Étiquette : autocunoastere

Eroi civilizatori sau traficanţi de droguri?

· 1 commentaire ·

Oamenii continua sa caute tineretea fara batranete si viata fara de moarte. Medicinele care promit doar lupta cu boala sunt deja considerate ramolite, daca nu chiar de-a dreptul nocive. La moda sunt stiinte nascute peste noapte din interpretari foarte libere ale unui cocktail de traditii si inovatii de ultima ora.

In mare voga sunt dietele. Foarte diverse de altfel: unele anatemizeaza grasimile animale, altele exclud carnea, multe recomanda o dieta strict vegetariana. Pentru unii zaharul ar fi o otrava, dar mierea un nutrient aproape perfect. Si asa mai departe.

Conteaza ce mancam. Dar conteaza si cum mancam. Ziceau bunicii nostri: « Nici un lucru nu e rau, daca-l faci cu Dumnezeu ». Sau, pentru cei ce prefera limbajul filosofiei elene, cheia oricarei intelepciuni e a evita lipsa de masura, a gasi masura lucrurilor. Est modus in rebus.

Au totusi un element comun aceste diete postmoderne: ranchiuna impotriva civilizatiei si civilizarii, la limita impotriva oricarei culturi umane. Pana la urma, ce altceva insemna punerea sub acuzare a tuturor formelor de procesare a alimentelor, mai ales a prelucrarii termice? In viziunea adeptilor bucatariei fara foc, pare ca Prometeu ar fi aducator de boli si moarte prematura, nu un erou (mitic) civilizator.

Recent, am citit niste teorii care sustineau ca trecerea la viata bazata pe agricultura ar fi afectat grav sanatatea si calitatea vietii oamenilor preistorici, pana atunci culegatori si vanatori. De ce ar fi acceptat oamenii o scadere a nivelului de viata? Pentru ca, sustin autorii, cerealele si laptele contin substante din clasa morfinelor. Aceste substante ar permite viata in colectivitati mari prin diminuarea agresivitatii indivizilor.

Civilizatia ar fi posibila deci prin drogarea maselor. Iar eroii civilizatori, mitici sau istorici, ar fi doar niste capi ai mafiei drogurilor lacto-cerealiere, asigurandu-si astfel forta de munca ieftina si servila.

Nu cred in omul natural. Omul devine om prin cultura. E drept ca tot cultura ar trebui sa ne ajute sa pastram simtul masurii. Chiar si ca specie vom trai sau vom muri impreuna cu civilizatia pe care o generam. Solutia nu este « inapoi la natura », ci  « cunoaste-te pe tine insuti. »

Cartea Recordurilor după Thales din Milet

· 1 commentaire ·

Cea mai veche: « Divinitatea, pentru că ea este nenăscută »

Cel mai frumos: « Universul, pentru că el este opera divinităţii » 

Cel mai mare: « Spaţiul, pentru că el le cuprinde pe toate »

Cel mai iute: « Spiritul, pentru că  el aleargă  pretutindeni »

Cea mai tare: « Necesitatea, pentru că  ea domneşte peste toate »

Cel mai înţelept: « Timpul, pentru că el descoperă  toate »

Cel mai greu : « A se cunoaşte pe sine »

Cel mai uşor: « A da sfat altuia »

(după Diogenes Laertios – Despre vieţile şi doctrinele filosofilor; exista ca e-book gratuit)

Drumul spre nicăieri

· 2 commentaires ·

Am furat titlul de la Marius (Autostrazi spre nicaieri – excelent articol!) si il voi folosi ca trista metafora a politicii românesti din ultimele decenii.

Încotro mergem?

In primele momente dupa decolarea  elicopterului Presedintelui Republicii Socialiste România de pe cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarasul Ion Iliescu ne-a tinut  un discurs despre « nobilele idealuri ale comunismului ». Calea spre Europa facea un ocol prin Moscova gorbaciovista.

Nici nu se uscase bine cerneala pe tratatul cu URSS, ca tara socialismului biruitor s-a dizolvat. In Romania era insa presedinte tot Ion Iliescu, devenit domn, specialist in probleme globale. Care ne indica « o a treia cale », trecand prin Tokio sau Stockholm; care era legatura dintre o tara recent « pacificata » de mineri si cele doua monarhii constitutionale superdezvoltate nu era clar.

Am asistat apoi la Marele Salt Inapoi, cu o coalitie care pretindea ca va reforma modul de a face politica si a aratat cel mai pagubos mod  de a guverna: cu oameni care nu voiau sa fie nici inauntrul nici in afara politicii. Iar in fruntea tuturor era cel care promisese ca va fi ultimul presedinte al României, dar s-a razgandit – a inceput sa se simta un fel de Havel român. Pana cand luptele de la Costesti l-au adus la realitate.

A urmat apoi alternanta la putere intre Securitate si Partidul Comunist. In ultima vreme nici macar nu mai se scriu carti despre a paisprezecea cale. Nu ne mai  trebuie. Pentru ca « toti sunt la fel », nu e mai bine sa ramanem pe loc?

De unde venim? De nicaieri. Unde ne ducem? Nicaieri. Cine suntem? Buna intrebare. Partea buna e ca spre nicaieri nu ai nevoie de drum.

Autostrazile in România trebuie sa treaca peste anumite câmpuri nu sa duca undeva. Metafora a revenit pe pamânt.

Noematica – semestrul I

· 5 commentaires ·

Cunoasterea de sine nu este inca algoritmizata.

