Étiquette : fizic

Este organismul o republică? « Corporaliști » vs « Sufletiști »

· 1 commentaire ·

„Corpul animal este ca o mare republica, fiind compus din multe parti. Aceste parti sunt, desigur, in relatii determinate unele cu altele si contribuie la mentinerea intregului. Dar fiecare parte functioneaza prin forte proprii si poseda propriile tarii, deficiente si insuficeiente in mod independent de alte diviziuni ale corpului.” („Von der Lebenkraft”, 1795)

In ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea Reil va propaga ideea ca boala si sanatatea sunt rezultate ale interactiunii fortelor inferioare, ca organismul este structurat de jos in sus.

Acest mod de gandire va persista si va fi dominant in medicina secolului al XIX-lea. Ideea era seducator de simpla: un defect anatomic al unui tesut sau organ produce o disfunctie a acelei parti, care afecteaza in mod specific functionarea intregului.

Ideea a persistat pana in zilele noastre: proba definitiva pentru confirmarea  unei boli este inca  demonstrarea  existentei unei leziuni specifice la examenul anatomo-patologic.

Rudolf Virchow a fixat dogma anatomo-patologica a bolii pe la mijlocul secolului al XIX-lea. De remarcat ca, la 50 de ani de la publicarea eseului in care Reil combatea teoria suflului vital, Virchow repeta ad litteram axioma reileeana despre structurarea organismelor vii de jos in sus: „Viata insasi e doar expresia unei sume de fenomene, fiecare dintre ele urmand legile fizice si chimice obisnuite”.

Reil insusi isi schimbase insa semnificativ punctul de de vedere dupa numai un deceniu de la publicarea primei sale teorii.

Dupa prima paradigma reileeana, creierul e un organ ca oricare altul, a carui functie e sa produca mintea; disfunctia creierului va produce o boala a mintii. Dar în 1808, intr-o lucrare de 118 pagini intitulata „Ueber den Begriff der Medizin und ihre Verzweigungen, besonders in Beziehung aufdie Berichtigung der Topik in der Psychiaterie” (in acest titlu aparand pentru prima oara numele „psihiatrie”), Reil scrie: „Asadar nu vom gasi niciodata boli pur mentale, sau pur fizice, sau pur chimice. In fiecare dintre ele putem vedea intregul: o afectare a unui proces al vietii, care uneori accentueaza o latura sau alta [a acestui proces]”.

Cele doua paradigme reileene nu au fost integrate de generatiile urmatoare (cu unele exceptii notabile). Secolul al XIX-lea va fi, mai ales in Germania, martorul unei lupte a titanilor: „Somatiker” (« Corporaliști »)versus „Psychiker”(« Sufletiști »).  Despre asta va fi vorba in capitolul „Corpul si mintea”.

De ce să mergi la psihiatru?

· 24 commentaires ·

« In Romania exista foarte multi pacienti care pleaca de la spital cu cazul nerezolvat, dar cu o trimitere la psihiatru. Asta fac specialistii romani. Consulta, fac investigatiile specialitatii lor, poate te mai trimit la unul sau doi colegi de alta specialitate, si, daca nu gasesc rezolvarea, conchid ca ar trebui sa mergi si la psihiatru. Ce face psihiatrul cu un pacient in suferinta fizica evidenta, pe care colegii l-au trimis acolo din comoditate sau prostie si categoric din iresponsabilitate? Pentru ca au mai adaugat suferintei si frustrarea pe care o simte orice om cand i se sugereaza ca e nebun. »

E un comentariu gasit pe blogul domnului doctor Vlad Stroescu (un blog cu multe lucruri interesante, merita sa treceti pe acolo).

1. In România exista multi pacienti care ajung la spital degeaba. Problema lor putea fi rezolvata de un bun medic de familie, eventual in colaborare cu specialisti din ambulator (incluzand aici serviciile psihiatrice si psihologice).

2. E adevarat ca prea adesea specialistii au o viziune ingusta, stiind multe despre propria specialitate, dar ratând uneori o viziune de ansamblu asupra persoanei in suferinta.

3. Problema nu e ca pacientul este trimis, in cele din urma, la psihiatru, ci faptul ca prea putini medici stiu sa comunice eficient pentru a pregati aceasta trimitere. Daca ii spui omului « nu ai nimic la inima, totul e in capul tau, du-te la psihiatru », fireste ca persoana respectiva se simte macar frustrata, daca nu chiar revoltata.

4. Altminteri, un « caz rezolvat » nu inseamna decat intr-o minoritate de cazuri descoperirea unei afectari organice. Cele mai multe simptome sunt functionale, legate de stres. Cu rosu, in figura este reprezentata proportia in care s-a gasit o cauza organica pentru fiecare dintre  cele mai frecvent intalnite  simptome intr-o clinica de medicina interna ( din Germania, nu din România). Mult sub 50% pentru oricare dintre primele 10 simptome. Toate aceste simptome sunt « reale », nu « imaginare ». Dar cauza este, in majoritatea cazurilor,  psihofiziologica (o perturbare a transmisiei impulsurilor in sistemul nervos prin intermediul neuromediatorilor – adrenalina, serotonina, dopamina, endorfinele si multi altii).

5. Psihiatrul nu este nici « doctorul de nebuni », nici « falsul doctor al bolilor inchipuite ».  Mai mult de trei sferturi din activitatea unui psihiatru este centrata in jurul tulburarilor legate de stres. Depresiile si anxietatile au devenit tulburari comune, frecvente. Din pacate si frecvent nerecunoscute.

6. Ce face psihiatrul cu un pacient in suferinta fizica evidenta?

– Il asculta – Ii recunoaste suferinta – Incearca sa-i inteleaga perspectiva – Ii da ocazia sa inteleaga legatura dintre stres si suferinta lui – Ii da ocazia sa descopere in ce mod se poate ajuta singur – Ii propune tratamente eficiente (psihologice si biologice).

In final, am si eu o intrebare: Cine este nebunul?