Étiquette : comunism

[Minciuna produce haos]


« Minciuna produce haos, inselarea asteptarilor produce neliniste. […] Monarhia e o garantie a continuitatii. Partidele isi schimba liderii, guvernele trec, noi ramanem. Un popor are nevoie de constanta, de continuitate. Regele nu are complexul puterii, nu e obsedat de putere ca un om politic. »

Asta spunea Regele Mihai acum 23 de ani… Daca vreti sa vedeti alte cateva constatari lucide si predictii care s-au adeverit intre timp, cititi postarea doamnei Monika Lungu, Nu s-a facut procesul comunismului, dar e acuzata monarhia (aici).

Daca vreti sa detaliem bolile republicii minciunii, intrati si comentati aici. Altminteri, puteti urca, impreuna cu autointitulatul « sef al statului », pe fregata « Regele Ferdinand ».  Eu zic sa luati inainte pastile contra varsaturilor (cauzate de răul de mare, desigur!).

Sa creasca iarba!


DSCF1682In Parcul Operei au crescut ierburi inalte acolo unde se doborasera copacii pentru a face loc unor viitoare terenuri de tenis. Defrisarea era ilegala. Se intindea deja zgura cand a fost oprita lucrarea.

Si iata ca natura si-a facut repede treaba. A aparut o microsavana de cativa ari.

casaImi place cum a lucrat natura aici si propun sa o angajam si peste drum, pentru o lucrare mult mai ampla: acoperirea cu ierburi a ceea ce trebuia sa fie o emblema a regimului comunist.

Oamenii se pare ca nu au fost in stare sa se decida, in 24 de ani, cum sa inchida aceasta rana a orasului.

Lasati sa creasca iarba!

Cartea săptămânii (XVII)


boiaAm scris anul trecut (aici) despre o carte a domnului profesor Boia pe care nu am citit-o: De ce este România altfel?. 

Saptamana aceasta am recitit Pentru o istorie a imaginarului, scrisa in franceza in urma cu 15 ani,  si mi-am dat seama ce era fundamental disonant in De ce este România altfel?: autorul trateaza in registrul realului (România este altfel), ceea ce tine de domeniul imaginarului (despre România se spune că, …se crede că; România pare că ). Diferenta pe care chiar Lucian Boia o ilustreaza, cu numeroase exemple, in Pentru o istorie a imaginarului.

Pentru o istorie a imaginarului e o carte supla, dar condensand multa informatie (si nu rareori luata de pe carari mai putin batatorite), e bine sistematizata fara a deveni arida, e adesea provocatoare, fara a fi insa extravaganta.

Cateva extrase aici

Umbra lui Stalin. La Roma


italiaAceasta este stema de stat a Republicii Italiene. Nu, nu vi se pare: in centru se afla o stea rosie (albita in centru, pentru linistirea democrat-crestinilor!) si o mare roata dintata. Despre modul in care a fost instaurata republica in Italia, cu Nordul controlat de comunisti, am mai scris. As vrea sa adaug o singura observatie: cu doar trei exceptii (daca nu luam in calcul Malta si Islanda, state foarte mici, fara traditie monarhica), republicile europene proclamate in secolul XX au fost consecinte directe sau indirecte ale revolutiei comuniste din Rusia, din 1917. E cazul a peste 20 de tari.

Exceptiile sunt si ele semnificative: Portugalia a devenit republica printr-un dublu asasinat de care astazi se rusineaza (si, oricum, a platit pretul: 16 ani de haos social (1910-1926) urmati de 48 de ani de dictatura), Grecia a devenit republica in timpul dictaturii coloneilor (1967-1974), iar proclamarea republicii Irlanda a fost opera Armatei Republicane Irlandeze (IRA), care a prelungit pana in secolul XXI actiunile teroriste in Irlanda de Nord.

Asadar, in opinia mea, numarul mare de republici din Europa nu indica progresul democratiei, ci limita maxima atinsa de tancurile sau de propaganda sovietica. Partidul Comunist Italian a disparut. Uniunea Sovietica a disparut. Steaua rosie a disparut de pe steme. Nu si de pe stema Italiei. E o marturie arheologica a adevaratelor origini ale republicilor europene.

