Ca să-l doreşti nu e musai să-l placi, ba adesea e chiar contraindicat. Ca să-l doreşti e suficient să fie greu de prins sau să crezi tu că e greu de prins.
După ce-l ai, nu ai cum să-l mai doreşti. Dacă ai noroc, s-ar putea să-l placi un pic după ce nu-l mai doreşti.
Oricum, dorinţa se aprinde mai mult din durere decât din plăcere. Cu plăcerea faci cel mult un foc de tabără într-o noapte scurtă de iunie.
Dincolo de durere şi de plăcere încep fericitele chinuri ale dragostei.
Fiinţe mărunte de A.P. Cehov „Mult stimate domn, părinte şi binefăcător! » îşi compunea funcţionarul Nevârazimov scrisoarea de felicitare către şeful său. „Vă doresc să petreceţi atât această zi de Paşti, cât şi cele multe ce vor urma, în plină sănătate şi belşug. Doresc şi familiei … Continuer la lecture de Nu râvni la ce ai dat pe două ruble
Ieri noapte într-un vis uşor am zburat
Aproape de dor şi-n pace cu mine
Lin adia un sărut dinspre tine
Stârnind printre piersici un aer mirat.
Roit-am apoi cu şase albine
Şi regina lor un inel ţi-a furat
Pe deget lăsând să se vadă curat
Cercul dorinţei nescurse în vine.
Se însoreau sub ale noastre tâmple
Insule verzi din noaptea boreală
Plutind alene spre vreun ecuator.
Şi toate se grăbeau să se întâmple
În ultimul minut de toropeală
Pe dulci nisipuri de ceas deşteptător.
Dedicatie pentru Gabi, cea mai constanta citittoare a acestui blog, la aniversară. La Multi Ani, Gabi!
http://www.youtube.com/watch?v=pbW8z1ItxOI
Acum că viața mea e a mea
Am primit acest timp scurt pe pământ
Și dorul meu m-a adus aici
Tot ce mi-a lipsit și tot ce am câștigat
Și totuși este calea pe care am ales-o
Încrederea mea era cu mult dincolo de cuvinte
Asta mi-a arătat un pic
Din cerul pe care nu l-am găsit
Vreau să simt ca sunt viu
In toate zilele vietii mele
Voi trăi așa cum doresc
Vreau să simt ca sunt viu
Știind că am fost destul de bun
Nu l-am pierdut pe cel ce am fost
L -am lăsat doar sa doarma
Poate că niciodata n-am avut de ales
Decat vointa de a rămâne în viață
Tot ce vreau e să fiu fericit cu ce sunt
Să fiu puternic și să fiu liber
Pentru a vedea ziua ivindu-se din noapte
Eu sunt aici și viața mea este doar a mea
Și raiul pe care l-am crezut acolo
Il voi descoperi pe-aici pe undeva.
(din filmul suedez Ca si cum acesta e raiul – As it is Heaven, 2004)
Citindu-l pe Turgheniev pune in scena 4 lumi, mergand in perechi.
Prima pereche: o lume traditionala aflata la crepuscul – Irlanda anilor ’50 – si o lume deja moarta ca lume – Rusia anilor ’50 a secolului XIX – dar pastrata vie ca hiperlume in lecturi din Turgheniev.
A doua pereche: lumea « normala » si lumea azilului psihiatric.
Nu o sa va dezvalui nimic din trama epica, lirica si ideologica a romanului lui William Trevor. E prea bine tesut ca sa va stric placerea de a descoperi, cu surprize la fiecare pas, subtilitatile, muzica si frumusetea povestii.
Va pot spune insa ce scrieri ale lui Turgheniev puteti citi inainte, pentru a gusta mai deplin referintele, frugale, de altfel, din romanul scriitorului irlandez. Am identificat trei romane citate: Pervaia liubov (Prima iubire, 1860), Nakanune (În ajun, 1860), Otțî i Deti (Părinți si copii, 1862).
Un spectacol de televiziune. Reproducerea unui lagar de concentrare nazist. Cu 95 de camere de filmat in plus. Suferinta in direct. Moartea in direct. Alegerea de catre public a condamnatilor la moarte. Apasand pe butoanele telecomenzii.
