Étiquette : Alexandru Ioan I

Memo de Ziua Unirii

· 1 commentaire ·

Foarte bine că 24 Ianuarie – Ziua Unirii – a fost declarată sărbătoare legală. Foarte rău că unii parlamentari (de fapt, majoritatea) au invocat ca argument împotriva unei legi similare pentru 10 Mai – Ziua Independenţei – că… nu ar fi mai fi bani pentru încă o zi nelucrătoare.

A pune în opoziţie a Zilei Unirii cu Ziua Independenţei  e o dovadă de incultură.

1. Cei care au făcut Unirea au fost cei care au luptat şi pentru Libertate şi Regat: Kogălniceanu, Brătianu, Alecsandri sunt doar câţiva dintre cei care au fost în primele rânduri şi la 24 ianuarie 1859 şi la 10 mai 1877.

2. Când cântaţi şi jucaţi Hora Unirii, amintiti-vă că autorul versurilor, Vasile Alecsandri, este şi autorul versurilor Imnului României (Trăiască Regele) şi al poeziei 10 Mai – « Zece Mai ne-a fi de-a pururi/ Sfântă zi, căci ea ne-a dat/Domn puternic țării noastre/ Libertate și Regat ».

3. Nici de Cuza nu ne putem aminti fără să ţinem seama de faptul că şi el a fost pentru aducerea pe tronul ţării a unui principe străin. Iată ce scria cancelariilor europene imediat după alegerea sa ca Domn al Ţării Româneşti, pe 24 ianuarie (după ce pe 5 ianuarie fusese ales ca Domn al Moldovei):

“Întemeindu-mă pe votul adunărilor ad-hoc, rostit din nou de Adunarea Moldovei, în şedinţa din 5 ianuarie, constat din nou că ţara a cerut unirea cu un prinţ străin. […] Lipsit de ambiţie personală, şi nedorind alta decât binele ţării mele, aşa precum ea îl înţelege şi îl cere, voi fi totdeuna gata de a mă întoarce la viaţa privată, şi nu voi considera  retragerea mea ca un sacrificiu, dacă soarta românilor va fi hotărâtă în conformitate cu voinţa ce a exprimat-o naţia întreagă.“

[Să ne întoarcem la Cuza?]

· Laisser un commentaire ·

« Scuzaţi că vă spun, dar nici Cuza nu a abdicat tocmai în formă legală, şi el a cam fost cu tunul la tâmplă. Abdicarea de la tron este de obicei impusă şi nu pentru că se plictiseşte regele de domnie. Să ne întoarcem la Cuza? » (dintr-un comentariu la postarea Caut republican fără prejudecăti…)

Una dintre obiectiile frecvente impotriva reinstaurarii monarhiei este ca nu putem da timpul inapoi: « asta e, legala, nelegala, abdicarea s-a produs si a produs efecte; acum a trecut timpul monarhiei ». Sau, cum zice comentatorul de mai sus:  « Să ne întoarcem la Cuza? ». Parerea mea e ca ne-am intors deja inainte de Cuza. Cand Principatele se aflau sub garantia comuna a Marilor Puteri (7, pe atunci), iar Conventia de la Paris tinea loc de constitutie si lege electorala. Cand orice ar fi zis electoratul, votul trebuia recunoscut de Marile Puteri.

Ce au facut boierii patrioti? Au propus unirea sub un  domn strain dintr-o dinastie europeana. Europa mare a zis nu. Atunci s-au gandit la trucul cu alegerea aceleiasi persoane in ambele tari. E bine de stiut ca domnia nu era ereditara si nici macar pe viata – domnul era ales pe 7 ani (era deci un fel de presedinte de republica, una de genul actualei Republici Franceze). Cuza era si el pentru aducerea unui domn strain si a promis in repetate randuri ca va abdica la momentul oportun pentru a atinge si acest deziderat exprimat de Divanurile  Ad-hoc. Deriva napoleoniena a lui Cuza a generat asa-zisa « monstruoasa coalitie » intre conservatori si liberali pentru rasturnarea sa si aducerea principelui strain care s-a dovedit atat de benefic pentru România.

Dar noi suntem iarasi inainte de Cuza. Intr-o situatie oarecum paradoxala: stim cine este regele care va sa vina, dar nu se gaseste nici un Cuza care sa spuna: « Vreau sa fiu ultimul presedinte al României! Am nevoie de acest mandat doar pentru a convoca referendumul pentru revenirea la monarhia constitutionala, fundamentul si scutul României moderne ».

NB:  « Monstruoasa Coalitie » nu a apucat sa « sarbatoreasca » 2 ani de existenta. In sase luni a reusit sa-l aduca pe Carol I ca domn si apoi liberalii si conservatorii si-au reluat rolurile firesti in lupta politica.

Moldova e inima României

· 4 commentaires ·

Pe 24 Ianuarie 1859 Ţara Românească s-a unit cu Moldova. Moldovenii au dat vizibilitate europeană cauzei unioniste în 1858, moldovenii au găsit domnul care să poată fi ales si de munteni, moldovenii vor da tonul în literatura română în urmatoarea jumătate de secol. Moldova a plătit apoi si pretul zelului său unionist: capitala s-a mutat la Bucureşti, iar Iaşii au devenit un oraş de provincie.

Capitala Moldovei a devenit din nou inima României în toamna primului dezastru national, în 1916. Doi ani a rezistat această foarte mică Românie neocupată, iar multi, foarte multi tarani români au devenit cu adevărat cetateni români la Mărăşeşti, la Mărăşti si la Oituz. Acolo au rămas îngropati si cei mai multi dintre cei care au apărat România Mică si au facut posibilă România Mare. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – nume moldave la temelia României Mari.

