Étiquette : creier emotional

Lucraţi bine sub stres? Până când?


networksUnii neuroni mor din cauza stresului. Cei mai mulţi doar  se usucă, asemenea copacilor cu frunze căzătoare iarna. De fapt, pierderea e mai serioasă decât atât: arborii neuronali îşi pierd nu doar frunzele (receptorii sinaptici), ci şi multe crengi (dendrite). Aţi auzit, probabil, zicerea « use it or lose it ». Adevărat. Dar la fel de adevărat este şi « abuse it and you’ll lose it ». Prea mult sau prea puţin stres strică.

Dear life


nobelJames E. Rothman (Universitatea Yale), Randy W. Schekman (Universitatea Berkley) si Thomas C. Südhof (Universitatea Standford) au primit anul acesta Premiul Nobel « pentru descoperirea mecanismelor care regleaza traficul vezicular, un sistem major de transport in celulele noastre ». Descoperirile lor au dus si la cunoasterea mai buna a modului de transmitere a informatiei intre celulele nervoase.

Progresele in domeniul neurotransmisiei sunt uimitoare. Si mai uimitoare e insa transformarea acestor impulsuri electrochimice in literatura. In frumusete absolut inutila din punct de vedere adaptativ. Cum ajung niste « fraze » biochimice stereotipe si monotone sa se transforme in mesaje imprevizibile si sclipitoare?

De exemplu, in acest inceput pictural al povestirii Dear life de Alice Munro, scriitoarea canadiana care a castigat ieri Nobelul pentru literatura:

Trăiam când eram tânără la capătul unui drum lung, sau poate doar un drum care mi se părea mie lung. Departe, in spatele meu, când veneam de la scoală, si mai apoi de la liceu, era adevăratul oras, cu activitatea sa si cu trotuarele sale si cu luminile sale stradale dupa ce se lăsa întunericul. Marcând limita orasului, erau doua poduri peste râul Maitland: unul îngust de fier, pe care masinile aveau uneori  probleme in a decide cine se da înapoi ca să o astepte pe cealalta, si o punte de lemn care avea din când in când o scandura lipsă, astfel încât puteai privi  în jos de-a dreptul în apa grăbită si strălucitoare. Îmi plăcea asta, dar se găsea întotdeauna cineva care venea si înlocuia în cele din urmă scândura.

Luna dovleacului


A început să se simtă frigul. A început să scadă lumina zilei. În cabinet intra tot mai des depresiile de toamnă.

E timpul să reactivez în creierul meu faţa luminoasă şi caldă a toamnei, aceea care o poţi vedea prin ochii şi gura şi nasul  unui dovleac  în care pui o lumânare.

Cum nu mai pot ieşi cu dovleacul pe uliţă, am soluţia intensificării maxime a amintirii prin miros (şi la om creierul olfactiv este strâns legat de zonele memoriei de lungă durată). Pun, aşadar, un dovleac la cuptor.

Mai întâi o sa fie mirosul de coaja arsă, înţepându-te cu o nelinişte: dacă şi mirosul catifelat al dovleacului copt s-a rătăcit în labirintul memoriilor infidele şi nu va veni azi?

Când scriu acest rând am deja în creier doze sănătoase de endorfine, dopamină şi serotonină, secretate ca urmare a contactului cu o radiaţie electromagnetică luminoasa cu lungimea de undă de 580 de nanometri, asociată cu o radiaţie calorică (similară celei pe care o simţi când îţi apropii faţa de ferestruicile unui dovleac după ce a luminat un ceas sau două) şi, mai ales, cu o concentraţie potrivită de molecule odorante, care stimulează cilii olfactivi ai piramidei nazale (înfiptă în cerul de toamnă bogată al copilariei).

Întamplător sau nu, dovleacul este şi o hrană excelentă pentru creier, conţinând cantităţi semnificative de vitamine B, magneziu şi zaharuri optim dozate. Figurează chiar în capul unei liste cu exemple de meniuri antidepresive, publicată de o organizatie care a compilat evidenţe ştiintifice în legatură cu valoarea terapeutică a alimentelor în tulburările depresive şi anxioase; lista de meniuri face parte dintr-o serie de documente publicate în cadrul proiectului Feeding Minds.

