Catégorie : Marginea normalitatii

Citius, altius, morbidius


Luata prea literal, deviza olimpica (CITIUS, ALTIUS, FORTIUS = mai repede, mai sus, mai puternic) poate duce la excese daunatoare sanatatii. Un editorial din The British Journal of Psychiatry arăta că sportul de performanta, asa cum este practicat el astazi, devine mai degraba un factor de risc pentru sanatate.

Mai multe studii au aratat un risc crescut de accidente, epuizare, moarte cardiaca subita, deficit de fier, alergii, zaharat, tulburari de alimentatie (anorexie sau bulimie), depresie.

1 din 6 sportivi si 1 din 3 sportive au o tulburare de alimentatie (anorexie sau bulimie); in medie, severitatea tulburarilor de alimentatie aparute la sportivii de performanta este mai mare decat la alte persoane afectate.

Reactiile depresive legate de esecul sportiv sau de accidentari sunt frecvente, 10-20% dintre sportivii de performanta avand simptome serioase, justificand interventia terapeutica.

Editorialul a aparut inaintea Jocurilor Olimpice de la Londra si s-a vrut a fi unsemnal de alarma asupra unei probleme foarte serioase peste care interesele comerciale uriase pun surdina de cateva decenii bune. Initiatorii miscarii olimpice au dorit (si au reusit in prima faza) sa promoveze, la nivel de masa, un stil de viata sanatos  si valorile umaniste. Amatorismul a fost un principiu esential pentru atingerea acestor obiective. Profesionalizarea sportului mai degraba descurajeaza sportul de mase, iar pe sportivi ii transforma in niste lucratori intr-un mediu hipercompetitiv, dominat mecanisme de piata.

Cursa continua sub deviza CITIUS, ALTIUS, MORBIDIUS (mai repede, mai sus, mai nesănătos). Rezultate asteptate: mai putini amatori in parcuri, mai multi oameni in fata televizorului (pentru a urmari mai multe transmisii sportive care alterneaza prezentarea de recorduri sportive nesanatoase cu reclame la produse nesanatoase).

Preasimtitoare lalele


lalele_roz_2-1440x900The tulips are too excitable, it is winter here.
Look how white everything is, how quiet, how snowed-in
I am learning peacefulness, lying by myself quietly
As the light lies on these white walls, this bed, these hands.
I am nobody; I have nothing to do with explosions.
I have given my name and my day-clothes up to the nurses
And my history to the anaesthetist and my body to surgeons.
(Silvia Plath – Tulips)

(Prea simtitoare sunt aceste lalele, e iarnă aici./ Uite cât de alb este totul, cât de calm, de nins înăuntru/Învăt împăcarea, întinsă in mine linistit/ Așa cum sta lumina pe pe-aceste ziduri albe, pe acest pat, pe-aceste mâini. / Eu sunt nimeni, nu am nimic de-a face cu explozii./Am dat asistentelor numele meu și hainele de zi / Și istoria mea anestezistului și corpul meu chirurgilor.)

Silvia Plath s-a sinucis pe 11 februarie 1963. Poezia Lalele a fost publicată postum. Tot postum a fost onorata cu Premiul Pulitzer pentru Poezie, in anul in care ar fi implinit 50 de ani (1982). Poeta a fost, pana la urma, auzita. Dar strigatul de ajutor al unei tinere mame depresive nu a fost auzit la timp.

Intamplator sau nu, am primit azi un comentariu de la Ramona la postarea Marea tacere care se potriveste aici.

Iti scriu de-aici
de unde cuvantul nu poate ajunge
e atata liniste intre noi
cat sa frangi in doua departarea ca pe-o paine calda
si-atata tristete intre noi
de parca au murit toate pasarile lumii pe crengi de argint…

Versuri pentru Dana, fosta colega de scoala, care nu a mai putut… :(

Doctorii vor prescrie romane


img06430 de carti vor putea fi recomandate persoanelor care au tulburari depresive si de anxietate, de catre medici generalisti si de catre profesionisti in domeniul sanatatii mintale. Eficacitatea acestor carti este sprijinita de studii stiintifice concludente, care au dus la elaborarea unui program intitulat Books on Prescription Scheme (BOPS).

