Catégorie : Marginea normalitatii

4 reguli pentru furie

· 2 commentaires ·

Reguli pentru exprimarea verbală directă a furiei

  1. Spune ce s-a întâmplat

Încearcă: a) să descrii clar şi la obiect problema din punctul tău de vedere; b) să spui exact ce s-a întâmplat, când, unde, cât de frecvent

Evită: i) să descrii din primul moment reacţia ta emoţională la ce s-a întâmplat; ii) să foloseşti cuvinte abstracte; iii) să generalizezi

2. Spune ce simţi despre ceea ce s-a întâmplat

Încearcă: a) să vorbeşti clar; b) să pui problema într-un mod pozitiv; c) să spui ce simţi în legătură cu situaţia, nu cu persoana

Evită: i) să-ţi negi emoţiile; ii) să dai frâu liber emoţiilor; iii) să-l minimalizezi pe celălalt; iv) să ataci în mod global caracterul celeilalte persoane

3. Spune exact ce ai vrea să facă celălalt

Încearcă: a) să ceri o schimbare mică; b) să ceri doar una sau două schimbări; c) să spui exact ce ai vrea să se schimbe şi ce ai vrea să continue; d) să ceri ceva posibil (!)

Evită: i) să foloseşti cuvinte vagi sau ambigue; ii) să faci presupuneri despre intenţiile sau motivele altor persoane

 4. Spune pentru ce

Încearcă: a) să spui cum te-ar ajuta schimbarea comportamentului celuilalt; b) să spui cum anume il va ajuta pe celalalt schimbarea; c) să-i spui ce se va intampla daca nu se produce schimbarea

Evită: i) să îţi fie ruşine să spui de ce doreşti schimbarea; ii)  să ameninţi; iii) să îţi fie ruşine să spui că schimbarea e importantă pentru tine

Cuvinte care ne micşorează

· 3 commentaires ·

1. Aş dori să spun şi eu ceva. 2. Voiam doar să vă rog să-mi acordaţi un minut. 3. Sunt doar o casieră. 4. Nu vreau să vă reţin prea mult. 5. Dacă îmi permiteţi, aş vrea să-mi spun opinia.

Încercaţi altfel:

1. Vreau să spun ceva. 2. Vă rog să-mi acordaţi 5 minute, atunci când aveţi timp. 3. Sunt casieră. 4. Vreau să vă comunic ceva urgent. 5. Eu cred că …

M-aş bucura dacă mi-aţi furniza şi alte exemple de limbaj de autodiminuare.

Antidoturile conflictului

· 3 commentaires ·

Întrebări de restructurare ale unor expresii conflictogene:

„Eu am dreptate, tu nu” – „Prin ce se deosebeşte părerea mea de a ta ?”

„El nu e în stare să facă nimic” – „Ce ştie el să facă ?”

„Este imposibil” – „Ce ar trebui să se întâmple ca să fie posibil ?”

„Nu vreau să rămân singură” – „Ce ţi-ai dori ?”

„Munceşte prea puţin” – „În comparaţie cu ce?”

„Întotdeauna întârzie” – „Sunt situaţii în care nu întârzie ?”

„Ea niciodată nu e atentă” – „Cum poate fi motivată să fie mai atentă?”

Timpul liber – o noţiune perimată?

· 9 commentaires ·

A luat-o tehnologia inaintea evolutiei noastre, a dezvoltarii relatiilor interumane?

 Dezvoltarea accelerata a tehnologiei din ultimii 10-15 ani, fara precedent in istorie, a impus o accelerare a ritmurilor biologice, o viata mai trepidanta.

Sa luam exemplul stresului, despre care se vorbeste foarte mult si des. Printre altele, stresul inseamna depasirea capacitatii de adaptare si neinscrierea in niste ritmuri biologice. Bioritmurile nu s-au prea schimbat din Neolitic incoace. Or, ritmul cotidian s-a accelerat mult incepand cu revolutia industriala si foarte mult in anii din urma.

Ritmul normal de munca-relaxare e de 90-120 de minute de activitate intensa, alternand cu 10-20 de minute de relaxare. Evident ca, in mediile urbane, ritmul de munca-relaxare nu e mentinut si se creeaza asa-numitele datorii de stres.

