… în lupta binelui împotriva răului » (Mihail Şişkin – Părul Venerei)
Nişte oameni « civilizaţi » (orice o mai fi însemnând civilizaţie) au adoptat, în parlamentul belgian, o lege care permite eutanasierea copiilor. Pănă la ora la care scriu, 120 000 de oameni au semnat o petiţie online către Regele Belgienilor, cerându-i sa nu semneze această lege. Petiţia aici
« Am rătăcit mulţi ani pe tărâmul oamenilor şi nu am reuşit încă să studiez toate varietăţile « omului erotic ». Aici se plimbă un îndrăgostit care iubeşte doar propria pasiune. Acolo, cineva îşi etalează sentimentele diferenţiate ca pe nişte panglici ale unor decoraţii. În altă parte, unul îşi savurează aventurile propriului efect de fascinaţie. Mai încolo, un altul priveşte în extaz la spectacolul presupusei sale capitulări. Altundeva, unul adună bucurie după bucurie. Mai încolo, un altul îşi demonstrează « puterea ». Aici, unul se întăreşte cu o vitalitate de împrumut. Acolo, cineva e încântat să existe atât ca sine însuşi, cât şi ca un idol care nu-i seamănă. Altul se încălzeşte la flacăra a ceea ce i-a fost hărăzit. În altă parte cineva experimenteaza. Şi aşa mai departe – toată mulţimea pestriţă a monologiştilor cu oglinzile lor, în camera celui mai intim dialog! »
(Martin Buber – Între Om şi Om)
« Iubirea imatură spune: «Te iubesc pentru că am nevoie de tine». Iubirea matură spune: «Am nevoie de tine pentru că te iubesc». » (Erich Fromm – Arta de a iubi)
« Ceea ce femeia cananeeancă a arătat şi a primit de la Iisus a însemnat o lecţie pentru Apostolii evrei. Ei sunt martorii unor scene care păreau a le favoriza crezul lor despre păgâni şi satisfacţia arogantă de popor ales. Nu bănuiau, la început, că Iisus i-a dus acolo pentru ei. De acum, ei vor trebui să-i judece altfel pe păgâni, iar lecţia învăţată în Fenicia Siriei să o predea şi altora: Şi păgânii pot fi poporul lui Dumnezeu şi beneficiarii darurilor Lui, dacă cred în El. Iată cum manifestarea lui Dumnezeu faţă de un om devine lecţie pentru altul, nu numai pentru cel în cauză.
Ne-am gândit vreodată că ceea ce nu înţelegem din viaţa noastră poate fi lecţie pentru alţii, iar ceea ce vedem şi nu înţelegem la alţii, poate judecându-i greşit, înseamnă lecţie pentru noi? Dacă nu ne-am gândit, să înţelegem de azi că vorbirea lui Dumnezeu adresată altuia, şi pe care adesea nu o înţelegem, poate fi un mesaj pentru noi. Poate aşa vom înceta să-i judecăm pe alţii şi vom începe să-L înţelegem mai mult pe Dumnezeu în manifestarea Lui specială faţă de lume, faţă de cei de lângă noi. »
(sursa: aici)
Ce am zice şi ce am face daca un funcţionar public, despre care se spune că este corupt, ar declara: « Jumătate din averea mea o dau săracilor, iar daca am nedreptăţit pe cineva, întorc împătrit? »
Era un adevarat mentor. Şi unul cu totul deosebit prin aceea că, atunci cand ii solicitai ajutorul, îşi sufleca mânecile şi lucra cot la cot cu tine.
Nu făcea niciodată caz de erudiţia sa (reală, impresionantă!), ci o strecura uneori în discuţie, cu discreţie si cordialitate, astfel încât nu el, ci ideile interlocutorului să fie puse în valoare … (continuarea aici, în seria Admiraţii)
Scrie Erich Fromm:
« Lăcomia e întotdeauna consecinţa golului dinăuntru. » (Arta de a asculta)
« Plăcerea nu poate fi un criteriu de valoare.Pentru că sunt omeni cărora le place supunerea, nu libertatea, care îşi extrag plăcerea din ură, nu din iubire[…] » (Psihanaliză şi etică)
« Iubirea este copilul libertăţii, niciodată al dominaţiei. » (Arta de a iubi)
Eu adaug doar un corolar la ultima teoremă:
Dacă e dominare, iubire nu e.
« Un proverb japonez spune: «Să stii si să nu actionezi înseamnă să nu stii nimic». Asumarea responsabilitătii nu este sinonimă cu schimbarea; este doar primul pas în procesul schimbării. […] Pentru ca schimbarea să se producă, va trebui mai întâi să ne asumăm responsabilitatea: trebuie să ne angajăm într-o actiune. Cuvântul « responsabilitate » însusi denotă această capacitate: « răspuns »+ »abilitate », altfel spus abilitatea de a răspunde. Sarcina psihoterapiei este schimbarea, iar schimbarea terapeutică trebuie să se exprime prin actiune – nu în cunoastere, intentie sau visare. » (Irvin D. Yalom – Responsabilitate, vointă si actiune, in Psihoterapia existentiala)
A avea, a fi, a voi sunt verbe existenţiale.
În gramatică sunt folosite uneori ca verbe auxiliare.
A avea e asociat cu trecutul. Acel trecut încheiat (perfectul compus), în care nimic nu mai poate fi schimbat şi care îmi aparţine tot atât de mult cât îmi aparţine un vin pe care l-am băut acum 20 de ani. O existenţă care conţine prea mult a avea se îmbuibă de trecut. Se umflă cu un timp ireal. Se îngraşă cu toate lucrurile care au murit deja.
A voi este auxiliarul viitorului. Voi face, voi merge, voi cânta pot fi foarte utile (şi uneori plăcute) extinderi ale prezentului, dar dacă aici-şi-acumul existenţei rămâne făra hrană pentru că facem sandvişuri şi le punem la pachet pentru viitor, atunci e prea mult a voi în vocabularul nostru existenţial. Şi slăbim pentru a hrăni viitorul, al doilea timp ireal. Cum va urni acest om slăbit un viitor pe care tot el l-a făcut peste măsura de mare?
A fi o fi soluţia? Ca orice exces, şi prea mult a fi strică. Este arată starea prezentă. Stare, de la a sta. Ce simţi când stai? Când stai şi nu aştepţi nimic, când stai şi nu te gândeşti la nimic? Între nimic în viitor şi nimic în trecut e marea plictiseală. Urâtul.
« Intr-o lume in care toate sunt permise, am uitat sa alegem si sa cautam binele. Intr-o lume in care pozitia sociala si puterea se traduc in abuzuri, am uitat ca abtinerea este semn de putere mai mare. Intr-o lume in care noua gandire amesteca ierarhia fiintelor si ridica animalele (si plantele, dupa unele guri) la nivelul persoanei, singur omul ramane depersonalizat, saracit, abandonat. »
(reprodus de pe blogul creeazalumea)
DAN GHENEA 