Lista de 30 cuprinde mai ales carti de autoajutor, psihoeducationale si motivationale, dar si 5 titluri de beletristica: Alchimistul, de Paulo Coelho, Bird Cloud, de Annie Proulx, Nunta irlandeză, de Maeve Binchy, Citind în pat, de Sue Gee, Opere alese, de Anton Pavlovici Cehov si Gâsca zăpezilor si alte legende, de Paul Gallico.

Alchimistul si oricare dintre operele doctorului Cehov sunt si pe lista mea. Daca ar fi sa mai numesc trei titluri utile in depresie, acestea ar fi Anna Karenina de Lev Tolstoi, Ciuma de Albert Camus si Anul mortii lui Ricardo Reis de José Saramago.

Daca ati citit carti care v-au ajutat in momente grele, de tristete sau neliniste, comentati, va rog!

Sănătos = normal?


ooNormal = care este în concordanță cu norma. Dar daca norma e nesănătoasă?

Mi-am amintit si de un poster-oglindă lansat in 1974 de fundatia olandeza Pandora si care avea inca mare succes in campaniile de destigmatizare a persoanelor cu probleme de sănătate mintala. Textul spune:

ai întâlnit o persoană normală?          si…, ti-a placut?

300 de tulburari mintale si mult mai multe normalitati


Noul Manual Diagnostic si Statistic al Tulburarilor Mintale (DSM 5), programat sa apara in mai 2013, ar putea avea 1000 de pagini si peste 300 de categorii diagnostice. A fost nevoie de 14 ani pentru ca editia a 5-a a bestsellerului  Asociatiei Psihiatrice Americane (DSM produce anual 5 milione de dolari, iar vanzarile totale au ajuns la 100 000 000$) sa fie elaborat. Grupul de Lucru al APA a primit, in cele 3 perioade de dezbatere publica, peste 13 000 comentarii si peste 12 000 e-mailuri si scrisori, fapt calificat ca « o abordare fara precedent in orice alta arie a medicinei ».  
 
Multe dintre comentarii au vizat tocmai tendinta de a pune etichete patologice pe fenomene de firesti in anumite circumstante. Dar, ca sa aiba succes, aceste obiectii ar trebui insotite de un model pozitiv sau macar de o definitie pozitiva a sanatatii mintale. Cat timp sanatatea mintala va fi definita ca absenta a bolii, iar boala va continua sa fie principalul suspect de serviciu pentru orice nefericire, numarul de diagnostice va continua sa creasca; iar cand facem scaderea observam ca sanatosi raman din ce in ce mai putini.
 
Va simtiti sanatosi (mintal)? Si daca da, cum va dati seama de asta?
 
 
 
 

Dorpat – locul unde Kraepelin nu l-a intalnit pe Klever


Julius Sergius von Klever - Winter Sun Dawn, 1891

Printre blogurile pe care le urmăresc cu interes de află si my heart to your heart , unde am găsit aseara titlul Julius von Klever(31 ianuarie 1850 – 24 decembrie 1924), pictor peisagist rus. Rus să fie dar să stim si noi de ce. Si iata că aflu mai jos de ce:  « Julius Sergius von Klever (31 ianuarie 1850, Dorpat – 24 decembrie 1924, Leningrad ) a fost un pictor peisagist rus, stilul  salon-academic. A fost academician la Academia Imperiala de Arte din St. Petersburg (1878) si profesor (1881) »

Dorpat, Dorpat… A!… Discutiile interesante despre psihiatrie cu Profesorul K. (alt Profesor K (!), in Viena secolului XXI). Despre Emil Kraepelin, care a petrecut primii ani de profesorat in Dorpat, la universitatea germana din acest oras estonian. In aceeasi perioada (1886-1891) a fost directorul clinicii de boli mintale din Dorpat. Aici, conform propriilor amintiri, a avut ocazia sa observe atent numerosi bolnavi; aceasta experienta pare sa fi fost importanta in generarea clasificarii psihiatrice pe care a propus-o in deceniul urmator si care avea sa ramana influenta, intr-un fel sau altul pana in zilele noastre. Un « amanunt » asupra caruia mi-a ramas in minte din discutiile cu Profesorul K. a fost ca Emil Kraepelin nu cunostea limba locala; scria, asadar, si scria mult, despre etichetarea unor oameni a caror limba nu o intelegea.

