Nu are muzică luna lui Marte;
Împrăştie mintea-n dezmăţ de culori
Pe pruni înverziţi şi pe geamuri cu flori,
Iar cuvintele se dau la o parte.
În recviem vital aprinse viori
Fără arcuş, feminine şi brute,
Revarsă în creier lebede mute
Pe galbene, negre şi roşii umori.
Beat de imagini, flămând de poveste,
Cu vocea zălog în motet nupţial,
Rog strălucirea mai blândă să fie;
Să-mi lase opt-nouă vorbe modeste
Să le acordez pe un fir de ţambal
Şi-un haiku încet să beau la chindie.
Ieri noapte într-un vis uşor am zburat
Aproape de dor şi-n pace cu mine
Lin adia un sărut dinspre tine
Stârnind printre piersici un aer mirat.
Roit-am apoi cu şase albine
Şi regina lor un inel ţi-a furat
Pe deget lăsând să se vadă curat
Cercul dorinţei nescurse în vine.
Se însoreau sub ale noastre tâmple
Insule verzi din noaptea boreală
Plutind alene spre vreun ecuator.
Şi toate se grăbeau să se întâmple
În ultimul minut de toropeală
Pe dulci nisipuri de ceas deşteptător.
Septembrie e-un început de lume:
Albastrul e pictat ca-ntr-o poveste,
Lumina potrivit de lunga este,
Iară tristetea n-are încă nume.
În aer nu pluteste nicio veste,
Pământul se trezeste fără brume,
Copacii ard frumos, fără s-afume
Norul usor ce-n ochi se oglindeste.
Si lumea stă-ntre noi ca o gutuie
Din floarea ei virgină nenăscută –
Aur văzut prin puful amintirii…
Iar timpul tămâios se face-n vie,
Vorbele dulci pe buze se sărută,
Gustând în pârgă sevele privirii.
Sunt ani ce se destind pe plaje albe
Lasând sa curgă limpezi anotimpuri
Cu rouă fără timp lucind pe trupuri,
Când Parcele sunt mute, surde, oarbe…
Pune pe miscătoarele nisipuri
Ale clepsidrei ce minute soarbe
Un bob de mazăre si doua grabe
Sa nu mai cearnă vremea praf pe chipuri…
Si-n cinci sau sase leaturi procopsite,
Cu bucurii alese pe spranceană,
In zile de norocuri bântuite,
Si frumusete-n vise osebite,
Ce-n calde nopti iti trece pe sub geana,
Seren sa calci pe ore si ursite.
Domnița doarme limpede-n oglindă
Si-un blond amor i-atinge blând o tâmplă.
Coboară-ncet să vadă ce se-ntâmplă
Un porc ce-si lasă pielea arsă-n tindă;
De ani pe oase de găină umblă
Privirea ei marină s-o aprindă
Si buzele-i cu vorbe să le prindă
Vraja s-o rupă-ncet în clipă simplă.
Se va trezi pe frunte mângâiată
De vântul auriu al dimineții.
Cu dragoste va pune flori în glastră,
Va respira iubirea-nmiresmată
Lăsată-n urmă la hotarul ceții
De-un trecător văzut de la fereastră.
Il pleut sur Bucarest et l’Europe s’exile/ comme un ruisseau qui n’ira pas jusqu’à la mer.
(Alain Bosquet – Sonnets pour un fin de siècle, Gallimard, 1980)
Aici puteți citi sonetul Pluie (Ploaie), în care Micul Paris apare chiar în inima (versurile 7 și 8) acestei muzici pluviale, a cărei uvertură se scrie pe cerul piețelor de fructe ale Barcelonei, iar finalul rămâne suspendat deasupra Salamancăi. O traducere a întregului sonet – aici.
Translucidă ca o mare-nsorită,/ În miez de zi dimineața pătrunde/ Plină de acum, oricând și oriunde,/ Cu sare bună-n aluatul de pită// Aripi de-arhangheli închipuie unde,/ Drumuri secrete spre țara dorită/ În aur e scris pe frunza sfințită:/ Ia viața-n dar și-n iubire răspunde//
Ani buni să ai, cu ore preafrumoase/ Şi drumuri luminate blând de soare/ Şi-odihnă lângă râuri opaline.// Din cele ‘nalte și din cele joase/ Să ai din toate și din fiecare/ Din cele puse bine pentru tine.///
În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcome. Sub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.
Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul Sir Robert al Brazdelor.
Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.
În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.
Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.
Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.
A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)
DAN GHENEA 