Étiquette : dor

Îl/O placi? Îl/O doreşti? Îl/O iubeşti?


Ca să-l doreşti nu e musai să-l placi, ba adesea e chiar contraindicat. Ca să-l doreşti e suficient să fie greu de prins sau să crezi tu că e greu de prins.

După ce-l ai, nu ai cum să-l mai doreşti. Dacă ai noroc, s-ar putea să-l placi un pic după ce nu-l mai doreşti.

Oricum, dorinţa se aprinde mai mult din durere decât din plăcere. Cu plăcerea faci cel mult un foc de tabără într-o noapte scurtă de iunie.

Dincolo de durere şi de plăcere încep fericitele chinuri ale dragostei.

Doar portughezii se puteau gândi la asta…


E singura țară din lume care celebrează ca zi națională ziua morții unui poet – Luís de Camões.

Si mai neobisnuit (daca se poate spune astfel!) e ca Luís de Camðes a murit în ziua în care trupele spaniole erau la portile Lisabonei (10 iunie 1580); Portugalia a intrat in 1580, pentru 60 de ani, sub stapanirea Habsburgilor spanioli. Portugalia sarbatoreste asadar o zi in care si-a pierdut independenta.

A pierdut (vremelnic) statul dar si-a câstigat (pentru totdeauna) sufletul. 10 iunie e o zi a comunitatilor portugheze, oriunde s-ar afla. O zi a sufletului portughez.

Si fiindca veni vorba de suflet – seamănă destul de mult cu sufletul românesc. În portugheză exista si cuvantul dor. De fapt exista chiar două: dor si saudade. În română avem expresia de dor si de inimă albastră; am putea zice că dorul românesc este saudade, iar inima albastră este dor-ul portughez.

Un exemplu de dor (saudade) ajuns în Mozambic – aici

Un fado – aici.

Si, desigur, o strofă din Camões

Amor é fogo que arde sem se ver;

É ferida que dói e não se sente;

É um contentamento descontente;

É dor que desatina sem doer;

Sens şi dor


Iar câtă vreme versurile mele au un înţeles de ce să nu aibă unul şi universul?
Spuneţi-mi în ce geometrie se întâmplă că partea depăşeşte întregul?
Şi în ce biologie volumul organelor
Are mai multă viaţă decât întreg corpul?

***

Toate teoriile, toate poemele
Dăinuie mai mult decât această floare,
Dar sunt ca ceaţa, neplăcute şi umede,
Şi mai înalte decât floarea asta…
Înălţimea sau durata nu sunt deloc importante…
Sunt doar înălţime şi doar durată…

***

Navă ce pleci departe,
Cum se face că, spre deosebire de alţii,
Imediat ce dispari, nu-mi mai e dor de tine?
Căci atunci când nu te văd, încetezi să exişti.
Iar dacă ţi-e dor de ceva ce nu există,
Simţi acest lucru pentru nimic;
Nu de navă, de noi ne este dor nouă.

(Fernando Pessoa – Poeme desperecheate; traducere de Dinu Flămând)

Gabriella’s Song – cadou aniversar


Dedicatie pentru Gabi, cea mai constanta citittoare a acestui blog, la aniversară. La Multi Ani, Gabi!

http://www.youtube.com/watch?v=pbW8z1ItxOI

Acum că viața mea e a mea
Am primit acest timp scurt pe pământ
Și dorul meu m-a adus aici
Tot ce mi-a lipsit și tot ce am câștigat

Și totuși este calea pe care am ales-o
Încrederea mea era cu mult dincolo de cuvinte
Asta mi-a arătat un pic
Din cerul pe care nu l-am găsit

Vreau să simt ca sunt viu
In toate zilele vietii mele
Voi trăi așa cum doresc
Vreau să simt ca sunt viu
Știind că am fost destul de bun

Nu l-am pierdut pe cel ce am fost
L -am lăsat doar sa doarma
Poate că niciodata n-am avut de ales
Decat vointa de a rămâne în viață

Tot ce vreau e să fiu fericit cu ce sunt
Să fiu puternic și să fiu liber
Pentru a vedea ziua ivindu-se din noapte
Eu sunt aici și viața mea este doar a mea
Și raiul pe care l-am crezut acolo
Il voi descoperi pe-aici pe undeva.

