E un om care ştie să facă poduri. În toate sensurile.
Atât de vizual şi atât de profund.
Ce să laud mai întâi ? Lumina surprinzătoare a unor gări sau « maşinile de umbră? « (Nu ştiam că aşa se numesc atunci când m-au ferit de soarele amiezii în gara Oriente din Lisabona) Supleţea podului din Sevilla, care se echilibrează totuşi prin propria greutate? Sau eleganţa mişcării acestui Pod al Femeii, din Buenos Aires?
Sunt multe alte motive de admiraţie.
Rondelul florilor de luna
Flori de lună ce s-agaţă / Schimbă apa în brocart; / Printre frunze prinde viaţă / Câte-un cântec de Mozart //
Spre Saint-Cloud, ce doarme-n faţă, / Val de val se duce spart; / Flori de lună ce s-agaţă / Schimbă apa în brocart. //
Peste-a Senei verde faţă / Dulci şi lungi fiori se-mpart, / Şi de ţărmi ce se răsfaţă, / Când corăbii de despart, / Flori de lună se agaţă. ///
Alexandru Macedonski. Poet. Simbolist, deci mânuitor de imagini. Simboliştii au stimulat mintea să ceară tot mai multe imagini. Poezia a devenit şi picturală şi muzicală. Si, aparent, mai accesibilă decat artele plastice nonfigurative sau muzica dodecafonică. A pierdut favorurile publicului atunci când a apărut hiperoferta de imagini; oamenii se duceau să-şi ia doza săptămânală la cinematograf, apoi puteau să stea acasa pentru doza zilnică la televizor, iar acum sunt continuu perfuzaţi cu produse multimedia.
Încerc să-mi imaginez cât timp ar dura pe ecran rondelul lui Macedonski. Într-un film gen « Anul trecut la Marienbad » ar fi repetat de două – trei ori şi poate ar prinde chiar genericul; in total vreo 2 minute. Intr-un film « romantic » de azi – o secvenţă de maxim 20 de secunde, iar Mozartul ar fi aproape sigur « Eine kleine Nachtmusik » (că doar e vorba despre noapte !).
Nu fugi, mergi încet, / căci la tine însuţi trebuie s-ajungi. //
Mergi încet, nu fugi, / căci eternul copil, / pe care-l duci în tine, / nu te poate ajunge !
(Juan Ramon Jimenez – Nu fugi)
Am avut privilegiul sa fiu coleg cu Costi. La facultatea de medicina. Nu va pot spune ce insemna la sfarsitul anilor ’80 sa poti sa umpli o seara cu poezie buna. Altminteri, multi erau indemnati sa se creada poeti; destul de multi chiar erau din cand in cand, cativa erau talentati, foarte putini erau poeti buni; si mai putini au ramas netulburat buni pana in ziua de azi. Pentru mine, Constantin Cretan e unul dintre acesti poeti care modeleaza frumosul-si-binele.
Casandra
Înfăşurată-n depărtare şi-n singurătate,
Ştii că prezicerile tale, toate, se vor împlini,
Că ai totdeauna dreptate,
Că dragostea mea va sfîrşi, într-o zi.
Numai că atunci te voi iubi
Cu dragostea altui bărbat,
Ce va purta acelaşi chip şi-acelaşi nume,
Apoi cu a altuia, şi a altuia, şi a altuia,
Pînă cînd îţi voi fi dat
Dragostea tuturor bărbaţilor din lume.
Daca v-a placut aceasta poezie din Album, bucurati-va si de Almanah si de Dictionar.
Nu pot sa ma abtin sa nu va dau prima definitie din Dictionar:
A avea
Tot ce ai te are.
« Urmează-ţi destinul, / Udă-ţi plantele, / Iubeşte-ţi trandafirii. / Restul e umbră / De la copaci străini. » (Ricardo Reis – Jucătorii de şah)
« Să plângă ? … Însă plânsul provoacă râsul azi … / Pe cât ai să versi lacrimi, pe-atâta ai să cazi ! / Să râdă ? … Dar tot omul o rană are-ntr-însul … / Să râdă însă ! Râsul provoacă singur plânsul ! » (Alexandru Macedonski – Noaptea de iunie)
Astăzi soarele nu a mai apus dincolo de Cercul Polar de Nord. Arhanghelsk (Oraşul Arhanghelilor) e mult dincolo de Cercul Polar. « În Archanghel » e o poezie ludică şi muzicală de Alexandru Macedonski. Muzicalitate pe care o actualizează fabulos Tudor Gheorghe în « Fata din Arhanghel ». « Cu ochi lungi, cu gene lungi, / Zilnic râde, zilnic cantă ». Azi am citit Macedonski după ce îmi căzuse sub ochi Epistola întâia către fete. Contra plânsului, i-aş zice eu; e un text care surprinde bine spiritul timpului: să nu plângi pentru nimic, dar nici râsul nu e alternativa, ci un semisurâs controlat de voinţa de a nu plânge.
Dilemei lui Macedonski i se răspunde azi cu varianta nici plâns – nici râs. Recomand să luăm mai serios în considerare varianta şi – şi: plâns mai în voie şi râs sănătos.
În Nord, Soarele e la Zenit. E noapte de iunie pe Dâmboviţa. E zi la Cercul Polar. Să nu ne luăm prea în serios.
« A gândi incomodează, ca mersul prin ploaie ». Genial vers şi foarte potrivit cu întâmplările care mi-au ieşit în cale astăzi la Bookfest.
Actul I: Gândire de vedetă
Amfitrionul prezintă vorbitorii la o lansare de carte: « două vedete şi … un scriitor » (sic!). Prima a vorbit una dintre vedete: « Dacă vă întrebaţi de ce trebuie să citiţi această carte, ei bine trebuie să o citiţi pentru că a fost vân… (pauza de 3 secunde cu câteva mm-uri), daaa, vândută în milioane de exemplare şi tradusă în zeci de limbi ». Am înţeles: trebuie să citim ce se vinde.
Am trecut mai departe şi m-am apropiat cu oarecare speranţă de un alt stand unde am vazut un critic cunoscut (şi pe care îl citesc întotdeauna cu interes) ţinând o carte pe a carei coperta scria « Nopţile Patriarhului », titlu promiţător. Asa că m-am oprit.
Şi a fost
Actul al II-lea: Gândire de prefaţă
Ghinion. Nu era rândul favoritului meu. Altcineva recita un comentariu în care eram avertizaţi că respectiva carte « nu trebuie citită ca un roman cu cheie » şi urma un alt şir de nu trebuie sa credeţi că… Fireste că după aceea aflam şi ce trebuie să înţelegem (că doar nu e un roman cu cheie!).
Actul al III-lea: Gândire (hiper)logică
Cine s-ar fi gândit că domnul Caragiale nu descrie fotografic realitatea timpului său, ci doar punctul său de vedere, « lumea privita prin ochelarii sai ». Aveam eu o vagă banuială, dar acum, că mi-a spus-o un filosof cu diplomă, e cu totul altceva.
Dar toate astea pălesc pe lângă placerea de a citi opera poetică a lui Fernando Pessoa, cumpărată de la standul despre care a fost vorba in actul al III-lea, şi din care v-am citat deja. Merită să închei tot cu versuri din Pessoa:
« Îi salut pe toti acei care mă citesc,/ Cu gesturi largi îmi scot în faţa lor pălăria/ Dinaintea porţii mele când ei mă zăresc/ De îndată ce diligenţa apare pe vârful dealului./ Le dau bineţe şi le urez să aibă parte de soare,/ Şi de ploaie, atunci când de ploaie e trebuinţă[…] »
DAN GHENEA 