In societatea industriala traditionala apareau compensari periodice, care anulau datoriile de stres: timpul liber de la sfarsitul zilei, relaxarea de la sfarsitul de saptamana, concediile de odihna anuale.

In societatea post-industriala, mecanismele de compensare nu mai functioneaza, din cauza disparitiei granitelor dintre birou si casa, dintre spatiul public si cel privat. Aceasta disparitie se datoreaza tocmai noilor tehnologii. Cu alte cuvinte, suntem continuu in priza.

O data cu folosirea pe scara larga a calculatorului, a Internetului, telefonului mobil, viteza de lucru a crescut. Paradoxal, in loc ca timpul de lucru sa ramana constant sau chiar sa scada, s-a marit si el.

Se mai intampla ca, din cauza noilor facilitati de comunicare, tocmai perioada etichetata ca timp liber, de relaxare, sa fie alocata, intr-o masura crescanda, problemelor de serviciu.

Timpul liber care mai ramane este consumat, in buna masura, pentru informare si suprainformare. Suntem expusi unui flux informational care, prost gestionat, poate deveni coplesitor. Manevram tehnologii a caror forta depaseste, adeseori, posibilitatile noastre de control.

Este pregatit omul postmodern, psihologic si fiziologic, sa absoarba valul de noi tehnologii care ne inunda?

Muncă si iubire

· 13 commentaires ·

Cum disting intre supramunca de dragul muncii si supramunca din necesitate?
Cei din prima categorie adopta ideea ca implinirea inseamna capacitatea de a te pune in valoare cat mai bine pe piata muncii, de a lucra din ce in ce mai mult. Insa, reusind acest lucru, creez conditii pentru aparitia problemelor in relatiile personale, care ajung sa fie redefinite de valorile profesionale. Amplificam munca pentru a uita de unele dorinte profunde, care vin de departe, din matricea psihica modelata in copilarie. Business-urile devin surogate de familii. As aminti ca una dintre intuitiile lui Freud, care si-au probat valabilitatea, a fost ca multumirea, implinirea sinelui inseamna doua lucruri: a munci bine si a iubi bine. Munca si iubirea puse in categorii separate, dar pe acelasi plan. Ei bine, acestea doua au ajuns  sa se amestece, in sensul ca astazi se vorbeste, intr-un sens din ce in ce mai literal, de iubirea de profesie, chiar cu conotatii sexuale. Placerea pe care o extrag din munca ajunge sa inlocuiasca orice alte categorii de placeri. Chiar si relatiile intime sunt uneori o consecinta a succesului profesional (trebuie sa te afisezi cu o persoana de succes, cu o anumita notorietate, pentru a-ti demonstra propriul succes, de exemplu). Sunt tentatii perene, pe care ideologia actuala le ridica de la rangul de anecdotica la rangul de ideal de viata.

Ritmul acesta de viata este artificial. N-as pune binele exclusiv de partea naturalului si raul de partea artificialului. In fond, orice cultura este un artificiu. Problema e doar daca suntem cu adevarat constienti de alegerile pe care le facem.

Fiecare pentru el

· 2 commentaires ·

Vreţi să dăm nişte nume pompoase pentru câteva modalitati în care poate fi întreruptă sau blocată comunicarea? Iată 6 astfel de nume:

  • Desensibilizarea – oamenii îi ascultă pe ceilalţi superficial, evită contactul
  • Proiecţia – se fac presupuneri despre ceilalţi fără a fi verificate
  • Introiecţia – soluţia este impusă celorlalţi
  • Retroflecţia – fiecare pentru el
  • Deflecţia – se trece la un alt subiect pentru a evita un contact strâns
  • Confluenţa – neglijarea diferenţelor şi saltul în concluzii

Chiar dacă par abstracte, le simţim prea des pe pielea noastra în concretul (ne)întâlnirilor cotidiene. Mi se pare mie?

Dependent de televizor ?

