Din meniul de mai jos, un singur fel ar fi putut aparea pe masa lui Stefan cel Mare. Stiti care?
1. Rosii cu branza 2. Tocanita moldoveneasca 3. Sarmale cu mamaliguta si ardei iute 4. Rata pe varza 5. Parjoale moldovenesti cu cartofi taranesti 6. Mici 7. Ardei umpluti 8. Dovleac copt 9. Lapte de bou 10. Fasole cu ciolan
« Sa nu-i spuneti mamei ca lucrez in publicitatea pentru copii, ea crede ca sunt pianista intr-un bordel ! » zice, doar pe jumatate in gluma, o profesionista in marketing adresat copiilor, citata pe SciencesHumaines.com.
Multi cred ca e imorala. Unii cred ca este eficace. S-a cerut chiar ca Asociatia Psihologica Americana sa declare ca a lucra pentru campaniile de marketing avand ca tinta copiii este contrar codului etic al profesiei. Altii cred ca publicitatea este atat de stupida ca nu are niciun efect de durata asupra copiilor.
Domniile voastre ce credeti despre publicitatea adresata copiilor?
1. E imorala si eficace? 2. E eficace si benefica pentru dezvoltarea copiilor? 3. E stupida si ineficace? 4. E stupida, dar eficace? 5. ……………..
«Europa lâncezeste din punct de vedere civilizational, nu din cauza crizei economice sau a caderii pietelor financiare, ci pentru ca a ales sa abandoneze de a mai gândi si sa nu-i mai tolereze pe cei care gândesc. Ignoranţa culturală e celebrată de noile media si e un produs derivat al societatii informatiei si abundentei. Shopping e si la catedrală si la bibliotecă, e un gest primordial exixtentialist. Omul ca fiinta care alege in permanenta ce sa cumpere. Suprematia cosului de gunoi». (Clara Ferreira Alves, citata de Mara Guerra in articolul Sofremos de «mediapulação», pe blogul Palavras ao Poste)
Azi nu mi-am putut lua ochii de la o coala A4, lipita pe o usa laterala in biserica. Scria acolo: Asociatia pentru Cinstirea Eroilor Martiri ai Revolutiei din Decembrie 1989.
Martir inseamna marturisitor. Despre ce au dat marturie cei peste o mie? Despre adevar. Si, in orice caz, ceea ce i-a adus in bataia pustii a fost refuzul minciunii.
« Vom muri si vom fi liberi » ziceau ei. « Vom minti ca sa traim (bine?!) » pare sa fie deviza noastra.
Consimtim la minciuna « inteligenta » din reclame, mintim « necesar » in CV-uri si, mai ales, ne-am obisnuit cu « normalitatea » minciunii politice.
Pana cand vom fi mincinosi amatori condusi de mincinosi profesionisti? Unii dintre marii mincinosi avand pe constiinta si alte pacate capitale. Continuam sa fim complici?
James E. Rothman (Universitatea Yale), Randy W. Schekman (Universitatea Berkley) si Thomas C. Südhof (Universitatea Standford) au primit anul acesta Premiul Nobel « pentru descoperirea mecanismelor care regleaza traficul vezicular, un sistem major de transport in celulele noastre ». Descoperirile lor au dus si la cunoasterea mai buna a modului de transmitere a informatiei intre celulele nervoase.
Progresele in domeniul neurotransmisiei sunt uimitoare. Si mai uimitoare e insa transformarea acestor impulsuri electrochimice in literatura. In frumusete absolut inutila din punct de vedere adaptativ. Cum ajung niste « fraze » biochimice stereotipe si monotone sa se transforme in mesaje imprevizibile si sclipitoare?
De exemplu, in acest inceput pictural al povestirii Dear life de Alice Munro, scriitoarea canadiana care a castigat ieri Nobelul pentru literatura:
Trăiam când eram tânără la capătul unui drum lung, sau poate doar un drum care mi se părea mie lung. Departe, in spatele meu, când veneam de la scoală, si mai apoi de la liceu, era adevăratul oras, cu activitatea sa si cu trotuarele sale si cu luminile sale stradale dupa ce se lăsa întunericul. Marcând limita orasului, erau doua poduri peste râul Maitland: unul îngust de fier, pe care masinile aveau uneori probleme in a decide cine se da înapoi ca să o astepte pe cealalta, si o punte de lemn care avea din când in când o scandura lipsă, astfel încât puteai privi în jos de-a dreptul în apa grăbită si strălucitoare. Îmi plăcea asta, dar se găsea întotdeauna cineva care venea si înlocuia în cele din urmă scândura.
Inelul a fost mai intai un simbol al puterii. Inelul cu sigiliu era un instrument prin care imi afirmam puterea asupra bunurilor mele. In cadrul casatoriei, oferirea inelului reprezenta si un transfer al unei parti din puterea mea catre celalalt.
Daca ne gandim putin cum e alcatuit un inel – o bucata de metal pretios prelucrata cu mestesug, inchizand un cerc perfect -, am putea spune ca simbolul clasic se concentraza in partea materiala a inelului (cea pe care se graveaza sigiliul sau promisiunea puterii), pe cand simbolul romantic se construieste in jurul partii imateriale si virtuale – cercul ideal al iubirii perfecte.
