« Tragedia omului modern nu este ca stie din ce in ce mai putin despre intelesul vietii sale, ci ca asta il deranjeaza din ce in ce mai putin » (Vaclav Havel)
« Viata este darul lui Dumnezeu pentru tine. Felul in care iti traiesti viata este darul tau pentru Dumnezeu. »
(Citite in Absurdistan – o tragedie cu iesire la mare de Dorin Tudoran)
Pessoa, care ar putea fi tradus prin Nimeni, dar si prin Persoana, este cel caruia nu i-a ajuns o singura identitate. Nu s-a multumit nici cu vechiul joc al pseudonimelor. Scrie, in engleza, sub pseudonimele Charles Robert Anton, apoi Alexander Search. Urmeaza apoi aventura heteronimilor: Alberto Caeiro, Alvaro de Campos, Ricardo Reis, Bernardo Soares. Pessoa isi inzestreaza heteronimii nu numai cu opera, ci si cu viata distincta, cu biografii separate. De exemplu, Pessoa intampina cu entuziasm instaurarea republicii in Portugalia, in schimb, Ricardo Reis, monarhist, pleaca in exil.
« Cum scriu eu in numele acestora trei? In cazul lui Caeiro e vorba de o pura si neasteptata inspiratie, fara ca eu sa stiu sau sa pot macar sa-mi imaginez ce urmeaza sa scriu. In cazul lui Ricardo Reis, se intampla in urma unei deliberari abstracte, care se concretizeaza brusc intr-o oda. Pentru Campos, atunci cand simt un subit impuls de a scrie si nu stiu ce anume va iesi. (Semi-heteronimul meu Bernardo Soares, care seamana in multe privinte cu Alvaro de Campos, isi face aparitia numai atunci cand eu sunt obosit sau somnolent, atunci cand facultatile mele rationale si de inhibitie se afla oarecum in suspensie; proza cu pricina e o reverie constanta. […]) »
Pessoa le-a dat chiar si cate o moarte personala lui Alberto Caeiro si lui Alvaro de Campos. N-a apucat sa organizeze funeraliile pentru Ricardo Reis. A murit el insusi la doar 46 de ani. In al cincizecilea an de la moartea lui Fernando Pessoa, Jose Saramago scrie despre Anul mortii lui Ricardo Reis. Doctorul Reis se intoarce din Brazilia, se intalneste timp de noua luni cu fantoma lui Pessoa, si, dupa ce a simtit adierea a doua feluri de iubire, pleaca impreuna cu Nimeni in Persoana « aici, unde marea s-a sfarsit si pamantul asteapta ». Tocmai am citat ultimele cuvinte ale romanului. Asta inseamna ca v-am dezvaluit cel mult a zece mia parte dintre cuvintele memorabile ale acestei carti. Scrisa de un laureat Nobel.
Un alt laureat portughez al premiului Nobel, Egas Moniz, l-a tratat pe Pessoa de « nevroza ». Spun asta pentru ca unii psihiatri l-au catalogat (retrospectiv) pe Pessoa ca suferind de schizofrenie paranoida. Egas Moniz a luat Nobelul tocmai pentru descoperiri in domeniul tratarii chirurgicale a unor forme de schizofrenie. Deci nu poate fi suspectat de ignoranta atunci cand a pus diagnosticul de nevroza. In plus, Pessoa insusi se declara … isteric:
« Incep cu partea psihiatrica. Originea heteronimilor mei se situeaza in tendinta profund isterica ce ma caracterizeaza. Daca as fi fost femeie […], fiecare poem de Álvaro de Campos (cel mai isteric dintre istericii care se afla in mine), ar fi constituit o adevarata alarma pentru vecini. Dar sunt barbat – iar la barbati isteria ia mai cu seama forme mentale; asa ca totul se sfarseste in liniste si poezie… »
« Uneori prietenia este egoista, alteori e pornita din abnegatie, dar uimitor e faptul ca egoismul prieteniei aduce in mod dezinteresat foloase celui cu care esti prieten, iar abnegatia prieteniei este, in fond, egoista. […]
Deci iata ca prietenia se bazeaza pe asemanare, dar se manifesta prin deosebire, contradictii, neasemanari. Se intampla ca omul sa tinda in mod egoist, prin intermediul prieteniei, sa obtina de la prieten ceea ce lui insusi ii lipseste, dupa cum e posibil ca omul sa tinda in prietenie sa transmita cu generozitate ceea ce poseda. »
Citite azi, pe la mijlocul cărţii lui Vasili Grossman – Viaţă şi destin.
Omul de Cro-Magnon a fost cel mai inteligent om care a trait vreodata, zice, cu argumente, Constantin Creţan; conform demonstratiei din cartea sa FROM WILD APE TO DOMESTIC APE, inteligenta si constiinta de sine a omului au scazut in ultimii 20 000 de ani. E o formulare tare care aduce o necesara contrapondere la iluzia moderna a progresului intelectual si moral al societatilor umane(de multe ori descris ca linear sau chiar exponential crescator).
