Étiquette : bulimie

Nu ţine o minge de volei sub apă

· 2 commentaires ·

Dacă vreţi să ştiţi ce vrea să spună titlul puteţi citi (aici) broşura « Creşterea toleranţei la disconfort » de Ana-Raluca Chiscu.

O să citez aici un fragment care tratează un subiect de foarte larg interes:

Metode disfuncționale de gestionare a emoţiilor neplăcute
Există mai multe metode prin care o persoană poate să gestioneze disconfortul emoțional. O parte dintre aceste metode pot fi disfuncționale, în sensul în care, deși rezolvă problema disconfortului pe termen scurt, mențin pe termen lung dificultatea de a tolera emoțiile neplăcute.
  1. Evitarea unei discuții cu o anumită persoană, a unor întâlniri, a unui loc care amintește de momente de disconfort, sau amânarea unor activități care provoacă teamă duc, pe termen scurt, la scăderea disconfortului. Pe termen lung, însă, persoana care evită momentele de disconfort, nu are posibilitatea de a dobândi abilitățile necesare pentru gestionarea emoțiilor, și va continua să resimtă același disconfort de fiecare dată când se va confrunta cu situațiile menționate.
  2. Asigurarea. Prin asigurare înțelegem încercarea de a scăpa rapid de emoțiile negative prin diferite acțiuni, de tipul: cer confirmări sau asigurări de la ceilalți, efectuez acțiuni repetitive, fac verificări pentru a mă asigura că totul este în regulă.
  3. Metodele de “amorțire” emoțională sau retragere din emoție cel mai frecvent folosite sunt consumul de alcool sau alte substanțe și mâncatul compulsiv. Dormitul excesiv poate fi, de asemenea, o încercare disfuncțională de a scăpa de emoții.
  4. Comportamentele de auto-rănire sau auto-vătămare sunt o altă modalitate disfuncțională prin care unele persoane încearcă să înlăture disconfortul emoțional. Sunt considerate comportamente de auto- vătămare acele acțiuni prin care o persoană își induce durere fizică sau se rănește pentru a scădea disconfortul emoțional. Exemple pot fi: tăierea sau zgârierea pielii, smulsul părului, ciupirea pielii, mușcatul, lovirea anumitor zone ale corpului (ex. lovirea peretului cu capul sau cu mâna), arderea pielii.

Există metode mai bune de gestionare a emoţiilor. Disconfortul e un semnal, nu o problemă în sine. Soluţia nu e să scap cât mai repede de disconfort, ci să-l folosesc drept ghid spre adevărata problemă.

Mai mult despre metodele de creştere  a toleranţei la disconfort puteţi citi în textul concis şi bine organizat al doamnei psiholog Ana Chiscu, publicat pe situl bulimie.ro

Citius, altius, morbidius

· 1 commentaire ·

Luata prea literal, deviza olimpica (CITIUS, ALTIUS, FORTIUS = mai repede, mai sus, mai puternic) poate duce la excese daunatoare sanatatii. Un editorial din The British Journal of Psychiatry arăta că sportul de performanta, asa cum este practicat el astazi, devine mai degraba un factor de risc pentru sanatate.

Mai multe studii au aratat un risc crescut de accidente, epuizare, moarte cardiaca subita, deficit de fier, alergii, zaharat, tulburari de alimentatie (anorexie sau bulimie), depresie.

1 din 6 sportivi si 1 din 3 sportive au o tulburare de alimentatie (anorexie sau bulimie); in medie, severitatea tulburarilor de alimentatie aparute la sportivii de performanta este mai mare decat la alte persoane afectate.

Reactiile depresive legate de esecul sportiv sau de accidentari sunt frecvente, 10-20% dintre sportivii de performanta avand simptome serioase, justificand interventia terapeutica.

Editorialul a aparut inaintea Jocurilor Olimpice de la Londra si s-a vrut a fi unsemnal de alarma asupra unei probleme foarte serioase peste care interesele comerciale uriase pun surdina de cateva decenii bune. Initiatorii miscarii olimpice au dorit (si au reusit in prima faza) sa promoveze, la nivel de masa, un stil de viata sanatos  si valorile umaniste. Amatorismul a fost un principiu esential pentru atingerea acestor obiective. Profesionalizarea sportului mai degraba descurajeaza sportul de mase, iar pe sportivi ii transforma in niste lucratori intr-un mediu hipercompetitiv, dominat mecanisme de piata.

Cursa continua sub deviza CITIUS, ALTIUS, MORBIDIUS (mai repede, mai sus, mai nesănătos). Rezultate asteptate: mai putini amatori in parcuri, mai multi oameni in fata televizorului (pentru a urmari mai multe transmisii sportive care alterneaza prezentarea de recorduri sportive nesanatoase cu reclame la produse nesanatoase).

Despre convivialitate

· 3 commentaires ·

Toate societatile omenesti se formeaza in jurul mesei. A manca impreuna e primul act social.

Pana tarziu in istorie, a manca impreuna la aceeasi masa crea o legatura pe viata. (De aici si zicala – aplicata in situatii in care vrem sa sanctionam o familiaritate nepotrivita – « Am mancat din aceeasi oala? »).

Simetric, refuzul de a accepta mancarea oferita in semn de bunavointa era considerat un act ostil. Strainul care nu mananca din bucatele noastre e privit ca dusman. E si aici o nuanta: pot sa pun mancarea in fata unui strain fara sa stau la masa cu el. In felul acesta nu imi creez obligatii si ii arat ca am resurse (am putea traduce asta in termeni de politica externa in neolitic: nu avem nevoie de resursele voastre, dar nu incercati sa ne atacati, pentru ca suntem puternici). Strainul ramane strain – nu l-am primit la masa mea.

Nu exista alimentatie sanatoasa ca act individual. Conteaza mai mult cum mancam decat ce mancam. Patologia legata de excesul alimentar este legata in primul rand de ruperea omului modern de convivialitatea traditionala. Rolul regulator, rolul socializant, rolul moderator si rolul pacificator al adunarii in jurul unei mese sunt abandonate de majoritatea locuitorilor satului planetar.

De la senzaţia de foame la foamea de senzaţii

· Laisser un commentaire ·

Încă se mai învaţă în şcoli că senzaţia de foame semnalizează creierului faptul că organismul are nevoie de un aport energetic. Încă mai circulă public ideea ca a pofti ceva e un semn că lipseste exact acel lucru din organism (de aici şi ideea de a satisface poftele unei femei însărcinate). Dar mai  au aceste învaţături vreun înţeles într-o lume în care consumăm instant lucruri de care nu auzisem până ieri, o lume în care potenţiatorii de gust pot face diferenţa între succes şi faliment? Sau ce legatură mai e între umplerea stomacului şi aportul energetic în lumea superconcentratelor? Vechile căi fiziologice de transmitere a senzaţiei de foame sunt tot mai des scurtcircuitate de E-uri dar şi de modul consumist de viaţă. Senzaţia de foame este din ce în ce mai puţin un semnal reliabil. Despre câteva  forme de înşelare a simţurilor prin semnale care se deghizează în foame puteţi citi in Fiziologia plăcerilor cotidiene.