“Les grandes pensées viennent du cœur, et les grandes affections viennent de la raison” (Louis de Bonald)
(« Gândurile mari vin din inimă, marile sentimente vin din ratiune »)
Étiquette : gandire
Nu gândim niciodată într-o limbă străină
Silabe mi se strâng în piept
Străine, fără să mă-ntrebe,
Neiertătoare şi superbe.
Nu mă mai mir. Ascult, aştept,
Număr cum picură rar, reci,
Îndepărtat ca dintre stele,
Din rotunjirea gurii mele
Moartea şi viaţa mea de veci.
(Ana Blandiana – Silabe)
Ieri a fost Ziua Limbii Române. Majusculele de o zi sunt o slabă compensaţie pentru neglijarea de fiecare zi.
Cuvintele modelează gândirea. Abia mult mai târziu şi mult mai rar gândirea creează cuvinte. Unii spun că ajungi să vorbeşti bine o limbă straină atunci când gândeşti în acea limbă. Eu aş zice că din momentul în care gândeşti în acea limbă, ea nu mai este o limbă străină.
Unele cuvinte sunt călătoare altele sunt sedentare. De exemplu, cuvintele care denumesc mâncăruri călătoresc doar dacă pot fi puse în traistă; dacă au nevoie de îngrijiri speciale sau depind de roadele unui anumit pământ, cuvintele care le denumesc rămân pe loc.
Uneori reţeta pleacă departe sub un alt nume. Suedezii mănâncă, de pildă, kaldomar. Nu vă spune nimic, nu-i aşa? Dar dacă v-aş spune că e vorba de carne tocată învelită în foi de varză? Aşadar, suedezii mănâncă sarmale? Nici vorbă! Au luat doar reţeta moldovenească, dar, spre deosebire de moldoveni, nu au luat şi cuvântul turcesc sarma. S-a întâmplat acum trei secole, când, după înfrângerea de la Poltava, Carol al XII-lea al Suediei a rămas la Tighina peste 3 ani, unde a făcut cunoştinţă cu sarmalele pe care le-a introdus apoi în Suedia sub numele “kaldomar”. “Sarmalele” au rămas legate de trăirea convivială balcanică. Suedezii nu mănâncă “sarmale”, chiar dacă reţeta e aceeaşi, chiar dacă le mănâncă de Crăciun. E alt set mental asociat, altă tip de convivialitate, alt Crăciun.
Dar sunt convins că soldaţii lui Carol al XII-lea gândeau, măcar uneori, “sarma”, nu “kaldomar”, pentru că ei trăiseră patru ierni în ţările sarmalei. Raiaua turcească a Benderului, le fusese adăpost după ani de lupte cu ruşii. Se obişnuiseră atât de bine acolo, încât turcii nu au putut să îi facă să plece decât după o încăierare – si astfel a ajuns până în Suedia cuvântul “calabalâc“(lucruri în dezordine, mulţime de oameni). Pentru acei suedezi “sarma” nu era un cuvânt într-o limbă străină, era de-al lor.
Cuvintele modelează gândirea. Fără cuvinte gândirea se întoarce la forme primare, în imagini.
Cuvintele formează patrii, căci fără cuvinte nu există memorie de lungă durată.
Cum bine zicea Nichita Stănescu: “Limba română este patria mea.” Şi tot el: „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă.” Frumos, dar mă întreb dacă Dosoftei ar fi recunoscut ca românesc cuvântul „intim”, din textul de mai sus. Şi nu ştiu nici câţi contemporani îl folosesc în contexte similare – probabil o minoritate.
Nu te naşti într-o limbă, creşti în acea limbă. Luaţi un nou-născut japonez, daţi-i o mamă care să vorbească frumos şi bine româneşte şi el va gândi, vorbi şi simţi româneşte.
Dar ce se întâmplă când limba în care ai crescut nu mai e iarba verde de acasă, ci devine tot mai mult glod şi pământ pârjolit? Ce se întâmplă atunci când nu o mai vorbeşti frumos cu cei din jur?
Vorbind aflu ce gândesc
Prin ce mijloc putem reduce disconfortul cognitiv pe care îl resimţim în urma unei experienţe emoţionale? Cum putem satisface nevoia care îl împinge pe individ să restaureze ordinea, să ânţeleagă cele întâmplate şi să restabilească sensul?[…]
Cuvântul joacă în acest caz un rol capital. În lucrările sale asupra producerii sensului în cadrul organizaţiilor, Weick (Sensemaking in organizations, 1995) afirmă că «văzând ceea ce spunem, descoperim ceea ce gândim» (Bernard Rimé – Comunicarea socială a emoţiilor)
Experienţele emoţionale sunt izvorul de sens, iar verbalizarea emoţiilor e principalul proces de producere de sens.
Iar atunci când nu dăm sens emoţiilor prin cuvinte şi existenţa devine una robotică.
Ca in acest clip publicitar cu roboţi, produs probabil de nişte roboţi umani care nici măcar nu ştiau că sunt roboţi – creadeau că sunt « creativi » (a fost unul dintre cele mai costisitoare eşecuri publicitare – 2,4 milioane $)
Cuadratura cercului
Cum ar arăta o lume în care scriitorii nu citesc, cititorii nu gândesc, gânditorii nu vorbesc, iar vorbitorii nu ştiu să scrie?