Eu spun doar atât: nu suntem mai inteligenti decat bunicii nostri si nici bunicii nostri nu erau mai buni decat mosii lor.
Cred ca stiu insa ceva ce avem in plus (in medie) fata de Omul din Cro-Magnon: o doza semnificativ mai mare de bovarism.
Bovarism e un termen inventat pe la 1900 de Jules de Gaultier, care il defineste ca fiind « capacitatea omului de a se concepe ca un altul ». A formulat conceptul pornind se la romanul lui Flaubert – Madame Bovary. De altfel, Flaubert insusi atrage atentia ca « Madame Bovary, c’est moi ».
Capacitatea de a te concepe drept un altul e o sabie cu doua taisuri. Emma Bovary ajunge, in final, sa-si rateze viata pentru ca ea e mereu in alta parte; nu isi stie sau nu isi accepta rolul de aici si acum. Am putea spune (si Jules de Gaultier o face) ca bovarismul e o trasatura esentiala a omului, care poate deveni patologica, dar care in variantele sale adaptative este o conditie de existenta a stiintei, a moralei si, mai ales, a educatiei. Educatie inseamna a scoate la iveala un altul; fara puterea de a te concepe drept altul nu exista motivatie pentru a invata.
Ce legatura e intre Omul de Cro-Magnon, Madame Bovary et moi? Nu era nici una pana in seara asta. Am vazut jumatate din filmul The Man from Earth, in care apare, chiar in primele minute, replica: « Cro-Magnon este ultima etapã din evoluþia omului »; asta mi-a amintit de teoria lui Constantin Creţan; in plus, ideea unui om de 14 000 de ani mi-a adus in minte faptul ca Flaubert insusi voise sa scrie « Les Memoires du Vieillard de Cro-Magnon »; recitisem recent capitole din Bovarismul de Jules de Gaultier (ca urmare a unei discutii pe tema Madame Bovary).
Pana acum 200 de ani bovarismul era apanajul catorva; unii esuau zgomotos altii reuseau sa intre in cartile de istorie. De atunci incoace educatia a atins din ce in ce mai multi oameni. Iar « capacitatea de a ne concepe ca un altul » a crescut exponential. Daca ar fi sa ierarhizez pericolele care pot duce la dezintegrarea societatilor, bovarismul ar fi primul. Daca vreti sa fac lista principalelor avantaje competitive pe care le poate avea o societate, bovarismul ocupa tot prima pozitie.
« 14 decembrie [2006]
………………………………………………………………………………………………………………………………….
Constat că de câte ori cineva vrea să scuze grosolăniile unuia […] zice: « Cel puţin, e sincer ». De parcă sinceritatea ar fi o calitate în sine şi n-ar exista sincerităţi greţoase de care se folosesc mârlanii pentru a fi mârlani şi ţoapele pentru a fi ţoape. S-ar putea vorbi chiar de un « tupeu al sincerităţii » care te face să regreţi că nu sunt mai mulţi « ipocriţi » capabili să nu confunde sinceritatea cu lipsa celor şapte ani de-acasă. V-aţi gândit vreodată cum ar arăta o societate în care n-ar funcţiona niciun fel de ipocrizie? »
………………………………………………………………………………………………………………………………….
Octavian Paler, acum 5 ani. Cu 5 luni înainte de tăcere. Acum stă pe birou şi mă priveşte de pe coperta cărţii lui Daniel Cristea – Enache. Am avut şansa să stau de vorbă câteva zeci de minute cu domnul Octavian Paler, acum mai bine de 10 ani. Părea că are tot timpul din lume atunci cand voia să-l dedice unui argument. Şi raţionamentul era aproape întotdeauna diamantin – lucid, simetric, penetrant.
» 15 decembrie
…………………………………………………………………………………………………………………………………
Tot ce mai ţin minte din drama unde Schiller ne vorbeşte de Wilhelm Tell e acest amănunt: cineva (am uitat numele personajului) pune în vârful unei prăjini o pălărie pe care cetăţenii disciplinaţi trebuie s-o salute! Aşa că să nu ne mai mirăm de nimic. »
Cred că realitatea a bătut in 5 ani şi imaginaţia şi raţionamentele lucide ale lui Octavian Paler. S-ar fi mirat şi Domnia Sa de noile recorduri în materie de « sincerităţi » şi de salutarea sârguincioasă a pălăriilor din vârful prăjinii.
Pe 10 decembrie a fost Ziua Internationala a Drepturilor Omului. Pe 10 decembrie 1948 Organizatia Natiunilor Unite a adoptat, cu 48 de voturi pentru, niciunul impotriva si 8 abtineri (URSS, RSS Ucraineana, RSS Bielorusa, Republica Populara Polona, Republica Populara Federativa Iugoslavia, Republica Populara Cehoslovaca, Arabia Saudita si Africa de Sud), Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
O declaratie de bune intentii cu efecte minime. Pentru ca un drept al meu nu face doi bani daca nu ii corespunte o obligatie a altora de a-mi asigura exercitarea acelui drept.
