [FURĂ  CEVA  MAI  PUŢIN]

NOUĂ [NU  MINŢI  PE  BANI PUŢINI]

ZECE [NU  RÂVNI  LA  CE  AI  DAT  PE  DOUĂ  RUBLE]