Septembrie e-un început de lume:
Albastrul e pictat ca-ntr-o poveste,
Lumina potrivit de lunga este,
Iară tristetea n-are încă nume.
În aer nu pluteste nicio veste,
Pământul se trezeste fără brume,
Copacii ard frumos, fără s-afume
Norul usor ce-n ochi se oglindeste.
Si lumea stă-ntre noi ca o gutuie
Din floarea ei virgină nenăscută –
Aur văzut prin puful amintirii…
Iar timpul tămâios se face-n vie,
Vorbele dulci pe buze se sărută,
Gustând în pârgă sevele privirii.
Frumoasa , poezia ! Are o sensibilitate aparte , tocmai buna pentru o meditatie la orice inceput de drum …
Multumim !
Deosebita doamna, frumoasa fotografia!
frumoasa poezia
acolo unde pot să uit
e toamnă
sorb fără grabă din lumina aurie
şi ascult
cum sufletele lucrurilor cântă
după măsura de la început
Aceasta îmi place cel mai mult. Nu le-am citit pe toate, mai am, mai aveți..