Catégorie : In cautarea noematicii

Scara raiului în versiune psihobiologică

· 5 commentaires ·

Când vorbim despre minte e greu să mai spunem ceva nou. Toate s-au mai spus, chiar dacă în alte cuvinte. Uneori însă, două seturi de propoziţii luminătoare, proiectate din două colţuri diferite, se întâlnesc asupra aceluiaşi obiect şi îl desccoperă mai bine ochilor noştri.

C. Robert Cloninger a fost un pionier al cercetării genetice in domeniul temperamentului si trăsăturilor de personalitate. Are o solidă formare in psihiatrie, psihopatologie, genetică si antropologie.

Cercetările sale genetice si clinice l-au condus in anii ’80 la elaborarea unui Chestionar Tridimensional de Personalitate (TPI). Are si o modalitate de reprezentare vizuală pentru trăsăturile de personalitate – cubul lui Cloninger. Dar iată că, in penultimul an al celui de-al doilea mileniu, in interiorul cubului apare o scară cu 15 trepte. Urcusul pe această scară ar reprezenta parcurgerea etapelor autoafirmării transcendente (cele trei dimensiuni ale cubului sunt notate de Cloninger ca self-directedness (SD), cooperativeness (CO) si self-transcendence (ST)). Treptele sunt:

1. încrederea în altii (trust) – 2.  încrederea în sine (confidence) – 3. supunerea – 4. initiativa (purposefulness) – 5. empatia – 6. constiinciozitatea – 7. constientizarea potentialului propriu (resourcefulness) – 8. generozitatea – 9. spiritualitatea – 10. umilitatea – 11. compasiunea – 12. iluminarea / bucuria – 13. integritatea / pacea – 14. întelepciunea / dragostea pura – 15. creativitatea / bunătatea.

Cu 14 sau 15 secole in urmă, un călugar  pe nume Ioan (a carui identitate este incă in dezbatere) compunea o scară de urcat la rai cu 30 de trepte. Nu cred ca Robert Cloninger să fi auzit de Ioan Scărarul. Dar scările lor sunt, dupa părerea mea, analoge. Sunt construite pe aceeasi intuitie fundamentală: că scara este o parte constitutivă a fiecarui om (genetic, ar spune cercetătorul de la St. Louis, prin prezenta interioară a lui Dumnezeu, ar zice Ioan Scolasticul).

Fiecărei trepte din scara lui Cloninger ii corespund două in cea a monahului Ioan. Amândouă scările merg de la melancolie / întristare pătimasă in lume la bunătate / dragoste (parte a triadei credinta – nădejde – dragoste). Si treptele intermediare isi corespund, in foarte multe cazuri chiar si ca pozitie. De exemplu, treptei 8 (generozitatea)  a lui Cloninger ii corespunde 16 (neiubirea de arginti) la Ioan Scararul,  treptei a cincea (empatia, care include nejudecarea celuilalt) ii corespunde a zecea (nevorbirea de rău), iar primei trepte duale in scara lui Cloninger (12 – iluminarea / bucuria) ii corespunde treapta 24 in Scara Raiului, prima care este definită triadic (« Despre blândetea, simplitatea si nerăutatea pe care nu le avem din fire ci le dobândim prin sârguintă« ).

Desi a definit cu dovezi tari bazele genetice ale tulburărilor de personalitate, si ale trăsăturilor de personalitate in general, Cloninger sustine ca modelul propus de el faciliteaza o « sinteză practică a neurobiologiei, proceselor psihosociale, stiintelor cognitive si spiritualitătii » si ca următoarea  frontieră a evolutiei va fi « constiinta umană, nu structura creierului ».

Diamantul Negru

· Laisser un commentaire ·

Biblioteca Regala Diamantul Negru din Copenhaga am vazut-o doar pe dinafara, frumos luminata, intr-o seara de februarie (cand seara se lasa pe la 3 si jumatate dupa-amiaza). Tocmai am gasit o minunata perspectiva din interior.  E o foarte buna aproximatie a ceea ce simt intr-o biblioteca: ca lumea e buna si frumoasa daca stii s-o citesti.