Nu uitaţi însă că la fel de important e şi cum mâncăm, nu numai ce mâncăm. Iar dovleacul merită mai mult decât cinci minute de ingestie grăbită dintr-o placintă. Merită cel puţin două-trei după-amiezi de duminică, în care să îl grijeşti, să stai un ceas în raza mirosului venind din cuptor şi să-ţi laşi mintea să se liniştească printre lucrurile cu adevărat importante.

Jane Austen în aerul sărat al dimineţii


Chiar inainte de a pleca in vacanta (partea a II-a, la mare), am văzut un documentar despre Jane Austen (pe History, cred). M-a frapat o informatie: ca ar avea, astazi, un succes enorm in Japonia.

Cu multi ani in urma ma intrigase un articol dintr-o revista de neurologie despre unele diferente intre organizarea ariilor de procesare a cuvintelor si a muzicii la japonezi in comparatie cu europenii. Acele diferente, speculau autorii, ar putea explica succesul de proportii al muzicii de opera in Japonia.

Pentru mine, unul dintre rezultatele colaterale neasteptate al acelei perioade de interes major pentru problemele neurolingvisticii a fost apropierea mea de opera. Asa ca m-am intrebat si de aceasta data: ce sa caute Jane Austen in Japonia?

Spre sfarsitul documentarului a mai clipit un beculet: un istoric literar sustinea ca Jane Austen ar fi ppe o lista scurta de sapte maestri ai stilului din literatura engleză; mai mult, ca ea ar fi  matricea primă a stilului prozei engleze. Aha, deci s-ar putea sa avem din nou de-a face cu muzicalitatea cuvintelor.

Văzusem, desigur, cateva ecranizari după Pride and Prejudice  sau după Sense and Sensibility, dar nu m-m grăbit sa deschid vreuna dintre traducerile in română ale acestor romane. Acum mi-am descărcat toate romanele lui Jane Austen ca e-bookuri si am ales Mansfield Park pentru ceasurile dintre răsăritul de soare si ora mai târzie de trezire in vacantă a fetelor mele.

Intr-un fotoliu confortabil, in linistea diminetii, cu mirosul mării si briza cuvintelor care poartă o muzică a imaginii…

« About thirty years ago Miss Maria Ward, of Huntingdon, with only seven thousand pounds, had the good luck to captivate Sir Thomas Bertram, of Mansfield Park, in the county of Northampton, and to be thereby raised to the rank of a baronet’s lady, with all the comforts and consequences of an handsome house and large income »

… Imagini bine conturate, care stimuleaza imaginatia sa pună oricâte nuante. Sobrietate explozivă, asa as numi aceasta marcă a stilului Austen, evidentiată abrupt incă din primele rânduri.

Un DA sau un NU: laudă votului emotional


« Democraţia lui Traian Băsescu înseamnă un popor care sta cuminte în bănci, eventual cu mâinile la spate, un popor care nu vorbește neintrebat, un popor care vorbește doar dacă repeta constiincios si cuminte discursul presedintelui si al acolitilor lui. »

Bine zice domnul Stelian Tănase pe blogul său, o excelenta sursa de comentarii politice pertinente, bine echilibrate, facute cu cap si inima.

Aud la fiecare rand de alegeri ca nu ar trebui sa votam emotional, ci rational.

E o utopie. Orice decizie este incarcata emotional. Exista in clinica situatii nefericite in care este intrerupta legatura dintre creierul emotional si zonele de procesare a informatiei actuale. Oamenii afectati nu mai pot sa ia decizii. (Puteti citi despre asta in Eroarea lui Descartes de Damasio – carte despre care am mai scris pe blog).

Atunci cand vine vorba despre alegerea (sau demiterea!) prin vot a unui lider care sa ma reprezinte, incarcatura emotionala e, probabil, covarsitoare.

Am facut elogiul votului negativ. Fac acum apologia votului emotional. Pentru ca emotiile sunt cele care ne misca. Nu in mod garantat spre succes. Dar atunci cand te afli intr-un impas, un singur lucru e sigur: daca repeti aceleasi miscari vei ramane in acelasi impas. Iar a nu lua nici o decizie e cel mai periculos impas.

Marea Insulă a Câinilor


   Miercuri, in cadrul atelierului « Durerea si creierul emotional » am vorbit si despre cei trei A(mplificatori) ai durerii: aşteptările, atenţia, anxietatea.