Iar Unirea cea Mare, să nu uităm, a început tot in Moldova, la Chişinău si la Iaşi. În primăvara lui 1918, Sfatul Tarii a proclamat, la Chişinău, unirea Basarabiei cu România (care era pe atunci redusă la Moldova dintre Carpati si Prut); Regele Ferdinand a primit Declaratia de Unire la Iasi. La 1 Decembrie pe stil vechi, Regele Ferdinand si Regina Maria intrau din nou în Bucuresti. Ţara Românească se unea din nou cu Moldova.

Regele Carol I nu pierdea nicio ocazie sa sublinieze rolul Iaşilor de capitală culturală a României. Din păcate, pe lângă această recunoastere simbolică, guvernele de la Bucuresti au cam uitat să adauge si conditii de dezvoltare a regiunii de unde a început drumul catre România. Cei care uită Moldova uită, de fapt, de unde au plecat.

La Multi Ani, popor român!

· 2 commentaires ·

Am mai spus (aici si aici)  de ce nu cred ca 1 decembrie nu e potrivita ca Zi Nationala. Oricum, nu in dauna zilei de 10 mai (argumente aici, aici, si aici). In orice caz, nu fara Coroană.

Cred însa ca am putea marca, intre 27 noiembrie si 3 decembrie, « Saptamana poporului român ». Cu regret pentru greseli, cu recunostinta pentru eroi si pentru martiri, cu incredere ca putem continua constructia politica si morala a bunilor nostri.

Iata propunerea mea:

27 noiembrie – « Ziua Căintei » – ziua cand ne cerem iertare pentru uciderile, minciunile si furaciunile dintre noi (amintirea mortii profesorului Nicolae Iorga, omorat in padurea de la Strejnic in noaptea de 27 noiembrie 1940)

28 noiembrie – « Ziua deportaților si desțăraților si exilatilor » (amintirea unirii « pe vecie » a Bucovinei cu Regatul Romaniei – 28 noiembrie 1918 ; pomenirea dreptei regine Elena, trecuta la cele vesnice la 28 noiembrie 1982, departe de tara)

29 noiembrie – « Ziua continuitatii si a înnoirii » (pomenirea trecerii la cele vesnice – pe 29 noiembrie 1852, la Palermo, in exil – a istoricului si revolutinarului Nicolae Balcescu, parinte fondator al natiunii moderne, dar si istoricul care ne-a dat Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, carte care a inspirat generatii de luptatori pentru unitatea romanilor).

30 noiembrie – « Ziua Martirilor » (Sf. Ap. Andrei, protector al poporului român, a fost martir pentru credinta; sa-i celebram in aceasta zi pe toti romanii care au suferit si au murit pentru credinta lor)

1 decembrie – « Ziua Renasterii, Unirii si Concordiei » (1 decembrie 1918, stil vechi si stil nou:reintoarcerea in Bucuresti a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, dupa ce statul român fusese in pragul disparitiei; Declaratia de la Alba-Iulia, proclamand unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar si garantarea drepturilor minoritatilor)

2 decembrie – « Ziua Moldovei » (la 2 decembrie 1917 se proclama Republica Democratica Moldoveneasca, care se va uni cu Regatul României la 27 martie 1918, cand teritoriul neocupat al tarii coincidea cu Moldova). Daca vom uita Basarabia, uitat sa fie numele nostru!

3 decembrie – « Ziua Civismului » (la 3 decembrie 1861 se deschid lucrarile Camerelor Principatelor Unite, care vor vota formarea unui guvern unic la Bucuresti; peste cateva luni va fi adoptat oficial numele România)

2 Mai şi 24 Ianuarie

· Laisser un commentaire ·

Nu stiam, pana azi, ca satul dobrogean 2 Mai a fost denumit astfel in amintirea unui eveniment din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

În 1878 Mihail Kogălniceanu a înfiinţat în acel loc satul „Două Mai” „în amintirea loviturii de stat de la 2 mai 1864, prin care Parlamentul României a fost dizolvat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deoarece se împotrivea Legii rurale”.

Incepand cu 2 mai 1864, Cuza a rupt pactul constitutional si national care il adusese la putere, instituind un regim autoritar. In mai putin de 2 ani a fost inlaturat de la putere de catre o alianta intre conservatori si liberali; a fost numita « monstruoasa coalitie » pentru ca ar fi fost de negandit o asemenea alaturare in alte conditii. Singurul obiectiv al acestei coalitii era « Jos tiranul ». Strict vorbind, incepand cu 23 februarie 1865 asta era domnitorul: un tiran, adica un conducator care nu mai guverneza in limitele unui mandat, ci conform vointei proprii.

Cuza a platit pentru erorile sale, dar nu au fost uitate meritele sale. E drept ca si el a stiut sa invete din aceste erori: a acceptat ca definitiva iesirea din politica (si intrarea in istorie). In 1870, la 4 ani dupa abdicare si plecarea in exil, este ales, in lipsa, deputat de Mehedinti si mandatul sau este validat, dar fostul domn refuza sa revina in tara pentru a nu tulbura linistea politica a tanarului stat condus de domnitorul Carol.

In 1878, Mihail Kogalniceanu se afla  alaturi  de domnitorul Carol in vizita in Dobrogea recent alipita Romaniei; Kogalniceanu era tocmai primul-ministru al lui Cuza de la 2 mai 1864 si cel care a fost principalul artizan al Legii Rurale pentru care domnul si-a asumat greaua raspundere a dizolvarii Parlamentului.

Alexandru Ioan I – 7 ani de domnie, 6 remarcabili (anii care au pus bazele statului român modern), 1 an de tiranie si umbra relatiei adulterine in vazul lumii cu Maria Obrenovici. A platit pentru erori si a ramas o figura luminoasa in memoria colectiva.

Alte timpuri, alti oameni!