“Cand esti chemat impreuna cu altii la vreun ospat, nu te aseza in locul cel dintai, ca nu cumva sa fie chemat altul mai de cinste decat tine. Si venind cel care te-a chemat pe tine si pe el, iti va zice: Da acestuia locul. Atunci, cu rusine, te vei duce sa te asezi pe locul cel mai de pe urma… Tu asaza-te in cel din urma loc. Si vazandu-te cel ce te-a chemat, sa-ti zica: Prietene, muta-te mai sus” (Evanghelia după Luca )

Pregatirea pentru interviurile pentru angajare a devenit o industrie in sine. In multe dintre « manualele » de genul « Cum sa reusesti la interviuri », e la loc de cinste o tehnica numita bragging: a vorbi cu orice prilej cu incantare despre ceea ce stii sa faci si sa afisezi incredere in sine in legatura cu lucrurile pe care le-ai putea face.

Poate ca e un sfat util pe o piata a muncii in care competitia e acerba. Devine problematic atunci cand incepem sa il aplicam si in viata personala. Daca ajungem sa folosim orice intalnire  cu oamenii pentru a ne crea imagine, nu mai ramane timp pentru a impartasi nelinistile, tristetile, dorintele si sperantele noastre autentice. Iar eventuala apreciere a imaginii pe care o proiectez nu ajuta la intarirea increderii in sine, deoarece imi spun, in sinea mea, uneori chiar imediat dupa momentul aplauzelor: « Daca ar sti cum sunt eu de fapt… »