Tabloul de mai sus (« Apus de soare iarna ») este pictat de Klever in 1891, anul plecarii lui Kraepelin din Dorpat. Daca ar mai fi ramas cativa ani (destul de putin probabil pentru Kraepelin, era un nomad), Klever ar fi putut fi pacientul sau. Nu cred ca psihiatrul ar fi inteles suferinta pictorului, chiar daca von Klever vorbea germana. Dar psihiatrul care a creat o clasificare in care evolutia (istoria bolii) era un criteriu fundamental nu se descurca deloc bine in intelegerea si memorarea unei povesti; in plus, conform propriei marturisiri, probabil ca nu si-ar fi amintit nici numele,  nici figura, daca l-ar fi intalnit pe strada, in schimb, daca ar fi fost un « caz interesant » si-ar fi amintit cu precizie in ce pat statea la spital.

Nonpacientul englez


Dupa ce medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine) a dominat scena ultimului deceniu al secolului trecut si inceputul secolului XXI a venit vremea postmodernismului si in serviciile de sanatate. Royal Society of Medicine a recunoscut ca majoritatea britanicilor care au nevoie de ingrijiri de sanatate sunt nesatisfacuti de serviciile medicale. Iar cauzele principale ale nemultumirii pot fi grupate in 3 categorii:

  1. Oamenii sunt nemultumiti de  rezultatele ingrijirilor. Aici o buna parte din vina o poarta asteptarile nemasurate pe care le-a creat medicina in deceniile marilor ei victorii.
  2. Oamenii sunt nemultumiti de dezumanizarea relatiei medic-pacient, care devine , din ce in ce mai des,  o interactiune cu tehnologia.
  3. Oamenii nu mai accepta naratiunea clasica a medicinei moderne – aceea a organismului ca mecanism. Subiectul nu mai vrea sa fie obiect.

In acest context, medicina postmoderna ar pune accentele pe pluralitatea perspectivelor in ceea ce priveste rezultatele dezirabile, in ceea ce priveste relatia dintre terapeut si client si in ceea ce priveste povestea personala si subiectiva a suferintei si bolii.

Va trebui sa luam in considerare nu doar opinia medicala asupra eficientei unor tratamente, ci si perspectiva clientului asupra acceptabilitatii, costurilor si noimei acestor proceduri. Comunicarea cu persoana in suferinta va fi recunoscuta ca o abilitate clinica de baza; nimeni nu ne va mai credita ca stim ce facem daca nu vom intelege nevoile si prioritatile clientului si daca nu vom reusi sa-i comunicam aceasta intelegere. Si se va cere medicului sa participe la construirea unei povesti cu noima (pentru client) despre suferinta si vindecare.

Am descoperit, cu surprindere, si un promotor informat al medicinei postmoderne. N-as fi ghicit nici intr-o mie de ani ca persoana respectiva este un cititor avizat si intuitiv al literaturii medicale. Functia lui oficiala, aceea de patron al Royal Society of Medicine, ii cere, e adevarat, sa tina din cand in cand cate un discurs la sedintele festive, pentru care ar putea beneficia de ajutorul unor « scriitori » competenti. Dar scriitura tradeaza un diletant (in sensul pozitiv al acestui termen). In plus, Charles of Wales a sustinut aceleasi idei de 30 de ani incoace; iar in 1982, la apogeul puterii medicinei moderne, a vorbi in cadrul distinsei adunari despre medicina postmoderna era « aproape o erezie »; isi putea permite asta ca alteta regala, dar chiar si alteta sa a simtit reactia contrariata a Societatii.

« Timp de mulți ani, am pledat pentru o abordare integrată a medicinei și sănătatii. Prin medicină integrată inteleg un fel de ingrijiri care integrează cel mai bine noua tehnologie și cunoștințele actuale cu înțelepciunea antică.[…]

