Dacă vreţi să ştiţi ce vrea să spună titlul puteţi citi (aici) broşura « Creşterea toleranţei la disconfort » de Ana-Raluca Chiscu.
O să citez aici un fragment care tratează un subiect de foarte larg interes:
Metode disfuncționale de gestionare a emoţiilor neplăcute
Există mai multe metode prin care o persoană poate să gestioneze disconfortul emoțional. O parte dintre aceste metode pot fi disfuncționale, în sensul în care, deși rezolvă problema disconfortului pe termen scurt, mențin pe termen lung dificultatea de a tolera emoțiile neplăcute.
- Evitarea unei discuții cu o anumită persoană, a unor întâlniri, a unui loc care amintește de momente de disconfort, sau amânarea unor activități care provoacă teamă duc, pe termen scurt, la scăderea disconfortului. Pe termen lung, însă, persoana care evită momentele de disconfort, nu are posibilitatea de a dobândi abilitățile necesare pentru gestionarea emoțiilor, și va continua să resimtă același disconfort de fiecare dată când se va confrunta cu situațiile menționate.
-
Asigurarea. Prin asigurare înțelegem încercarea de a scăpa rapid de emoțiile negative prin diferite acțiuni, de tipul: cer confirmări sau asigurări de la ceilalți, efectuez acțiuni repetitive, fac verificări pentru a mă asigura că totul este în regulă.
-
Metodele de “amorțire” emoțională sau retragere din emoție cel mai frecvent folosite sunt consumul de alcool sau alte substanțe și mâncatul compulsiv. Dormitul excesiv poate fi, de asemenea, o încercare disfuncțională de a scăpa de emoții.
-
Comportamentele de auto-rănire sau auto-vătămare sunt o altă modalitate disfuncțională prin care unele persoane încearcă să înlăture disconfortul emoțional. Sunt considerate comportamente de auto- vătămare acele acțiuni prin care o persoană își induce durere fizică sau se rănește pentru a scădea disconfortul emoțional. Exemple pot fi: tăierea sau zgârierea pielii, smulsul părului, ciupirea pielii, mușcatul, lovirea anumitor zone ale corpului (ex. lovirea peretului cu capul sau cu mâna), arderea pielii.
Există metode mai bune de gestionare a emoţiilor. Disconfortul e un semnal, nu o problemă în sine. Soluţia nu e să scap cât mai repede de disconfort, ci să-l folosesc drept ghid spre adevărata problemă.
Mai mult despre metodele de creştere a toleranţei la disconfort puteţi citi în textul concis şi bine organizat al doamnei psiholog Ana Chiscu, publicat pe situl bulimie.ro
DAN GHENEA 
Foarte util … pentru vremurile pe care le traim …
Cred că putem încerca și așa, de ce nu ? Karen Horney are altă părere, conflictele noastre interioare, pot forma un unghi de 180 de grade, adică unul trage hăis și altul cea, o ambivalență extremă. Și atunci nevroticii(așa îi numește ea) nu pot acționa, se simt blocați, și nu pot alege nicio direcție. Și de aici oboseala, sfâșiați de conflicte, supraviețuiesc de la o zi la alta, salvați uneori, temporar de o tehnică cognitiv comportamentală, sau de un compromis skizoid. Un ex:pe de o parte nevoia de iubire și teama că ar putea rămâne singuri într-o lume ostilă, și la polul opus, teama de oameni care le vor face rău mai devreme sau mai târziu. Ei își doresc cu disperare o relaționare, dar se izolează pentru că le este teamă de oameni. Așa o fi, nu știu, o zic psihanaliștii. Chiar să le știe ei pe toate ? Psihanaliza își are limitele sale, poate și pentru că e practicată de oameni, fiecare cu limitele lui. Încât cred, că putem alege și alte variante. Ideal ar fi să alegem doar să trăim pur și simplu, și să ne bucurăm cât putem de mult.