Alte imagini ale unor biblioteci foarte interesante din punct de vedere arhitectural gasiti aici.

Să mori pentru Antarctica ?

· 9 commentaires ·

But we have been to the Pole and we shall die like gentlemen. I regret only for the women we leave behind.
Robert Falcon Scott

Pe 29 martie 1912 se incheie  jurnalul si viata lui Scott, al doilea om care a ajuns la Polul Sud, la 34 de zile dupa norvegianul Roald Amundsen.

Polul Sud e doar un punct imaginar. Merită sa mori pentru a face umbră unui punct imaginar?

Tiramisu

· 20 commentaires ·

O colegă se mărită  şi m-a întrebat care sunt ingredientele unei relaţii reuşite. Ii răspund cu o reţetă de tiramisu.

Ingrediente:

3-8 valori comune / 120 drame de atracţie fizică / un pahar de vin plin ochi de admiraţie pentru partener(ă) / o jumatate de oră de empatie pe zi / 750 de drame de încredere / 2 pachete de pişcoturi de sprijin şi contact fizic / 2 căni de răbdare (cu cateva picături de esenţă de vacanţe) / câteva boabe mari de fair-play proaspăt măcinat, pentru pudrat.

Mod de preparare:

Se bat nucleele de valori comune cu atracţia fizică pană se albesc; se pun la foc blând amestecând până când capătă consistenţă, adăugând treptat vinul admiraţiei (în circa 7 ani, punând cu grijă fiecare strop – ar trebui să fie 2-3 picături pentru fiecare zi). Se încorporează încrederea, de preferat cu mijloace tradiţionale: a spune ce vei face şi a face ce ai spus. Adăugaţi în fiecare zi jumătatea de oră de privit lumea din papucii celuilalt; nu uitaţi să-i spuneţi şi partenerului ce aţi văzut de acolo. Se păstrează amestecul la temperatura Crăciunului în urmatorii 10 ani. Intre timp se prepară cele două căni de răbdare tare, în care se picură 10 – 20 de picături de vacanţe frumoase. Se înmoaie pişcoturile de sprijin şi contact fizic plăcut în amestecul obtinut mai sus şi se lasă cel puţin 2 ore în fiecare zi. Se asamblează crema şi piscoturile, se pudrează cu fair-play şi avem un delicios cuplu de vârstă mijlocie.

Puteti încerca şi reţeta de tiramisu. Am schimbat doar numele ingredientelor (dar lista e completă) şi unităţile de măsură, uneori; după ce descoperiţi corespondenţele reţeta devine riguros exactă.

 

Scurt manual de nefericire

· 1 commentaire ·

Pe o piata invadata de 3 pasi, 7 trepte, 5 moduri, 101 trucuri pentru obtinerea garantata si permanenta a fericirii, nu uitati ca nu exista scurtaturi. Luand-o pe scurtaturi s-ar putea sa descoperim Cei 7 pasi spre nefericire (puteti citi acest antimanual intr-o postare remarcabila pe Daurel’s Blog)

Peştişorul de platină

· 6 commentaires ·

Peştişorul de platina indeplineste patru dorinte. De ce patru? Pentru ca am promis un premiu care consta in indeplinirea unei dorinte a cititoarei care a postat comentariul numarul 1000 pe acest blog. Trebuia sa-mi fi dat seama ca daca e vorba de o dorinta feminina, e musai sa fie secreta. Asa ca nu am alta sansa decat sa-mi ofer mai multe incercari pentru a nimeri. Prima incercare e o poveste despre o Mică Sirenă.

Adriana a fost crescuta de bunicii materni; parintii se despartisera inainte ca ea sa implineasca cinci ani. Relatia dintre bunicii ei i se paruse una ideala; bunicul era in mintea ei intruchiparea intelepciunii.

