„Corpul animal este ca o mare republica, fiind compus din multe parti. Aceste parti sunt, desigur, in relatii determinate unele cu altele si contribuie la mentinerea intregului. Dar fiecare parte functioneaza prin forte proprii si poseda propriile tarii, deficiente si insuficeiente in mod independent de alte diviziuni ale corpului.” („Von der Lebenkraft”, 1795)
In ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea Reil va propaga ideea ca boala si sanatatea sunt rezultate ale interactiunii fortelor inferioare, ca organismul este structurat de jos in sus.
Acest mod de gandire va persista si va fi dominant in medicina secolului al XIX-lea. Ideea era seducator de simpla: un defect anatomic al unui tesut sau organ produce o disfunctie a acelei parti, care afecteaza in mod specific functionarea intregului.
Ideea a persistat pana in zilele noastre: proba definitiva pentru confirmarea unei boli este inca demonstrarea existentei unei leziuni specifice la examenul anatomo-patologic.
Rudolf Virchow a fixat dogma anatomo-patologica a bolii pe la mijlocul secolului al XIX-lea. De remarcat ca, la 50 de ani de la publicarea eseului in care Reil combatea teoria suflului vital, Virchow repeta ad litteram axioma reileeana despre structurarea organismelor vii de jos in sus: „Viata insasi e doar expresia unei sume de fenomene, fiecare dintre ele urmand legile fizice si chimice obisnuite”.
Reil insusi isi schimbase insa semnificativ punctul de de vedere dupa numai un deceniu de la publicarea primei sale teorii.
Dupa prima paradigma reileeana, creierul e un organ ca oricare altul, a carui functie e sa produca mintea; disfunctia creierului va produce o boala a mintii. Dar în 1808, intr-o lucrare de 118 pagini intitulata „Ueber den Begriff der Medizin und ihre Verzweigungen, besonders in Beziehung aufdie Berichtigung der Topik in der Psychiaterie” (in acest titlu aparand pentru prima oara numele „psihiatrie”), Reil scrie: „Asadar nu vom gasi niciodata boli pur mentale, sau pur fizice, sau pur chimice. In fiecare dintre ele putem vedea intregul: o afectare a unui proces al vietii, care uneori accentueaza o latura sau alta [a acestui proces]”.
Cele doua paradigme reileene nu au fost integrate de generatiile urmatoare (cu unele exceptii notabile). Secolul al XIX-lea va fi, mai ales in Germania, martorul unei lupte a titanilor: „Somatiker” (« Corporaliști »)versus „Psychiker”(« Sufletiști »). Despre asta va fi vorba in capitolul „Corpul si mintea”.
DAN GHENEA 
Organismul este o monarhie, creierul este regele, usor de dedus cine e regina