Capacitatea de a iubi se învată si presupune depăsirea unor obstacole.

Cand alegi, intreaba-te mai intai la ce renunti si abia apoi ce ai putea castiga.

Singurul timp real al placerii este prezentul.

Dacă alergi /Timpul va zbura înaintea ta ca un fluture/ Daca mergi / Timpul va veni în urma ta ca un bou blând

O turma de elefanti care nu are batrani va muri de sete la urmatoarea seceta.

Învaţă să accepţi cu recunoştinţă un da şi fără resentimente un nu.

Tovarăşii lui Ulise scapă de frică si durere, dar şi de dorinţă şi de amintirea de sine.

Tăriile noastre sunt oarbe când ignoră slăbiciunile.

Aurea mediocritas.

Barbatii doresc mai ales ceea ce vad, femeile ceea ce aud.

Drama se joaca uneori pe scenarii scrise cu cuvintele altora.

Frumusetea e stralucirea binelui.

Să nu ne luăm prea în serios.

Toate poveştile au final fericit, nefericire e doar refuzul poveştii.

Oare lumea ar fi fost scutită de un razboi dacă Hitler ar fi fost apreciat ca pictor?

Dupa o zi in care vezi, vezi si iar vezi, nu prea iti mai ramane timp sa gandesti sau sa visezi.

Nu mai exista minuni atunci cand nu mai exista ochi sa le vada.

Fara cuvinte inseamna doar ca nu vreau sa aud cuvintele celuilalt.

Totul cu moderatie, inclusiv moderatia.

Când credem că ştim de la alţii, credem, nu ştim.

Prea ocupati sa ne masuram fericirea avem prea putin timp pentru a ne bucura de o relatie.

Va multumesc pentru toate gândurile puse impreuna in aceste 6 luni. Va fi o placere si o onoare sa continuam sa cautam împreuna noima.

Cămila perfectă

· 10 commentaires ·

Patru învăţaţi calatoreau prin deşert cu o caravană. Seara stăteau în jurul focului şi povesteau. Toţi erau plini de admiraţie faţă de cămile. Le admirau puterea şi găseau că răbdarea lor umilă e aproape de neînţeles. « Haideţi să scriem despre acest animal sau să desenăm ceva care să laude şi să onoreze cămila » – spuse unul dintre ei. Spunând aceste cuvinte, luă un sul de pergament şi intră într-un cort luminat de o lampă cu ulei. După câteva minute, ieşi şi îşi arătă opera celor trei prieteni ai săi. Desenase o camilă care tocmai se ridicase din poziţia de odihnă. Cămila era atât de bine desenată, că ai fi putut crede că era vie. Următorul bărbat intră apoi în cort şi ieşi curând. Aducea o scurtă descriere a foloaselor pe care cămilele le aduc caravanei. Al treilea scrise un poem încântător. Al patrulea intră în cele din urmă în cort şi le interzise celorlalţi să îl deranjeze. Câteva ore mai târziu, focul se stinsese şi ceilalţi dormeau deja. Dar din cortul slab luminat mai venea încă zgomotul penelului scrijelind. A doua zi îl aşteptară la fel de zadarnic. La fel şi în ziua a treia şi a patra. Aidoma stâncilor care se închiseseră în urma lui Aladin, cortul îl ascundea pe cel de-al patrulea învăţat. În sfârşit, în ziua a cincea, intrarea cortului se deschise şi cel mai silitor dintre silitori ieşi afară, mort de oboseală, cu ochii încercănaţi şi obrajii slăbiţi. Bărbia îi era încadrată de o barbă aspră. Cu paşi osteniţi şi o faţă de parcă ar fi mâncat lămâi verzi, se apropie de ceilalţi. Aruncă obosit pe covor un mănunchi de pergamente. Pe exteriorul primului sul scrisese cu litere mari: CĂMILA  PERFECTĂ  SAU  CUM  AR  TREBUI  SĂ FIE  O  CĂMILĂ…

(în Nossrat Peseschkian – Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie)

Competenta vs cunoastere

· Laisser un commentaire ·

Unei persoane care poate intelege anumite rafinamente, francezii i-au spus candva, in secolul razboaielor galante, « connaisseur ». Azi putem citi tot mai des cuvantul competent , in expresii si contexte care arata clar provenienta din engleza americana; totul se masoara in competente; poti intalni relativ usor chiar si formula « amant competent ».

Competenta fiind foarte cautata pe piata, era desigur inevitabil sa apara in vanzare si produse de tipul « cum sa devii competent intr-un domeniu in X zile  » (unde X < 10, in majoritatea cazurilor).

Culmea e ca de la un asemenea curs chiar iesi cu impresia ca ai progresat foarte mult. In urmatoareale doua luni constati ca trei sferturi din ceea ce credeai ca ai invatat se dovedeste a fi inaplicabil. Doua par a fi obstacolele: situatiile cu care te confrunti nu se lasa usor identificate dupa schema de curs colorata in 3 – 5 culori, si, mai ales, se pare ca in toate momentele importante nu ai timp sau dispozitie sa-ti amintesti rezolvarile sclipitoare pe care tocmai le-ai aflat la acest curs.

Poate ca nu intamplator cunoasterea de sine contine inca termenul cunoastere, inclusiv in engleza, in timp ce competenta a invadat deja multe alte expresii care contineau cuvantul cunoastere. Cunoasterea de sine nu este inca algoritmizata.