Acum Adriana se afla la a treia incercare de a se indragosti. Suna ciudat, nu? Dar pentru ea era o proba esentiala a unui start reusit in viata. Si, de fapt, nu sunt deloc rari cei care isi impun acest standard al indragostirii; s-ar putea sa fie chiar majoritatea in cultura occidentala a ultimelor doua secole.

Prima data fusese un barbat cu 25 de ani mai in varsta. Emotional pareau sa se potriveasca: el ii oferea senzatia de siguranta si protectie de care ea credea ca are mare nevoie. In relatia sexuala insa, Adrianei i se parea ca este departe de ceea ce astepta ca placere perfecta intr-o relatie perfecta. A plecat sa lucreze in Armenia si relatia s-a topit intr-o prietenie prin corespondenta.

A doua oara a fost … (continuarea aici)

Daca destinatara premiului considera ca am ghicit dorinta, sa scrie « foc », daca am ratat complet tinta, sa scrie « apa » (poate chiar « apa de ploaie » daca dezastrul e complet); restul scalei sa il umple cu « fierbinte », « cald », « caldut » si rece ».

Eroi civilizatori sau traficanţi de droguri?

· 1 commentaire ·

Oamenii continua sa caute tineretea fara batranete si viata fara de moarte. Medicinele care promit doar lupta cu boala sunt deja considerate ramolite, daca nu chiar de-a dreptul nocive. La moda sunt stiinte nascute peste noapte din interpretari foarte libere ale unui cocktail de traditii si inovatii de ultima ora.

In mare voga sunt dietele. Foarte diverse de altfel: unele anatemizeaza grasimile animale, altele exclud carnea, multe recomanda o dieta strict vegetariana. Pentru unii zaharul ar fi o otrava, dar mierea un nutrient aproape perfect. Si asa mai departe.

Conteaza ce mancam. Dar conteaza si cum mancam. Ziceau bunicii nostri: « Nici un lucru nu e rau, daca-l faci cu Dumnezeu ». Sau, pentru cei ce prefera limbajul filosofiei elene, cheia oricarei intelepciuni e a evita lipsa de masura, a gasi masura lucrurilor. Est modus in rebus.

Au totusi un element comun aceste diete postmoderne: ranchiuna impotriva civilizatiei si civilizarii, la limita impotriva oricarei culturi umane. Pana la urma, ce altceva insemna punerea sub acuzare a tuturor formelor de procesare a alimentelor, mai ales a prelucrarii termice? In viziunea adeptilor bucatariei fara foc, pare ca Prometeu ar fi aducator de boli si moarte prematura, nu un erou (mitic) civilizator.

Recent, am citit niste teorii care sustineau ca trecerea la viata bazata pe agricultura ar fi afectat grav sanatatea si calitatea vietii oamenilor preistorici, pana atunci culegatori si vanatori. De ce ar fi acceptat oamenii o scadere a nivelului de viata? Pentru ca, sustin autorii, cerealele si laptele contin substante din clasa morfinelor. Aceste substante ar permite viata in colectivitati mari prin diminuarea agresivitatii indivizilor.

Civilizatia ar fi posibila deci prin drogarea maselor. Iar eroii civilizatori, mitici sau istorici, ar fi doar niste capi ai mafiei drogurilor lacto-cerealiere, asigurandu-si astfel forta de munca ieftina si servila.