Cartea săptămânii (X)


Am citit destul de greu primele capitole din Tehnica loviturii de stat de Curzio Malaparte, pe de o parte din cauza deselor referiri la si analogii cu un episod din istoria Romei antice care imi era complet necunoscut (conspiratia lui Catilina), pe de alta parte din cauza perceptiei ca stilul autorului este cand prea stufos si chiar redundant, cand eliptic si de neinteles pentru un om care nu citeste la cafea ziarele din anii ’20.

Dar tezele centrale ale cartii, aparuta in 1931, sunt foarte instructive si azi:

1. O lovitura de stat trebuie sa tinteasca cucerirea din interior a centrelor vitale ale statului (comunicatii, energie, resurse) si apoi guvernul va fi usor de izolat si de rasturnat.

2. Apararea statului impotriva unei insurectii nu se poate face eficient prin mijloacele politienesti,  ci  prin controlul ferm al acelorasi centre vitale.

3. 1000 de oameni hotarati si bine antrenati sunt suficienti pentru a prelua puterea intr-un stat care se bazeaza pentru mentinerea ordinii doar pe masuri politienesti.

Exemplele pe care le da autorul sunt convingatoare (insurectia bolsevica din Petrograd din octombrie 1917, preluarea puterii de catre Mussolini in 1922, tentativa lui Troţki de a-l inlatura pe Stalin in 1927). Cea mai spectaculoasa confirmare a teoriei lui Curzio Malaparte este predictia facuta in ultimul capitol al cartii ca Hitler nu va lua puterea printr-o lovitura de stat, ci pe cale parlamentara. Acest lucru se va intampla, 2 ani mai tarziu, exact din motivele descrise de Malaparte.

[Es la mañana llena de tempestad]


E dimineaţa de furtună plinăneruda
în inima verii
 
Ca batiste luându-şi rămas bun fâlfâie norii,
vântul îi scutură cu mâinile lui călătoare.
 
Infinita inimă a vântului
bătând peste tăcerea noastră îndrăgostită.
 
Şuierând printre copaci, orchestral şi divin,
ca o limbă încărcată de războaie şi cânturi.
 
Vânt ce poartă în furt grăbit frunzele uscate
şi abate săgeţile latente ale păsărilor.
 
Vânt ce o doboară în val fără de spumă
şi substanţă fără greutate, şi focuri aplecate.
 
Se frânge şi se scufundă noianul său de sărutări
contenit la porţile vântului de vară.
 
Pentru ca tu să mă auzi 

cuvintele mele
se subţiază uneori
ca urmele pescaruşilor pe plaje.
(Pablo Nnerudaeruda – Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere  de Dan Munteanu Colán)
Când Pablo Neruda primea premiul Nobel, in 1971, trecusera 48 de ani de cand poetul isi atinsese zenitul, in chiar prima lui carticica. La 19 ani a publicat Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare. Apoi a creat o multime de personaje sclipitoare cu numele Pablo Neruda: diplomatul, revolutionarul, pacifistul, comunistul. Poetul militant a fost celebrat si premiat gratie puterii stangii intelectuale, dar frumusetea celor 21 de poeme ale zeului tanar izbucneste si in secolul in care nimeni nu mai stie ca Neruda a primit Premiul Stalin.

Matineul de sâmbătă (XII)


0

Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006)

[Binecuvântat fie poporul român]


Atotputernice şi veşnic Dumnezeu,

Ne amintim în această zi, cu inima plină de recunostinţă, de lucrarea neostoită săvârşită cu statornică demnitate şi dăruire de Regele Mihai în slujba României.

Binecuvântat fie poporul român şi suveranul său, în această generaţie, în cele viitoare şi în vecii vecilor! Amin.

(din rugaciunea rostita de Capelanul Ordinului Regal Victorian la sarbatorirea Regelui Mihai la Londra, pe 8 noiembrie 2012)

Puteti vedea aici filmul relizat de Marilena Rotaru cu ocazia festivitatilor de la Londra dedicate Regelui Mihai.

Afiș non-electoral


Imagini preluate de pe blogul Principelui Radu.

Comunități puternice – punți între generații – educație.

Bine țintit, nu vi se pare?