In 1949, la mai putin de un an de la adoptarea DUDO si la 6 ani de la moartea autoarei, aparea L’enracinement – Prelude à une déclaration des devoirs envers l’être humain de Simone Weil. Va recomand calduros aceasta carte care m-a marcat in urma cu aproape 20 de ani. Nu stiu sigur daca exista o versiune in romaneste. O versiune electronica in franceza gasiti aici.
Sa citim cateva pasaje introductive.
« Notiunea de obligatie primeaza asupra celei de drept, care îi este subordonat si relativ. Un drept nu este eficace prin el insusi, ci doar datorita obligatiei careia îi corespunde ; exercitarea efectiva a unui drept nu isi are sursa in cel care il poseda, ci in alti oameni care se recunosc obligati la ceva fata de el. […]
Faptul ca o fiinta umana poseda un destin etern impune o singura obligatie: e vorba de respect. Obligatia nu este indeplinita decat daca respectul este exprimat efectiv, intr-o maniera reala, nu fictiva; aceasta nu se pate face decat prin intermediul nevoilor pamântesti ale omului. […]
Datoram respect unui lan de gråu, nu pentru gråu, ci pentru ca gråul este hrana pentru oameni. Similar, datoram respect unei colectivitati, oricare ar fi aceasta – patrie, familie sau oricare alta – , nu pentru ea insasi, ci ca hrana pentru un anumit numar de suflete omenesti. […] Se intampla foarte des ca rolurile sa fie inversate. Anumite colectivitati, in loc sa serveasca pentru a hrani, dimpotriva, manânca sufletele. In acest caz e vorba de o boala sociala, si cea dintâi obligatie este sa incerci un tratament ; in anumite circumstante poate fi necesar sa ne inspiram din metodele chirurgicale. »
Daca vreti, mai vorbim despre aceasta posibila Declaratie a Obligatiilor.
Le moi est haïssable.
3 gânduri ale lui Blaise Pascal, omul care de la 20 de ani nu a mai simtit pamantul stabil sub picioarele sale (la propriu).
« Eul are doua insusiri: este nedrept in sine pentru ca se face centrul tuturor lucrurilor si este suparator pentru ceilalti prin aceea ca vrea ca ei sa i se supuna. »
« Cum se face ca un schiop nu ne irita, iar o minte schioapa ne irita? Fiindca un schiop recunoaste ca noi mergem drept, pe cata vreme o minte schioapa spune ca noi schiopatam. Fara acest lucru am avea pentru el mai multa mila decat mânie. »
« Bine au facut cei care au deosebit pe oameni dupa exterior mai degraba decat dupa calitatile interioare! Care dintre noi o va lua inainte? Cine va ceda locul celuilalt? Cel mai putin abil? Dar eu sunt tot atat de abil ca si el. Va trebui sa ne luptam pentru asta. El are patru lachei eu nu am decat unul: asta se vede; n-am decat sa numar: eu trebuie sa cedez, as fi un prost daca m-as opune. Iata-ne in felul acesta impacati, ceea ce este cel mai mare dintre bunuri. »
« Două lucruri cer de la Tine, nu mă respinge înainte de a muri:
Prefăcătoria şi cuvântul mincinos îndepărtează-le de la mine; sărăcie si bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă.
Ca nu cumva, săturându-mă, sa ma lepăd de tine şi să zic: « Cine este Domnul? ». Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defăimez numele Dumnezeului meu. »
(Pildele lui Solomon, 30, 7-9)
« Nu este o coincidenta ca ideile dragostei romantice si ale fericirii personale au devenit populare in cultura vestica in acelasi timp cu schimbarea si estomparea vechilor convingeri despre a fi barbat, a fi femeie, a fi o persoana.
a. Cand oamenii s-au simtit de « nimic », ei au fost cu atat mai pregatiti sa se simta ca fiind « totul » pentru cineva.
b. Cand oamenii si-au putut alege un partener care sa le garanteze fericirea personala si cand divortul a putut sa incheie oricand relatia, fiecare zi a putut deveni o zi de felul oare-sa-ramanem-casatoriti-sau-sa-ne-despartim?
c. Cand oamenii au putut incepe o relatie cu o atitudine ipotetica de efemeritate, au devenit atat de ocupati sa-si masoare pulsul pe scara fericirii, incat au avut foarte putin timp pentru a se bucura de o relatie. «
(Virginia Satir – Factori de stres care afecteaza familia moderna; am citat din editia in limba romana a volumului Terapia familiei, aparut anul acesta la Editura TREI)
Suntem, unii pentru altii, / precum pelerinii care reusesc / sa ajunga cu greu, / pe drumuri diferite, / la intalnirea comuna (Antoine de Saint-Exupéry)
Am citit aceste versuri ca motto la cartea lui Ryszard Kapuściński Călătorind cu Herodot(despre carte am scris ceva in Herodot, Heraclit si cosmopolonezul ).
DAN GHENEA 