Septembrie e-un început de lume:
Albastrul e pictat ca-ntr-o poveste,
Lumina potrivit de lunga este,
Iară tristetea n-are încă nume.
În aer nu pluteste nicio veste,
Pământul se trezeste fără brume,
Copacii ard frumos, fără s-afume
Norul usor ce-n ochi se oglindeste.
Si lumea stă-ntre noi ca o gutuie
Din floarea ei virgină nenăscută –
Aur văzut prin puful amintirii…
Iar timpul tămâios se face-n vie,
Vorbele dulci pe buze se sărută,
Gustând în pârgă sevele privirii.
Sunt ani ce se destind pe plaje albe
Lasând sa curgă limpezi anotimpuri
Cu rouă fără timp lucind pe trupuri,
Când Parcele sunt mute, surde, oarbe…
Pune pe miscătoarele nisipuri
Ale clepsidrei ce minute soarbe
Un bob de mazăre si doua grabe
Sa nu mai cearnă vremea praf pe chipuri…
Si-n cinci sau sase leaturi procopsite,
Cu bucurii alese pe spranceană,
In zile de norocuri bântuite,
Si frumusete-n vise osebite,
Ce-n calde nopti iti trece pe sub geana,
Seren sa calci pe ore si ursite.
Sunt dimineţi când totul veşnic pare/ Acelaşi chip în apa zilei vezi/ Greu trupul nu ţi-l simţi şi nu mai poţi să crezi/ Că glezna-ţi stă în unde schimbătoare.//
În scoarţă de stejar ai vrea să-ncrustezi/ Un semn de viaţă mustind de-ncântare?/ Sau poate vei lăsa clipa sa zboare/ Ca un fluture cu polen prin livezi?//
Minutul de-acum lasă-l să-noate/Ca peşte de aur plin de dorinţe/ Si scăldaţi-vă-n ocean împreună.//Mâine şi ieri sunt mereu prea departe/ Ca două haite de mari nefiinte/ Cronovore stârnite de clarul de lună.
DAN GHENEA 