O satira neagra in care speranta nu moare, totusi. Nici frumusetea, nici iubirea.
Primisem deja vreo trei « vă doresc un an mai bun ». Am o usoara alergie la « mai bun », dar reuseam totusi sa raspund « si eu va doresc un an cât se poate de bun ».
« Va doresc un an minunat! » Asta era prea de tot – un superlativ! Ma pregateam totusi sa spun « va doresc un an cat se … » cand mi-am dat seama ca tocmai comisesem o mare eroare gramaticala – « minunat » nu e un superlativ! E pur si simplu pozitivul unui adjectiv derivat din substantivul « minune ».
Asadar, mi s-a urat sa am un an plin de minuni, adica lucruri pe care le primim fara sa avem vreun merit. Sau pentru singurul merit ca am avut ochi sa le vedem. E plina lumea de minuni, e intesat bulevardul de ingeri care trec in sus si in jos, lipsesc doar ochii potriviti pentru a vedea.
Si uneori e de folos un « Va doresc un an minunat! ».
Va doresc un an minunat si sa fiti iubiti!
„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată transportat în propria mea patrie – România. »
Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.
(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…
Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.
… Când mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)
Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.
Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.
Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.
Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.
Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.
Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.
« Doreste-ţi puţin: vei avea totul/ Nu dori nimic: vei fi liber »
♣
« Speranţa e o datorie a sentimentului »
♣
Niciodată voinţa altuia, oricât de seducătoare ar fi,/ N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,/ Sclav nu fi nimănui, nici măcar ţie însuţi.
♣
Pe toate, de la deşertul îndepărtatelor astre/ Până la noi, ni le dăruieşte lumea./ Iar noi la toate acestea, străini, ne adăugăm,/ Gândind şi interpretând./ Destul ne este să atingem cu mâna iarba aici în preajmă./ Cel mai bun e ceea ce există.
♣
Fragilă ca o tijă de păpădie e şi această clipă/ Ce mă susţine pe mine.[…] »
(Ricardo Reis – Ode, în Fernando Pessoa – Opera poetică, traducere din limba portugheză de Dinu Flămând)
Peştişorul de platina indeplineste patru dorinte. De ce patru? Pentru ca am promis un premiu care consta in indeplinirea unei dorinte a cititoarei care a postat comentariul numarul 1000 pe acest blog. Trebuia sa-mi fi dat seama ca daca e vorba de o dorinta feminina, e musai sa fie secreta. Asa ca nu am alta sansa decat sa-mi ofer mai multe incercari pentru a nimeri. Prima incercare e o poveste despre o Mică Sirenă.
Adriana a fost crescuta de bunicii materni; parintii se despartisera inainte ca ea sa implineasca cinci ani. Relatia dintre bunicii ei i se paruse una ideala; bunicul era in mintea ei intruchiparea intelepciunii.
Acum Adriana se afla la a treia incercare de a se indragosti. Suna ciudat, nu? Dar pentru ea era o proba esentiala a unui start reusit in viata. Si, de fapt, nu sunt deloc rari cei care isi impun acest standard al indragostirii; s-ar putea sa fie chiar majoritatea in cultura occidentala a ultimelor doua secole.
Prima data fusese un barbat cu 25 de ani mai in varsta. Emotional pareau sa se potriveasca: el ii oferea senzatia de siguranta si protectie de care ea credea ca are mare nevoie. In relatia sexuala insa, Adrianei i se parea ca este departe de ceea ce astepta ca placere perfecta intr-o relatie perfecta. A plecat sa lucreze in Armenia si relatia s-a topit intr-o prietenie prin corespondenta.
A doua oara a fost … (continuarea aici)
Daca destinatara premiului considera ca am ghicit dorinta, sa scrie « foc », daca am ratat complet tinta, sa scrie « apa » (poate chiar « apa de ploaie » daca dezastrul e complet); restul scalei sa il umple cu « fierbinte », « cald », « caldut » si rece ».
DAN GHENEA 