· 2 commentaires ·

 1.Cel mai adesea urmăresc emisiunile tv pentru că:

 a) nu am altceva mai bun de făcut   b)  vreau să mă informez  c)  vreau să mă relaxez

 2.După o zi de lucru petrec în faţa televizorului:

 a) mai puţin de o oră  b) 1-2 ore  c) mai mult de 2 ore

3.Într-o zi libera petrec în faţa televizorului:

 a) mai puţin de 2 ore  b) 2-4 ore  c) mai mult de 4 ore

4.Într-o săptămână petrec în activităţi de placere, altele decât vizionare tv:

 a) mai mult de 18 ore  b) 12 – 18 ore  c) mai puţin de 12 ore

 5.Mă uit la programe care nu mă interesează, în lipsă de altceva mai bun?

 a) niciodată   b) uneori  c) adesea

 6.În zilele în care nu mă uit la televizor mă simt:

a) liniştit  b)  plictisit  c)  neliniştit

7.Când vin în vizită prieteni:

a) televizorul e închis  b) televizorul e deschis, dar nu îi acordăm prea mare importanţă c) ne uităm împreună la televizor

8.Cu colegii discut despre ce am văzut la televizor:

 a) foarte rar  b) uneori  c) adesea

9.În cursul zilei (când nu mă uit la televizor) mă gândesc la emisiuni tv:

a) niciodată  b) uneori  c) adesea

Pentru rezultat, folositi cheia 2

Stresul şi capacitatea de decizie

· 3 commentaires ·

Dacă luaţi adesea decizii în condiţii de stres, e bine să ştiţi că …

… probabilitatea de a lua o decizie riscantă creşte proporţional cu nivelul de stres

… tendinţa de a lua decizii premature este mai pronunţată sub stres intens

… toleranţa la ambiguitate este invers proporţională cu intensitatea stresului

… sub stres scade capacitatea de concentrare

… probabilitatea  de a apărea distorsiuni de percepţie sau de interpretare creşte direct  proporţional cu stresul

… într-o situaţie stresantă, interesele pe termen lung sunt sacrificate în favoarea celor imediate

Deficit de atentie

· 2 commentaires ·

Tulburarea cu deficit de atentie exista. E mai cunoscuta sub initialele americane ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder). Sunt campanii, justificate, pentru educatia publicului in legatura cu aceasta tulburare. Publicul pare sa reactioneze in alb sau negru : fie refuzand sa creada ca tratamente medicale pot sa schimbe comportamente etichetate ca « indisciplina », « lene », « proasta crestere », fie aruncandu-se asupra diagnosticului ca spre un colac de salvare (parinti si educatori grabiti au ocazia sa-si spuna « aha, deci nu era problema noastra, s-o rezolve deci medicii si psihologii).

Dar nu despre aceasta tulburare vreau sa scriu azi . Ci despre un deficit de atentie care pare sa se extinda la nivelul intregii populatii. Suntem atat de bombardati de informatie, atat de avizi de noutati, punem atata pret pe originalitate, incat atentia este la cote de avarie. Iar invazia imaginilor vandute ca informatie nu imbunatateste deloc lucrurile. Memoria de lunga durata are nevoie de impachetarea imaginilor in cuvinte. Se tot vehiculeaza ideea ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Poate ca da, atunci cand e vorba de atragerea atentiei; dar pentru concentrarea si pentru mentinerea atentiei un timp suficient, nu face cat o propozitie bine construita. 

Exersarea atentiei ar trebui sa fie o sarcina esentiala a sistemului de educatie. Continutul invatarii este secundar. Rezultatele academice sunt de fapt note ale profesorului la capitolul atragere, concentrare si mentinere a atentiei elevilor.

Imi incolteste in minte chiar banuiala ca unele dintre tulburarile anxioase sunt, de fapt, asemenea « deficite de atentie ». Da, o sa ma mai gandesc la asta…

O insulă, un deal

· 3 commentaires ·

 Peisajul e o categorie estetică relativ recentă (se naşte undeva în secolele XVII – XVIII). Iluminismul propune o ideologie a întoarcerii la natură. Secolul al XIX–lea teoretizează virtuţile sanogene ale vieţii în mijlocul naturii. Dezvoltarea marilor metropole ale timpului nostru aduce în lumină faptul ca nevoia de peisaj e o nevoie primară, nu doar un lux estetic. Desenul oraşelor din epoca industrială dăunează sănătăţii mintale. Fiziologia umană, neschimbată din neolitic, are nevoie de coama unui deal ori de arcuirea unui ţărm. Uneori e atat de mare nevoia de peisaj cu linii ondulate si orizonturi largi că avem nevoie chiar de o insula. Nu ati observat mania fugii spre insule?