Nu cred in omul natural. Omul devine om prin cultura. E drept ca tot cultura ar trebui sa ne ajute sa pastram simtul masurii. Chiar si ca specie vom trai sau vom muri impreuna cu civilizatia pe care o generam. Solutia nu este « inapoi la natura », ci  « cunoaste-te pe tine insuti. »

Cartea Recordurilor după Thales din Milet

· 1 commentaire ·

Cea mai veche: « Divinitatea, pentru că ea este nenăscută »

Cel mai frumos: « Universul, pentru că el este opera divinităţii » 

Cel mai mare: « Spaţiul, pentru că el le cuprinde pe toate »

Cel mai iute: « Spiritul, pentru că  el aleargă  pretutindeni »

Cea mai tare: « Necesitatea, pentru că  ea domneşte peste toate »

Cel mai înţelept: « Timpul, pentru că el descoperă  toate »

Cel mai greu : « A se cunoaşte pe sine »

Cel mai uşor: « A da sfat altuia »

(după Diogenes Laertios – Despre vieţile şi doctrinele filosofilor; exista ca e-book gratuit)

Butoiul lui Diogene

· 1 commentaire ·

      « Aşa e, singurătatea nu e o binefacere. Ea îţi cere mereu sacrificii. Nu se satură niciodată  să-ţi pretindă. Si chiar în forma ei necesară are ceva pervers: fiindcă îţi ia înainte de a-ţi dărui. Or, aşa ceva riscă să facă din tine un om de gradul doi, dacă nu găseşti înlăuntrul tău destulă dragoste care să te apere de pericolul închistării, încât îl înţeleg foarte bine pe Diogene. Ceea ce face el nu e , după părerea mea, un capriciu. El are nevoie şi de butoiul său şi de piaţa publică, deoarece are nevoie şi de sine şi de lume. Si nu pe rând, ci în acelaşi timp. Într-o formă simplă, atât de simplă încât unii nici n-o inţeleg. Diogene ne atrage atenţia că adevărata cunoaştere de sine nu are loc în afara lumii, ci în mijlocul ei, nu e o renuntare la viaţă, ci o încordată căutare a izvoarelor ei. Unde să-şi ducă butoiul?    Într-un deşert?  Ce sens ar avea un butoi gol  într-un deşert? În schimb, într-o piaţă publică vorbele « caut un om » se lămuresc brusc. Omul la care se referă Diogene se afla înlăuntrul celui care-l caută! Numai amatorii de anecdote, care se opresc la amănunte, la faptul ca Diogene umblă ziua in amiaza mare cu felinarul aprins şi locuieşte într-un butoi, văd  în el un extravagant, un original sau un înţelept nu tocmai zdravăn la minte, în loc să observe ce tâlc au ciudăţeniile lui: că drumul spre adevărul nostru cel mai adanc, unde pâlpâie lumina vieţii noastre, e la fel de anevoios ca drumul unui mistic spre Dumnezeu »

(Octavian Paler – Viata ca o coridă)

In seria Admiratii am postat  Admiratii (2): Volumul aproximativ al butoiului.

Părinţii risipitori

· 10 commentaires ·

« Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. »

(Prima Epistola catre Corinteni a Sfantului Apostol  Pavel)

Fiul Risipitor a avut unde sa se intoarca. Pentru ca parintele lui era previzibil si structurant. Atunci cand fiul ajunsese intr-un impas, dupa ani de rataciri, inca avea in minte imaginea clara a modelului de viata al tatalui sau.

Noi cat mai credem in propria noastra poveste de viata? Si daca nu prea credem, cum am putea da o poveste de referinta fiicelor si fiilor nostri? Daca nu avem curajul propriilor valori, copii nostri nu vor evacua valorile din viata lor?

Sigur ca vor face propriile alegeri, sigur ca unele dintre principiile noaste vor parea prafuite; pot sterge praful si sa redescopere strelucirea. Dar daca spunem ca toate lucrurile sunt egale, toate stralucesc doar o clipa si nu lasa in urma nici macar o dâra de praf.

Copilului nu ii voi spune: « Asa si asa trebuie sa iti traiesti viata », ci « Asta si asta cred eu despre propria mea viata ». Iar copilul va vedea din faptele mele ce cred eu cu adevarat. 

O filosofie nociva e si « vreau sa aiba tot ce n-am avut eu ». Cat de multe stii despre ceva ce n-ai avut? Si de ce chiar tot? Nu e o lipsa de masura?

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.

Puteti citi si seria Parinti si copii