In cele două imagini se poate vedea efectul asteptărilor asupra perceptiei durerii. Sus apar foarte multe arii stimulate de asteptarea că un stimul termic va produce durere, iar imaginile de jos arata faptul că dacă se creeaza asteptarea că stimulul nu va produce durere, niciuna dintre aceste arii nu va fi stimulată (in consecinta, si durerea va fi percepută ca usoară sau chiar nu va fi percepută ca durere). Se mai observă că anticiparea durerii stimulează si arii occipitale (cele implicate in perceptia vizuală) – se poate spune deci că apare o vizualizare a durerii. Cum a fost creată această viziune a durerii? Prin cuvinte. Cuvintele pot naste deci durere. Durere potentată de anticiparea si imaginarea ei. Imaginată, dar nu imaginară.

   A mai fost vorba in acest atelier de Insulele Fericiţilor si de Insula lui Reil. Si dupa ce am vorbit despre dor (cu Cesaria Evora in intermezzo si pe fundal), am intrebat participanţii daca ar vrea sa mearga in vacanţă in Marea Insulă a Câinilor. Tăcere. Nici o faţă visătoare. Gran Canaria. Aaa. Rumoare voioasă. Feţe visatoare. Pe ecran era imaginea de mai jos. Gran Canaria. Marea Insulă a Câinilor. Imaginile nu vorbesc singure. Orice imagine are in spate o mie de cuvinte. Povestea creeaza perceptia.

 

Sǎptǎmâna creierului


Fundatia ESTUAR – Centrul Social Sector 1

va invita la o serie de evenimente in cadrul

Brain Awareness Week

12-17 martie 2012

14 martie 2012 – Workshopul “Durerea si creierul emotional”

Moderator: Dan Ghenea, psihiatru

Teme abordate: Care este rolul durerii? Exista durerea numai in creierul meu? Cum pot schimba modul in care percep durerea? Ce metode de management al durerii exista in prezent?

Programul complet aici

Gut feeling


 » In ceea ce priveste gut feeling-ul antreprenorial, teoreticienii fenomenului antreprenorial se impart in cei care cred si cei care nu cred in gut feeling. » (Marius Ghenea, Antreprenoriat – drumul de la idei catre oportunitati si succes in afaceri, o carte de de pionierat, cu mari sanse de a deveni o carte de referinta).

Nefiind un teoretician al fenomenului antreprenorial imi permit sa ma plasez intr-o a treia tabara: cred ca gut feelingul exista, dar nu e ce pare a fi; nu este o alternativa la decizia rationala ci parte a procesului de optimizare a deciziei rationale.

« Nu as fi crezut niciodata asa ceva, daca nu mi s-ar fi intamplat si mie de cateva ori, in experienta mea antreprenoriala. Concret, in momente in care deciziile rationale ar fi fost altele, am primit acest impuls in zona stomacului, care mi-a spus sa fac altceva decat mi-ar fi dictat o analiza rationala » (ibid.)

Cercetarile neurofiziologice popularizate de Antonio Damasio (altminteri un eminent neurolog), in Eroarea lui Descartes (Humanitas, 2005), pun in evidenta ca:

1. Strategia pur rationala poate fi observata doar la pacienti cu leziuni prefrontale; in cel mai bun caz, acestora le trebuie un timp nerezonabil de lung pentru a lua decizii, in cel mai rau caz nu reusesc sa ia nici o decizie.

2. Inainte de a lua orice decizie, ne imaginam diferite scenarii; imaginea, oricat de fugitiva, a unui rezultat viitor va declansa o senzatie viscerala (Damasio prezinta demonstratii elegante al faptului ca gandirea nu este un fenomen limitat la creier ci este incorporata)

3. Aceste senzatii viscerale functioneaza ca marker somatic (= stare a corpului care avertizeaza asupra rezultatului previzibil al unei actiuni in raport cu experiente somatice anterioare )

4. Markerul somatic negativ micsoreaza numarul de variante pentru analiza rationala prin eliminarea variantelor marcate; markerul pozitiv creeaza un avantaj comparativ semnificativ pentru variantele asociate cu un rezultat pozitiv.

5. Markerii somatici nu sunt innascuti. Ei depind de evolutia biologica si culturala a persoanei respective.

Ar fi un subiect fecund de cercetare o colectie mai ampla de mostre de gandire cu « al doilea creier » (este unul dintre numele sistemului digestiv – termenul nefiind nici pe departe doar o licenta poetica).