Tăcerea e de aur şi vorba e de-argint. Amintiţi-vă acest proverb cand vă surprindeţi zicând copilului: “Ţi-am spus de atâtea ori că…” Oare de ce a fost nevoie să spun de atâtea ori? Şi de ce mă aştept ca spunând a zecea oară acelaşi lucru … Continuer la lecture de Tacerea e de aur si vorba e de-argint
Vrei un copil. Prin metoda clasică, la pachet cu copilul vine si un tată. Dacă nu prea ştii ce să faci cu acest accesoriu, iată mai jos cateva roluri pentru care poate fi programat eficient, având un hardware compatibil.
……. mai mult pe Ralix.ro (aici).……
« Portretul lui M »: O carte-mărturie excepţională despre rostul unei vieti pline de suferinţă
… în lupta binelui împotriva răului » (Mihail Şişkin – Părul Venerei)
Nişte oameni « civilizaţi » (orice o mai fi însemnând civilizaţie) au adoptat, în parlamentul belgian, o lege care permite eutanasierea copiilor. Pănă la ora la care scriu, 120 000 de oameni au semnat o petiţie online către Regele Belgienilor, cerându-i sa nu semneze această lege. Petiţia aici
In fiecare dimineata de marti, joi si, din doua in doua saptamani, vineri, abia astept sa-i salut pe cei doi muschetari de la noua intrare in Oraselul Copiilor. In vacanta copiii nu se trezesc atat de dimineata si muschetarii sunt singuri sub soarele care bate deja oblic, chiar peste umarul stang al lui d’Artagnan (am stabilit, arbitrar, ca unul este d’Artagnan, iar celalalt este Aramis – statuile sunt, de fapt, identice). Asa ca azi am luat aparatul foto gandind ca nu va fi coada la poze cu muschetarii.
Dar am avut mai intai o intalnire neasteptata. O veverita se ocupa tacticoasa de niste coji de seminte de floarea soarelui. Erau o multime de coji sub o banca, iar veverita le lua, rontaia ce mai era de rontait si arunca inapoi ce nu-i folosea. Am privit-o 20-30 de secunde, ne-am privit alte 5 secunde, parea ca nu o deranjeaza, dar cand am vrut sa o fotografiez s-a retras in copac.
Semintele de sub banca nu le-am pozat, cred ca ati mai vazut prin oras, dar am mai dat peste o mierla, care s-a miscat prea mult si poza n-a iesit (dar ce credea ea, ca nu gasesc eu pe net o mierla care sa-i semene?); inainte de a ajunge la muschetari mi-am mai oferit privirii un trandafir si doi pui de pin albastru.
Exercitarea de catre parinte a functiilor de indrumare si control este esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.
La mijlocul secolului trecut s-a produs o contestare radicala a autoritatii parentale. E de inteles. Societatea europeana trecuse prin decenii de conducere politica autoritara si voia sa se elibereze de amenintarea dictaturii, incepand chiar de la educatia in familie si in scoala.
Decenii la rand autoritatea parentala si disciplina au fost subiecte evitate pentru ca veneau in contradictie cu ideologia libertariana in vogă. In acest inceput de secol si mileniu, redescoperim rolul autoritatii parentale tocmai atunci cand aceasta se afla foarte aproape de disparitie.
Studiile din ultimii ani constata ca stilul « vreau sa fiu prietenul copilului meu » (solicitari reduse, control redus, fara pedepse si cu responsivitate mare la cererile copilului) este preferabil stilului autoritar (solicitari mari, control strans, pedepse frecvente, responsivitate mica la nevoile copilului), dar nu este nici pe departe stilul optim pentru dezvoltarea copilului. Stilul optim pare sa fie cel directiv-responsiv (solicitari mari, control consistent, pedepse foarte putine, responsivitate mare la nevoile copilului), dar chiar si stilul directiv clasic (in care nivelul pedepselor este destul de mare, dar si responsivitatea la nevoile copilului este mare) e superior unui stil permisiv.
In lotul studiat de Rachel Pasternak, peste jumatate dintre persoanele participante nu isi exercita adecvat autoritatea parentala, cu consecinte negative pentru dezvoltarea copilului (stilurile autoritar, permisiv, neglijent, punitiv).
« Bunicul, parintii, fiul adult, copilul, câinele si pisica sunt cu adevarat membri ai familiei tocmai fiindcă nu sunt membrii sau unitatile uneu clase omogene. Nu sunt interschimbabili. Fiecare persoană e o specie in sine. Mama nu este pur si simplu o persoană diferita de fiică, ci este un alt fel de persoană […] Tatal si bunicul sunt aproape la fel de diferiti pe cat este câinele de pisică. Dacă elimini pe oricare dintre membri, nu doar ai redus familia ca număr, ci i-ai schilodit structura. Unitatea ei este o unitate a incomensurabililor.
O vagă intelegere a bogatiei inerente acestui tip de unitate reprezintă unul dintre motivele pentru care ne place o carte precum Vântul printre sălcii; un trio cum este cel alcatuit din Sobolan, Cârtită si Bursuc simbolizeaza diferentierea extrema a persoanelor aflate intr-o uniune armonioasa despre care stim intuitiv ca este adevaratul nostru refugiu atat impotriva singuratatii, cat si a colectivismului.[…]Iată de ce ideea modernă că un copil ar trebui sv le spună părintilor pe numele de botez este atat de vicioasă. Pentru că este o strădanie de a il face să ignore diferenta elementelor care intră in alcătuirea unei unitati organice reale. Sustinatorii ideii incearca să-i inoculeze copilului conceptia ridicola că mama lui e o simplă cetateană ca oricare alta, să-l facă ignorant cu privire la ceea ce stiu toti oamenii si insensibil la ceea ce simt toti oamenii. Se incearcă aducerea monotoniilor anoste ale colectivului in lumea mai bogata si mai concreta a familiei. »
(C. S. Lewis – Ferigi si elefanti)
Azi stau de vorba cu Elvira Alexandrescu, psiholog si psihoterapeut.