Importanța acestor elemente umane a devenit foarte evidenta în știința medicală contemporană. Sir Michael Marmot a demonstrat în mod convingător că starea de sănătate a angajaților este legată de măsura în care acestia se simt în măsură să își îndeplinească rolul, în funcție de propria lor judecată. Profesorul Blackburn, câstigator al Premiului Nobel pentru Medicină, a oferit dovezi indicând faptul că un nivel ridicat de stres poate duce la telomere scurtate, care sunt elemente critice care leagă cromozomii. Acest lucru, la rândul său accelerează procesul de îmbătrânire. Cu cercetari de acest fel, noi nu mai putem continua sa vedem mintea si corpul  ca entitati separate și care interacționează doar ocazional. Deoarece acestea sunt unul și același lucru. Abordarea noastră științifică și terapeutică are acum  nevoie, cu siguranta, sa avanseze într-un mod care să încurajeze și îmbrățișeze o nouă înțelegere între sperantele, perspectivele și credințele pacientului, pe de o parte, și functionarea corpului său, pe de alta parte. »  (articolul complet, aparut in J R Soc Med 2012: 105: 496–498 – aici)

Matineul de sâmbătă (XVI)


images Am vazut Yes Man (2008) ca pe un material didactic amuzant pentru cursurile (atat de populare astazi) despre asertivitate ( un termen care defineste o atitudine echilibrata intre pasivitate si agresivitate. autoafirmarea fara a leza libertatea altora)

De obicei, la aceste cursuri se vorbeste mult despre cum sa spui NU, sa iti afirmi drepturile si sa nu fii pasiv, inertial, in relatia cu ceilalti. Mai rar se vorbeste despre cum sa spui DA, iar filmul propune o explorare creativa si ludica a avantajelor si pericolelor  unei deschideri fara discernamant.

Ceea ce mi s-a parut o gaselnita buna in deznodamantul actiunii e ca protagonistul invata sa spuna un NU chibzuit ca urmare a unei experiente extensive a DA-ului nediscriminatoriu.

O comedie usoara ca un DA nesabuit si care vorbeste mai patrunzator despre NU-ul asertiv decat multe cursuri despre asertivitate. Chiar cred ca voi folosi in viitor acest film ca suport de curs.

La persoana I, singular


Randuri din jurnal – Nu pot, nu stiu, nu vreau…

Te ridici din pat, te indrepti spre balcon, fumezi o tigara si, in sfarsit, te hotarasti… Nu, eu nu am puterea sa ma arunc pe geam… nu, eu nu pot, nu pot, nu stiu… Si te hotarasti; nu mai vreau sa fumez cea de-a doua tigara…

Anumite lucruri isi pierd rostul, ajungand sa existe degeaba… sa existe. Rostul lor a fost rostit de prea multe ori, pierzandu-si astfel nazuinta. Lacrimile incep sa curga din locul acela extrem de intim. Incerci sa te descrii in cuvinte simple, dar e prea tarziu pentru singuratate, e prea tarziu, pentru moarte nu exista destul timp. Ai senzatia ca nu mai poti incerca nimic. Esti soldatul overloaded in propria sa capcana, uitat in propria sa campanie, ranit pe baricade, rasufland prin transee, indoindu-se de naturaletea nasterii.

Nu pot, nu stiu, nu vreau…

Iar cum pot sti sa pot sa vreau nu ma invata nimeni… Fericirea este un lucru pe care nimeni niciodata nu mi l-a promis, dar asta nu inseamna ca cineva nu incearca totusi…

Urmeaza o stare de neliniste, dupa primul buna-dimineata. Nu am realizat nimic, iar nimic-ul nu are importanta. Sunt rece, am frisoane, lipseste o imbratisare, lipseste un cuvant, o anume vorba, o impartire a ideilor intre 2 confrati, intre oamenii sinistrii exista pofta de a consuma droguri sau alcool, intre un mascul si o femela exista simtamantul atingerii, un contact, o privire, un cuvant, o vorba, iar eu lipsesc din propriul meu caracter, ma lipsesc de propria personalitate, iar eu astept sa treaca timpul meu sa inceteze, si totusi nu vreau sa mor.

Nu pot, nu stiu, nu vreau…

Sigur ca sunt trist…

In locul meu eu nu pot fi…

Doar sunt, si-atat…

O moarte lenta, lenta si aflata in singuratate.

(autorul acestor randuri poate fi gasit pe blogul procesulrecuperarii)

Ghicitoare fără rimă


E unul dintre cele mai populare antidepresive. Si, probabil, cel mai nociv. Ca antidepresiv e folosit mai ales de către femei. Pentru barbati e anxioliticul de primă alegere.

Solutia – aici