(din filmul suedez Ca si cum acesta e raiul  – As it is Heaven,  2004)

Dragostea în Mozambic


Magoa-me a saudade
do tempo em que te habitava
como o sal ocupa o mar
como a luz recolhendo-se
nas pupilas desatentas

(Mia Couto – Saudades)

(Mă doare dorul/ dupa timpul în care te locuiam/ așa cum sarea ocupă marea/ca lumina retrăgându-se/ în pupile neatente)

Textul integral  al poeziei Saudades (Doruri) si traducerea mea in limba română – aici

Am descoperit si poezii pătrunzătoare de Mia Couto (al carui roman, Veranda cu frangipani, tradus excelent in română de Mioara Caragea, vi-l recomand inca odata!). Poezii din placheta Raiz de Orvalho (Rădăcina de rouă) – aici.

Barcelona: halucinaţia întoarcerii acasă


„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată  transportat în propria mea patrie – România. »

Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al  trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat  La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.

(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…

Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.

… Când  mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)

Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.

Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.

Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.

Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.

Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.

Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.

Cuvinte pentru durere


Ce cuvinte pot alina durerea? întreabă Gabi într-un comentariu la Marea Insulă a Câinilor. O să iau cuvântul durere in sensul său integral – ca suferintă fizică si emotională (de altfel, cele doua componente nu sunt separate niciodată) si o să mă refer la cinci tehnici de folosire a cuvintelor pentru calmarea durerii. Ascultaţi mai întâi un exemplu:

Tudor Gheorghe – Of, ce dor, ce chin, ce jale!

1. Substantivizarea durerii, adica transformarea verbelor in substantive: in loc de « ma doare » si de « a durea – durere » pot alege « dor », « chin », « jale ». Durerea devine un obiect partial controlabil – pot, de exemplu sa expulzez « dorul » impreuna cu cu « of » eliberator ; pot, de asemenea, sa asociez imagini cu aceste substantive si aceasta asociere ma conduce la pasul umator,

2. Vizualizarea unor scenarii reconfortante; cromatic, verdele ajuta la relaxare, la calmare (« foaie verde » are si acest rol in cântecul de dor); o poarta, o liziera de padure, o linie a tarmului, un lac sunt modalitati de a sugera lasarea in urma a durerii si intratrea in povestea linistitoare.

3. Muzicalitatea cuvintelor ajuta; daca povestea este evocata de muzica si versuri, cu atat mai bine.

4. Disocierea diferitelor caracteristici ale durerii; folosind mai multe cuvinte pentru descrierea unei dureri (care e intodeauna compusa), fiecare componenta e mai usor de manipulat. De exemplu o pentru o durere pe care o descriu ca intepatura si ca arsura, abordez pe rand « arsura » si « intepatura ».

(In exemplul « Of, ce dor, ce chin, ce jale! », primele doua  versuri  mi se par o ilustrare comprimata genial a punctelor 1,2,3,4: dau nume durerii, modulez muzical vocalele durerii, expulzandu-le cu un of chiar la poarta dumitale, care deschide imediat o poveste; iar « dor », « chin », « jale » pot evoca distinct diferite caracteristici fizice si emotionale ale durerii.)

5. In fine, diversiunea; « ochii tai ma baga-n boala »  e o formula care trimite de la « boala » la « poveste », de la « durere » la  placerea sau speranta care sunt adesea amestecate cu durerea, de la adrenalina si colecistokinina, la serotonina si endorfine.

Pentru participantii la vot in Campionatul Poetilor am postat provocarile pentru semifinale (aici si aici)