Cam ca lumea noastră.
Responsabilitate = abilitate de a răspunde
« Un proverb japonez spune: «Să stii si să nu actionezi înseamnă să nu stii nimic». Asumarea responsabilitătii nu este sinonimă cu schimbarea; este doar primul pas în procesul schimbării. […] Pentru ca schimbarea să se producă, va trebui mai întâi să ne asumăm responsabilitatea: trebuie să ne angajăm într-o actiune. Cuvântul « responsabilitate » însusi denotă această capacitate: « răspuns »+ »abilitate », altfel spus abilitatea de a răspunde. Sarcina psihoterapiei este schimbarea, iar schimbarea terapeutică trebuie să se exprime prin actiune – nu în cunoastere, intentie sau visare. » (Irvin D. Yalom – Responsabilitate, vointă si actiune, in Psihoterapia existentiala)
Ochi uimiti, gandire cu incetinitorul
« Baietii cu încetitnitorul » (Slow mo guys) iti propun « o clipa de uimire pentru ochii tai ».
Eu unul sunt chiar uluit: stiam ca uimirea poate fi o stare a mintii, nu a ochilor.
Dar e clar ca « baietii cu încetitnitorul » nu se adreseaza mintii, ci iti dau imagini care nu inseamna nimic (mingi de tenis in flacari, recipiente cu vopsele explodand, baloane care se sparg – totul filmat cu incetitnitorul), intr-un timp dilatat de 600 de ori.
O clipa se transforma intr-un minut in care mintea e goala si ochii nu transmit nimic gandirii. Iar gandirea nu mai modeleaza privirea.
Si nici macar nu e o joaca de copii. Inainte sau dupa fiecare minut in care mintea ta se goleste privind nimicul umflat cu incetinitorul sunt acolo pentru a o umple doua minute de imagini publicitare zgomotoase si rapide.
[Penumbră leneşă]
Să reflectăm asupra acestui punct: Victoria invizibilului nu străluceste.
*
Există o lume care apartine malului râului Lethe [Uitare].
Acest mal este memoria.
E lumea romanelor si cea a sonatelor, aceea a plăcerii trupurilor nude care iubesc jaluzelele pe jumatate trase […]
Lumea tacerii călduţe si a penumbrei leneşe unde se ondulează si se supraexcită brusc gândirea.
(Pascal Quignard – Les ombres errantes)
[Nemuritori de rând]
Stateam cu un prieten de o ora la o prajitura. Am vrut sa spun literalmente « prieten de o ora » – ne cunoscusem cu o ora in urma si ne simteam deja prieteni. In asa fel incat nu mi s-a parut deplasat cand el a spus (cu referire la pozitia lui agnostica): « Pentru voi, credinciosii, e mai simplu, stiti ca urmeaza ceva… » Nu mai stiu exact ce i-am spus atunci. Dar gandul meu era, atunci ca si acum, ca la pachet cu asigurarea ca viata nu se termina aici vine un risc urias: calitatea vietii fara sfarsit depinde de aceasta foarte scurta trecere pe pamânt.
Azi am descoperit un nume pentru aceasta stare de trecere, in care nu stim inca verdictul final: nemuritori de rând. Mi-a venit acest gand de la titlul unui blog. Nu stiu la ce s-a gandit autoarea atunci cand si-a ales ca pseudonim Nemuritoarea de rând, dar ii multumesc pentru postarile bine alese, care stimuleaza si gândirea si simtirea.
Iata cateva exemple:
Nu ne place deloc cand ceilalti nu ne indeplinesc asteptarile si traim ca si cum ni s-ar cuveni orice ne dorim. Cand oamenii ne sprijina, noi consideram ca meritam, in mod firesc, eforturile lor, traind ca si cum am fi indreptatiti sa beneficiem de un astfel de efort. (Naikan I)
Halucinatia stiintei – o miniconferinta stimulanta despre stiinta actuala ca sistem de credinte
Femeia adevarată e femeia pe care vrei să o strângi de mână pe stradă, femeia lângă care vrei să și dormi, nu doar să te culci, este femeia aia cu care diminețile friguroase ți se par calde, femeia cu care vrei să stai toată ziua în pat, doar să o vezi acolo, cu tine…doar voi, voi doi. (Femeie refugiu)
5 propozitii despre stres
- Stresul e o reactie
- Stresul e o reactie a intregului organism
- Stresul e o reactie a intregului organism mediata de schemele de gandire
- Schemele de gandire pot fi schimbate prin modificari comportamentale
- Modificarile comportamentale produc efecte asupra ideilor prin intermediul creierului emotional
Cartea săptămânii (VI)
Însemnările secrete ale lui Descartes, de Amir D. Aczel O scurtă descriere a cărtii – aici Ce mi-a placut mie: că autorul (un matematician) stie să povestească că autorul (un matematician) stie să explice că am fost incitat la o reflectie asupra infinitului si rationalitătii … Continuer la lecture de Cartea săptămânii (VI)
DAN GHENEA 