(articolul integral – Dragostea si balanta puterii – aici)
.
.. Si care intelegea că oamenii sunt adevarata bogatie.
Am reblogat pe Regatul României articolul Carmen Sylva: “Carpaţii ascund şi astăzi comori de aur”, publicat de Silvia Irina Zimmermann pe un foarte interesant blog bilingv (în germană si română) dedicat Reginei Elisabeta a României (http://sylvaregina.wordpress.com)
Iar dacă ne-am bucurat de Festivalul Enescu, sa-i multumim si pentru asta reginei care căuta si se ingrijea de aurul din oameni. Enescu a fost Enescu si datorită Reginei Elisabeta. Si Enescu si-a recunoscut fără echivoc această datorie: Poema Română isi atinge maiestuos finalul încorporând organic Imnul Regal (puteti asculta aici)
« A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie – nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate.” (James Finn Garner – Poveşti corecte politic de adormit copiii)
Mai mult despre povesti si stereotipurile de gen am scris pe Ralix.ro – aici.
Frauda stiintifica. Cea cu incalzirea globala.
Timp de un deceniu incalzirea globala devenise o dogma. Daca schitai un zambet sceptic nu puteai fi decat fie un ignorant, fie unul platit de marile trusturi petroliere.
Apogeul a fost atins in 2007, cand Al Gore a prezentat lumii documentarul An Inconvenient Truth (Un adevar incomod), un documentar in care ursii polari ne aratau pentru ultima data o fata melancolica inaintea disparitiei, banchiza se topea la picioarele lor, oceanul crestea si insule din Pacific dispareau pentru totdeuna sub ape.
Si, bineinteles, temperatura crestea … si crestea … si crestea…
In decembrie 2007 Gore a luat Premiul Nobel pentru Pace (impreuna cu un comitet al carui nume nu vreau sa mi-l amintesc), iar in decembrie 2008 am stiut ca in acel an temperatura medie nu a crescut, ci a scazut.
De fapt, domnii nobelizati stiau prea bine, inca din 2007, ca temperatura in ultimii 20 de ani variase in ambele sensuri si ca temperatura record din 2007 era aceeasi cu cea din 1998.
Iar povestea cu cresterea nivelului oceanelor prin topirea banchizei era totusi o gafa de clasa a VI-a, pentru care nu era nevoie de experimente complicate: sa fi pus un cub de gheata intr-un pahar si sa vada ce se intampla cu nivelul apei prin topirea ghetii.
Numele a fost schimbat fara preaviz: noul cuvant de ordine este « schimbari climatice globale ». Se incapatineaza sa pastreze abordarea « globala ». Desigur se incapataneaza in continuare sa sustina si ca teoria incalzirii globale e in esenta corecta.
Desi ursii polari prospera si si-au extins habitatul. Desi Nauru nu a diparut sub ape. Desi in vara aceasta banchiza s-a topit mult mai putin ca de obicei. Desi temperatura medie anuala nu a mai atins maximul din 2007.
Ce-ar fi sa coboram din stratosfera teoriilor globale, pe pamantul de langa casa? Care are nevoie de comunitati responsabile, nu de salvatori globali.
FUNDAMENTÁL, -Ă I. adj. de bază, principal, esențial.
Termenul derivat « fundamentalist » a devenit, in mod ciudat, o eticheta negativa. Se vorbeste despre pericolul fundamentalismului si despre virtutile tolerantei. A nu fi « fundamentalist » pare sa fie imperativul minimal al educatiei civice.
Daca o casa are o fundatie solida, e bine. Daca un om recunoaste ca are o fundatie solida, s-ar putea sa fie categorisit ca « fundamentalist ».
Exemplele « clasice » de fundamentalism cu care ne bombardeaza mass-media sunt de, fapt, exemple de rigorism.
Conflictul dintre fundamentalism si rigorism e ilustrat cel mai bine de fundamentalistul Iisus din Nazaret:
« Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta ». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: « Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. (Evanghelia dupa Marcu)
Rigoristii, pe de alta parte, vorbesc asa:
Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? (Evanghelia dupa Ioan)
Cel care stie care e adevarata fundatie le raspunde:
« Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. » Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc.
Ar parea ca Iisus e un adept al relativismului moral, daca povestirea s-ar opri aici. Finalul nu lasa insa nici un dubiu ca e fundamentalist, dar nu rigorist:
Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.
Rigoristii sunt profund dezorientati. Ei nu stiu sa distinga o ierarhie a poruncilor, asa ca vor sa aiba reguli stricte pentru orice. Stabilind sute de reguli, uita pe parcurs chiar fundamentele.
Partea rea e ca fundamentele insasi au capatat o presa proasta. Putini mai indraznesc sa vorbeasca despre fundamente, si mai putini indraznesc sa scrie. Probabil ca nu as fi scris acest text daca nu as fi citit pe un blog de calitate ca autorul se defineste, fara ezitari, ca fundamentalist crestin. E vorba de Tudor Visan-Miu, un tânar deosebit pe care va invit sa-l vizitati aici.
DAN GHENEA 