Cu Elvira lucrez de mai bine de un deceniu si continua sa ma surprinda. Placut.
Se pare insa ca stim suficiente lucruri unul despre altul spre a functiona foarte bine in echipa. Iar o echipa buna intre un psiholog si un psihiatru nu gasesti chiar pe toate drumurile.
– Iti multumesc, Elvira, pentru toate momentele de satisfactie pe care le-am trait gratie formarii acestei echipe de vis (dreamteam, cum ar zice americanii!). Ma bucur ca ai acceptat sa vorbim aici, in blogosfera.
– Te simti utila ca psiholog?
– In cea mai mare parte a timpului, da. Am confirmarea utilitatii de fiecare data cand pacientii afirma ca se simt bine, ca au o calitate a vietii mai buna, ca au reusit sa depaseasca momentele dificile. Cele mai importante confirmari le am de la pacienti care au iesit demult din terapie si care pastreaza beneficiile terapiei si/sau care ma recomanda altor persoane.
– Ce stii sa faci ?
– Cam generala intrebarea. Stiu sa fac multe lucruri, dar, din punct de vedere al consilierii/psihoterapiei, cred am abilitatea de a integra psihodinamic, creativ, adecvat tehnicile invatate. Aceasta imi permite, dupa stabilirea unei relatii terapeutice macar multumitoare, crearea unui spatiu psihologic empatic, constructiv, mulat pe caracteristicile clientului si ale contextului intalnirii. Nu pot explica exact cum fac, dar cred ca stiu sa generez in fiecare intalnire o experienta.
– Daca nu ai fi psiholog, ce ai fi?
– Artist plastic cu pretentii de scriitor.
– Stiu ca ai o experienta bogata in lucrul cu copiii. Ti-e mai usor sa lucrezi cu copiii sau cu adultii?
– Nu pot face o delimitare, dar cred ca lucrul initial cu copiii mi-a permis sa lucrez mai usor cu adultii. Fiecare adult a fost candva copil, iar un copil singur nu poate fi imaginat. Lucrul cu copiii poate fi uneori foarte dificil in ceea ce priveste culegerea informatiilor pertinente pentru diagnostic si strategie terapeutica, dar este cumva mai provocator, mai motivant. Cand lucrez cu copii si simt ca am acces la lumea lor, simt ca este o relatie mai onesta, plina de spontaneitate, inocenta, cu surprize si consum de energie psihica si fizica in mod benefic; e o experienta regeneratoare pentru mine.
Cu adultii imi poate parea ca lucrez mai usor fiindca am niste parteneri de la care aflu mai direct ce ii supara si ce asteapta de la mine. Ca de la adult la adult pot intelege mai bine preocuparile lor. Ca proces terapeutic este adesea mai dificil, fiindca vietile lor sunt complexe, cu o varietate de experiente combinate intr-o infinitate de trairi. E ca o calatorie intr-o lume interioara, a lor, in timp ce eu ii tin de mana, in aceasta intalnire, care este de fapt cu ei insisi.
– Cum stii ca un client merge bine?
Stiu ca unui client ii merge bine cand bifez, pe baza afirmatiilor lui, criteriile de monitorizare a evolutiei in terapie. La inceputul terapiei avem stabilite niste obiective si indicatori prin care clientul apreciaza ca au fost atinse aceste obiective.
Dar cel mai multumitor pentru mine este cand asteptarile initiale ale clientului devin realitati, cand isi insuseste si sunt ale lui reperele mele terapeutice si cand, cumva uimiti, afirma ca, desi nu stiu cum, ei se simt bine. Atunci stiu ca ma pot retrage: cele ce credeam ca li se potrivesc si pe care le-am lucrat in terapie au devenit ale lor.
– Poti sa umbli in mintea oamenilor fara ca ei sa-si dea seama?
Pot crede ca inteleg, empatic, perspectiva oamenilor, se verifica uneori asta prin derularea evenimentelor pe care le-am anticipat ca urmare a acestei analize. Dar niciodata nu am pretentia ca pot intelege pe deplin mintea cuiva – nici cand se straduieste indelung sa mi-o faca cunoscuta.
– Pune-mi doua intrebari.
– Eu cred ca ai ales sa devii medic pentru neurostiinte, nu pentru suferintele corpului. DA, sau NU?
DA si NU. DA, initial am ales medicina, asa cum zici, pentru ca ma fascinau stiintele creierului (in anii aceia se mai oscila inca intre termenii brain science si neuroscience). Dar, pe parcursul facultatii, am aflat ca si suferinta corpului vorbeste un limbaj foarte nuantat si sofisticat. Asa ca atunci cand am ales sa ma specializez in psihiatrie am avut ca interes principal intelegerea legaturii dintre minte si suferinta corpului si tratarea integrata a acestei suferinte, NU dobandirea stiintei despre creier.
– Activitatea ta profesionala te-a ajutat sa te simti mai bine cu tine insuti?
– NU si DA. Ma simteam destul de bine cu mine si inainte de a face psihiatrie, dar, e drept, ca psihiatru am avut si am sansa unor intalniri deosebite, care cred ca ma ajuta enorm sa raman bine in pielea mea. Cand spun intalniri deosebite, nu te gandi la intalniri rare, zguduitoare, ci mai degraba la unele aproape zilnice, cu oameni obisnuiti aflati in imprejurari neobisnuite.
– Pune o intrebare celor care ne citesc.
– Cum v-ati dori sa fie un psihoterapeut ideal?
DAN GHENEA 