« Depresia e punctul nevralgic al iubirii.[…] Când se instalează, degradează eul şi, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecţiune.[…] Ea distruge nu numai legătura cu ceilalţi, ci şi capacitatea de a fi împăcat când eşti doar cu tine însuţi. Iubirea, chiar dacă nu are rolul de a ne păzi de depresie, este ceea ce protejează mintea şi o apără de sine.[…] Iubirea uită din când în când de noi, iar noi uităm de iubire. În depresie, devine de la sine înţeleasă lipsa de scop a oricărei iniţiative şi a fiecărei emoţii, lipsa de sens a vieţii înseşi. Singurul sentiment ce rămâne în această stare lipsită de iubire este lipsa de importanţă. » (Andrew Solomon – Demonul amiezii)
E chiar primul paragraf al cărţii şi spune multe despre stilul original al acestui scriitor. Pe a doua pagină am dat peste un paragraf care arată întinderea lecturilor pe care Andrew Solomon le-a pus la lucru în această anatomie a depresiei.
« Sfântul Antonie, aflat în deşert, când a fost întrebat cum îi deosebeşte pe îngerii care vin la el umili de diavolii care vin sub înfăţişări strălucitoare, aspus că după felul în care te simţi dupa ce au plecat.Când te-ai despărţit de un înger, simţi că prezenţa lui te-a întărit; după ce a plecat un diavol simţi oroare. Suferinţa psihică e un înger umil, care te lasă cu gânduri puternice, limpezi şi cu sentimentul propriei profunzimi. Depresia e un diavol care te lasă îngrozit. »
Ingenunchem rugându-te,
DAN GHENEA 